O serie de aspecte particulare ale psihologiei noastre ca hipnoza, fenomenele chiar şi astăzi controversate ce pot apărea în timpul său – modificarea percepţiei, amplificarea potenţialului nostru creator, înlăturarea din conştientă a unor idei parazite etc.

  — Noi le-am considerat ca fiind o expresie a rezervelor şi posibilităţilor creierului, motiv pentru care le-am şi încadrat în acest capitol.

  Prezentarea acestora va urmări o singură finalitate – beneficiul lor teoretic şi practic pentru noi. Încercăm o schiţă de răspuns, desigur limitat la posibilităţile noastre.

  — La întrebarea: cine suntem? Şi dacă ştim, ce ne rămâne de făcut?

  Timpul. S-a scris mult despre modul în care percepem Spaţiul şi Timpul. Kant atribuie doar raţiunii capacitatea de a surprinde succesiv aspectele unei realităţi simultane şi vom vedea coincidenţa opiniei sale cu aceea a teoriilor moderne.

  Fizica clasică a postulat un Timp absolut, universal, şi un Spaţiu absolut, sugerate de desfăşurarea periodică, ritmică a tuturor fenomenelor observate. Contabilizarea periodicităţii fenomenelor a impus măsurarea Timpului. Acesta este Timpul astronomic, perceput în condiţiile determinării noastre tridimensionale.

  Se vorbeşte despre un Timp circular, mai exact în spirală, al unei "eterne reîntoarceri", ca şi despre un Timp ireversibil probabilistic, dedus din scurgerea entropică a evenimentelor în Univers (Costa de Beauregard ş.a.).

  Pătrunderea ştiinţei moderne în Universul sub atomic a impus modificarea reprezentărilor noastre despre Timp şi Spaţiu, care nu mai sunt văzute separat, ci ca un continuu Spaţiu-Timp. Este un spaţiu multi-dimensional în care fenomenele au loc în toate aceste dimensiuni. Se petrec instantaneu – fără înainte şi după, sus sau jos, dreapta sau stânga – în sensul comun al termenilor.

  David Bohm (1971) creează noţiunile de "ordine desfăşurată" sau implicată, invizibilă, aflată în acelaşi Timp şi acelaşi Spaţiu. Numai prin desfăşurarea ordinii înfăşurate aceasta este percepută ca lume a realului jalonat în Timp şi Spaţiu. Toate înfăşurările sunt prezente în acelaşi timp, numai percepţia noastră este succesivă şi proiectată într-un spaţiu. Prezentul nu este decât un viitor care devine trecut păstrat în memorie.

  Prin aplicarea ideii de hologramă în explicarea acestui univers de către Bohm şi în virtutea căreia orice parte conţine totalitatea, întreaga noastră durată sau temporalitate ne apare închisă într-un moment. Vom vedea că pentru unele fenomene ce au loc în universul nostru psihic este deocamdată singura explicaţie plauzibilă.

  Timp biologic. Există un Timp al fiinţelor, determinat de ritmurile lor, care nu este acelaşi cu cel descris de astronomi şi nici cu cel postulat de fizica modernă. Pentru a sfida parcă înţelegerea noastră, fiinţele îndrăznesc uneori să "oprească" timpul în loc. Există experimente de înhumare ce par să scoată omul din Timp şi din toată ştiinţa noastră despre creierul care, după datele de laborator, nu rezistă mai mult de trei minute fără oxigen. Virusurile, nimfa unor fluturi sub formă de crisalidă ş.a. în anumite condiţii îşi suspendă Timpul pentru a-şi relua viaţa în alte împrejurări favorabile.

  Timpul biologic este diferit de cel astronomic. Diferă de asemenea de la specie la specie, de la individ la individ în funcţie de ritmurile sale interne.

  Reacţiile biochimice din celulele noastre au un ritm de desfăşurare diferit de la o vârstă la alta, ritm determinat prin programul nostru genetic şi prin intensitatea cu care ne trăim viaţa. Se vor distinge, ca urmare, un Timp fiziologic şi un altul psihologic, care au fost analizate pe larg de Lecomte du Nouy studiind timpul de refacere a plăgilor la diferite vârste.

  Timp fiziologic. Timpul de vindecare a unei plăgi este numit timp fiziologic. Un studiu statistic a evidenţiat necesita-tea unui timp progresiv mai mare pentru vindecarea unei plăgi în raport cu creşterea vârstei. La vârsta de 10 ani este de 5 ori mai mic decât la vârsta de 60 de ani. Sigur, baza acestui timp fiziologic diferit este determinată de potenţialul biologic, variabil în funcţie de vârstă şi specific tuturor funcţiilor ce se desfăşoară la nivelul unui organism viu.

  Timp psihologic. Timpul se scurge mult mai repede pentru un adult decât pentru un copil. Cantitatea de evenimente percepute de către un copil până la adolescenţă este mult mai mare decât a unui adult pentru că gradul de noutate adus de acesta este net crescut la începutul vieţii. De aceea Timpul pare să se dilate pentru un copil şi să se contracte pentru un adult. Fiecare vârstă îşi are un timp al său. La vârsta copilăriei am putut sesiza cu toţii această diferenţă în perceperea timpului. Zilele erau "mult mai lungi" în copilărie decât la maturitate. Viaţa este deci mai lungă pentru un copil decât pentru un adult, care are senzaţia că zilele sunt prea scurte pentru câte are de rezolvat.

  Ca şi cum nu ne-ar fi de ajuns scurtarea timpului, la sfârşitul vieţii trăim mult mai repede ceea ce ne-a mai rămas. 0 oră la vârsta de 10 ani echivalează cu 5 ore trăite la 60 de ani sau, altfel spus, un copil de 10 ani trăieşte în 60 de minute pe plan fiziologic şi psihologic cât un adult de 60 de ani în 5 ore! Vom înţelege de ce 3 ani – între 17 şi 20 de ani, de exemplu – nu au valoarea a 3 ani dintre 50 şi 53 de ani. De aceea părinţii, profesorii şi copiii trăiesc în lumi temporal diferite au opinii şi preferinţe diferite şi adesea nu se înţeleg. Să nu uităm aceasta când facem un program pentru copii! De la Lecomte du Nouy şi până astăzi dezvoltarea geneticii a umplut multe goluri în ştiinţa despre noi. Rămân de actualitate nu atât calculele făcute de cercetător cu mai bine de 40 de ani în urmă, cât esenţa fenomenului, care a fost definită prin existenţa unui ceasornic ce bate diferit pentru fiecare dintre noi la diversele niveluri de desfăşurare a existenţei noastre.

  Timpul şi clarviziunea. A afirma posibilitatea de a prevedea un eveniment dincolo de probabilitatea calculată ştiinţific ar 5 fost, nu cu multă