Modele funcţionale ale subconştientului. Experienţele citate impun cu pregnantă ideea că în subconştientul nostru există scheme structurale şi funcţionale, patern-ul, modele de funcţionare pentru toate evenimentele ce au loc în organism. Cu o parte din aceste scheme ne naştem (de exemplu – cu reactivitatea la cald sau la rece şi alţi stimuli externi), iar altele se formează prin educaţie, cultură, experienţa trăită.

  Acestea din urmă reprezintă modele psihice de referinţă, criteriile în raport cu care fiecare dintre noi interpretează şi îşi integrează lumea, convingerile şi credinţele, suportul sugestiilor noastre. Odată cenzura conştientului suprimată sau diminuată, ca în cazul hipnozei, subconştientul va declanşa întreaga succesiune de reacţii înscrisă în modelul său funcţional. În acest fel o monedă rece, dar acceptată de subconştient prin sugestie ca fiind incandescentă, va determina modificările ce apar într-o arsură. Acelaşi model funcţional se va declanşa şi în subconştientul unui om care şi-a sedimentat în timp, prin convingeri religioase, informaţii despre patimile primilor stâlpi ai bisericii. De aici şi legendarele stigmate.

  Să ne imaginăm că în loc de sugestia care provoacă arsura inducem o sugestie de vindecare într-o boală cu leziuni chiar organice. În acest caz putem invoca acelaşi mecanism de declanşare a reacţiilor biologice şi în vindecare. Vedem aşadar că pot exista vindecări "psihice", vindecări prin sugestie, vindecări obţinute de şamanii unor triburi, vindecări care, după cum spune psihiatrul rus V. Levi, sunt aşa de frecvent menţionate în scrierile biblice.

  Iată un exemplu citat de Robert Dantzer în cartea sa L'Illusionpsychosomatique (Odile Jacob, Paris, 1989), extras dintr-un articol publicat de F. Alexander în Jurnalul Asociaţiei Americane de Medicină. În 1977, la Seattle, o femeie de 28 de ani, originară din Filipine, îl consultă pe medicul F. Alexander pentru o serie de episoade febrile însoţite de dureri articulare. Este internată în clinică unde se precizează diagnosticul de lupus eritematos diseminat. Un tratament cu hormoni corticoizi are bune rezultate iniţial, dar ulterior nu mai are efectul scontat, iar boala se agravează şi se extinde la rinichi.

  Disperată, bolnava se hotărăşte să plece în satul natal din Filipine pentru a se adresa. Vrăjitorului satului. Acesta ii spune că un iubit pe care 1-a supărat i-a trimis duhuri rele pentru a se răzbuna. Dar el, vrăjitorul, o va exorciza, adică va scoate duhurile rele din ea şi se va vindeca. Trei săptămâni mai târziu se întoarce în SUA la medicul său. Acesta constată că nu mai are nici un semn de boală. Doi ani mai târziu ea naşte în condiţii foarte normale.

  Empiric, s-a găsit un mijloc de plonjare a individului în subconştient, de îngustare a câmpului conştientei prin ritm, ritual, incantaţii, cântec, imagini, povestirea unei legende, a unui mit cu referire la suferinţa subiectului. Deci toată dificultatea constă în a găsi metoda prin care să accedem la subconştient pentru a-1 obliga să lucreze în sensul dorit de om. Aici trebuie "înşelată" vigilenţa "paznicului" pe care îl constituie cenzura conştientei.

  Dacă avem în vedere aceste date putem explica, ştiinţific după cum se vede, însăşi o parte din faptele povestite de scrierile biblice. Când Isus spune "Credinţa ta te-a vindecat", vom înţelege prin aceasta permisivitatea insului la sugestie dar şi la imensul câmp psihoenergetic cu efecte terapeutice atribuit lui Isus. Permisivitatea înseamnă suprimarea cenzurii conştiente a obstacolului opus de bariera psihologică sau, altfel spus, de necredinţa bolnavului în existenţa unei astfel de posibilităţi. Sigur, aici este vorba nu numai de o simplă credinţă, redusă la posibilitatea de vindecare, ci de una în care se înscrie tot sistemul de repere constituit de religia creştină.

  Împărăţia Tatălui despre care vorbeşte Isus, nu poate fi asimilată decât cu acest câmp cosmic fundamental sau al Conştiinţei Cosmice, reprezentat simbolic prin imaginea "Tatălui", unde sunt înscrise toate patern-urile noastre funcţionale sau arhetipurile de care ne desprindem prin boală. Vindeca-rea prin mijloace psihice ar însemna regăsirea modelului nostru originar, reataşarea la simbol, la arhetipul pierdut. De aici poate şi explicaţia unui anumit ritual care întotdeauna a fost prezent în exercitarea acestor fenomene.

  De-a lungul istoriei umane sunt menţionate multe din performanţele descrise în Biblie. Lui Bechterev, Lewon Mirahorian ş.a. li se atribuie vindecarea prin hipnoză şi sugestie a unor bolnavi orbi, surdomuţi sau paralizaţi. Lewon Mirahorian a fost capabil să liniştească un bolnav psihic aflat în plină criză de furie prin proiectarea bruscă a privirii, după cum ar fi reuşit să scoată în acelaşi mod un bolnav dintr-o criză de epilepsie şi chiar să provoace un acces de epilepsie unui om sănătos. Toate aceste performanţe au făcut şi subiectul unui roman în literatura noastră (Pontiful, de Henriette Yvonne Stahl).

  EXISTĂ ŞI ALTE DIMENSIUNI PSIHOFIZIOLOGICE ALE CONŞTIENTEI UMANE?

  În mod convenţional se admit trei stări ale conştientei: starea de veghe sau conştienţa propriu-zisă, starea onirică (de exemplu, în somnul cu vise) şi starea de absenţă a conştientei (de pildă, în somnul fără vise).

  Freud a pus bazele conceptului de inconştient. Jung, Adler şi alţii i-au conferit noi dimensiuni şi valenţe. Dar dincolo de conştient şi inconştient mai există o stare pe care omul a experimentat-o din cele mai vechi timpuri. Este o stare particulară situată între veghe şi somn. S-o numim stare intermediară a conştientei. Unii comentatori o includ în gândirea analogică, încercând s-o diferenţieze de cea discursivă. Nefiind codificată ştiinţific, a primit denumiri şi accepţii diferite de la un autor la altul.

  Unele din denumiri vor să sugereze că este vorba de fapt de o extindere a posibilităţilor de manifestare şi de cunoaştere ale gândirii umane. Şi, realmente, nu avem prin ea decât o altă faţetă, o altă dimensiune, foarte puţin cunoscută încă a gândirii noastre. Exploatată în afara cadrului instituţionalizat, pe terenul său s-au exersat gândirea magică, alchimia, ocultismul, o serie de societăţi antice cu caracter ezoteric. A constituit şi motivul pentru care ştiinţa oficială a refuzat s-o considere demnă de interesul său.

  Neglijându-se baza psihofiziologică a unor fenomene în jurul cărora s-a impus o atmosferă de mister,