vreme în urmă la noi, de-a dreptul o nebunie. Şi asta pentru că la oricare alt eveniment era posibil să se imagineze o explicaţie "materialist-ştiinţifică", dar nu predicţiei, clarviziunii sau premoniţiei, cum i se mai spune.

  În fine, fenomenul de predicţie există. Nu-1 pot nega decât cei care şi-au spălat creierul şi 1-au îndoctrinat cu materialismul mecanicist din secolul XIX sau cei care nu au avut niciodată prilejul să-l experimenteze şi nu-1 pot accepta din bun simţ. Să lămurim bine lucrurile: noi nu vrem acum să acredităm ştiinţific tot felul de farsori şi indivizi abili care se căpătuiesc pe seama naivilor. Noi tratăm aici despre acele evenimente complexe ce ni sunt brusc comunicate spiritului şi care ulterior se petrec nu aproximativ, ci exact, fără nici o abatere. Sunt acele coincidenţe semnificative în care un eveniment fizic este anunţat şi dublat de un fenomen psihic, coincidenţe despre care a vorbit Jung când a construit teoria sincronicităţii pentru a le da o explicaţie. Noi înşine am avut şansa să le experimentăm, evident, involuntar. Nu vom intra în detalii pentru că informaţiile au un caracter absolut personal.

  Ceea ce ni se pare interesant: din analiza pe care am făcut-o unui astfel de eveniment a rezultat că atunci când sunt implicate mai multe persoane care trebuie să îndeplinească un rol precis în această "întâmplare", fiecare dintre ele poate acţiona din motive complet diferite. Au uitat ceva la cineva, aveau de cerut o lămurire sau le-a venit ideea să meargă după cumpărături. Evenimentul nu este prezis decât celui pentru care "întâmplarea" are o anumită semnificaţie. Ce plan, ce câmp conectează creierele mai multor oameni deodată pentru a îndeplini ceva ce este deja programat?

  Şi dacă fiecare a avut convingerea că acţionează din proprie voinţă, când de fapt era pur şi simplu gândit de "altcineva", când era doar un simplu instrument prin care trebuie să se "îndeplinească porunca", atunci cea mai gravă întrebare care se pune este nu cine este cel ce ne dictează viaţa, ci aceasta: gândim sau suntem gândiţi? Cel puţin în aceste coincidenţe semnificative este clar că suntem gândiţi şi noi acţionăm ca simpli roboţi. Dar, după cum spune Jung, nu orice întâmplare şi coincidenţă este un sincronism cu caracter predictiv. Este posibil ca majoritatea să fie doar banale întâmplări, afară doar dacă nu vom afla într-o zi că nimic nu este întâmplător, ceea ce ar fi într-adevăr cumplit.

  Noi credem că nu putem fi supervizaţi în fiecare clipă de "cineva", că aceste coincidenţe semnificative, care se înscriu într-o structură arhetipală, se manifestă doar în probleme de ordin fundamental, când viaţa individului trebuie să ia o anumită turnură în vederea unei finalităţi ce nu o poate înţelege, dar care este deja înscrisă în programul vieţii sale. În rest, probabil că se întâmplă întocmai cum procedăm noi cu ceasul deşteptător. Ii strângem arcul de seara şi-1 programăm să sune la oră fixă. A doua zi va suna fără ca noi să intervenim. La nevoie însă, dacă ceasul se opreşte sau dacă ora se schimbă, noi putem interveni. Aşa cel puţin ne-am putea imagina fenomenele. Se ridică întrebarea dacă se poate evita un eveniment care ne este prezis. Cei mai mulţi spun că da. Nu ne referim la moarte, care evident nu poate fi evitată. Ne referim la întâmplări de alt gen. Ei bine, după experienţa noastră, nimic nu poate fi evitat, chiar dacă evenimentul este complet defavorabil persoanei.

  "O mie" de gânduri te invadează, "o mie" de soluţii îţi vin în minte, iar când a sosit "ceasul eşti tot acolo. Începe cea mai fantastică dintre experienţe. Eşti actor, dirijor şi spectator în acelaşi timp. Eşti "ochiul care vede şi se vede" cum zice Jacob Bohme într-un alt context. Întocmai ca un dirijor care ştie partitura pe dinafară, începi să-ţi spui: acum intră oboiul, acum pianul, acum. Mai mult, amuzat, poţi comunica celor implicaţi ceea ce deja ştii că urmează să se întâmple. Stupefiaţi, vor constata realitatea predicţiei tale. Cine este mai marele "regizor" al acestor întâmplări? Cineva inspirat a numit aceste coincidenţe "întâmplări în care Dumnezeu preferă să rămână necunoscut".

  Cum am putea explica această realitate în termenii ştiinţei clasice? Să le negăm, cum am făcut-o până acum? Şi totuşi, vise premonitorii există, "iluminări", soluţii brusc intuite unor probleme ştiinţifice insolubile până atunci au avut, după cum am văzut, foarte mulţi oameni de ştiinţă. Despre oracolul bulgar Vangă Dimitrova s-a scris de asemenea mult şi unele surse poartă gir ştiinţific. Dar dincolo de ceea ce spun sau nu alţii, noi depunem mărturie în faţa eternităţii pentru realitatea lor.

  Aceste fenomene predictive devin uşor comprehensibile, explicabile, dacă admitem teoria lui David Bohm, care, după cum se ştie, a fost colaborator al lui Einstein. Din teoria lui Bohm rezultă că într-un punct din ordinea implicată nedesfăşurată sau nemanifestă, există înscris – conform concepţiei holografice – întregul timp, şi trecut şi prezent şi viitor, întregul spaţiu cu conţinutul său. Deci toate evenimentele viitoare sunt deja acolo, înscrise, prezente. Acolo însă nu este numai o lume "îngheţată", care zace în hibernare până ce va deveni o lume reală, ci şi o inteligenţă, un savoir absolu, cum spune Jung. Ei bine, din motive pe care nu le ştim, nu le înţelegem, de vreme ce nu ne sunt anunţate ca să putem întreprinde măsuri adecvate, ci pur şi simplu ne face spectatori şi actori totodată, această inteligenţă ne implică în demersul său. Este ca şi cum fără voia noastră alunecăm în altă dimensiune a timpului.

  Mintea aceea extraordinar de precisă care a îndrăznit să pătrundă eternitatea până ce nu s-a mai putut desprinde de ea – gânditorul, scriitorul şi prietenul Doru Davidovici – ne vorbeşte în Lumi galactice despre posibile absorbţii în acest timp implicat, nedesfăşurat, ale unor nave aeriene şi maritime sau chiar de persoane. Însuşi mult discutatul fenomen al O. Z. N.-urilor ar putea fi privit ca nave ce vin din Timpul ce nu s-a născut încă.

  Visul şi timpul. Visul a fost considerat de către Freud drept "calea