Aşa după cum sunt notate coincidenţe semnificative sau sincronicităţii, în denumirea lui Jung, există în mod cert şi vise premonitorii. Evenimente care urmează să se petreacă într-un viitor apropiat sau mai îndepărtat sunt anticipate prin vis – fie la modul simbolic, fie direct.

  Credem că sunt putini cei care nu au avut cel puţin o dată în viaţă un astfel de vis.

  Rămâne o enigmă scopul unor astfel de semnalări anticipate prin vis, la fel ca şi cele prin clarviziune, de vreme ce majoritatea cazurilor nu servesc unui scop util. Dar sunt citate şi vise dintre acestea. O pacientă visează pe bunica sa, decedată, care îi spune că în ziua "Z" trebuie să se prezinte la tribunal, deoarece vecinii, fără ştirea lor, i-au acţionat în judecată pentru extindere de spaţiu. Urmând sfatul primit în vis, constată că evenimentele s-au petrecut întocmai aşa. Altă dată a fost avizată prin vis că soţul său, pe atunci ministru al unui resort economic, va urma să semneze un contract cu o firmă străină. Intre filele prezentate pentru a fi semnate va fi strecurată şi una al cărei conţinut, dacă este acceptat, va constitui o gravă eroare cu consecinţe juridice nefaste. Să caute atent această filă. Şi a găsit-o!

  Mulţi candidaţi la admiterea în facultate au mărturisit că au visat subiectele de la examen. Alţii au avut chiar o reprezentare subită a subiectelor aflându-se în stare de veghe. Desigur, nu este nici un pericol pentru ceilalţi candidaţi, astfel de vise neavând decât foarte puţini concurenţi.

  Frecvent prin vis ni se anunţă o boală pe care o facem ulterior şi fenomenul este uşor de explicat în termeni ştiinţifici. Semnale premonitorii ale bolii, care sunt sesizate de subconştientul nostru prin vis, pot apărea cu mult timp înainte de a ajunge să fie înregistrate la nivel conştient. Dar cum să explici prevestirea prin vis a morţii unei alte persoane?

  Vom relata un exemplu. De-a lungul a când nopţi succesive, o persoană a avut acelaşi vis obsedant. In faţa casei în care locuia singură bătrâna sa mamă se săpau gropi. Abia după repetarea în cea de a cincea noapte a sesizat că este unul şi acelaşi vis la care până atunci nu a dat importanţă. S-a întrebat ce semnificaţie trebuia să aibă visul de vreme ce revine atât de insistent. Şi-a amintit că mama sa însăşi era iniţiată în decriptarea viselor. De la ea ştia că evenimentele relatate în acest vis au ca echivalent simbolic un deces. S-a gândit la sfârşitul apropiat al mamei sale. Din acea noapte visul nu i-a mai apărut, ca şi cum singurul său rost era doar acela de a-1 aviza. Două zile mai târziu mama sa suferă un accident vascular cerebral şi decedează din această cauză. Ce relaţie cauzală se poate stabili între acest vis şi accidentul vascular al mamei sale? Cine este acela care ne anunţă catastrofa şi apoi are forţa s-o genereze? Sau doar s-o ştie dinainte. Sau ambele. Şi dacă în destinul unui om este programat un accident vascular ce valoare mai are ceea ce ştim noi, medicii, despre modalităţile sale de producere şi posibilităţile de prevenire şi tratament? Nu cumva rezultatul efortului nostru se decide în dimensiunea atemporală a existenţei noastre – în ordinea aceea implicată în care, uneori, fără voia noastră şi fără să ştim de ce suntem şi noi implicaţi?

  În vis ne apar de asemenea complete răsturnări ale timpului, fără ca spiritul nostru să se revolte. Dispare succesiunea normală a timpului, obiecte şi persoane se succed fără o logică aparentă, evenimentele pot să nu aibă nici o conexiune în desfăşurare. Totul se petrece spontan şi firesc, sfidând orice noţiune de Cauză, Spaţiu şi Timp. Ne sugerează exact ca definiţie ordinea implicată, ne-desfăşurată a lumii, postulată de fizica modernă ca sursă primordială a realităţii contingente. Plecând de aici am putea să considerăm visul ca o expresie şi un argument concret al acest ei ordini dacă nu chiar mijlocul de conexiune cu aceasta.

  Extazul. De la filosofia timpului şi spaţiului să trecem la un alt mod de percepere a lor, cunoscut doar de poeţi, artişti, câţiva rari mistici şi iniţiaţi.

  Să plecăm de la experienţa ştiinţifică întreprinsă de Alain Watts, care – sub supravegherea lui Keith Ditmau (Clinica de Neuropsihiatrie a Universităţii din California) şi a lui Sterling Buimell şi Michael Agron (Clinica Langley-Porter din San Francisco) – a trăit un astfel de moment provocat pe cale farmacochimică.

  Intrarea în această stare particulară a conştientei se face printr-o încetinire în scurgerea timpului, o concentrare pe timpul prezent". Clipa prezentă concentrează în sine tot interesul existenţei. Dispare orice preocupare pentru timpul viitor, creându-se impresia că nu mai există decât un singur timp -cel prezent.

  O a doua caracteristică a acestei stări este pierderea simţului polarităţii. Deci se pierde mai întâi simţul timpului, apoi cel al spaţiului. Ceea ce obişnuit ne apare disparat, diferit ca poziţie în spaţiu, este văzut într-o singură unitate – subiect şi obiect, dreapta şi stânga, sus şi jos, Nord şi Sud, Est şi Vest, înainte şi înapoi, înăuntru şi în afară, sunet şi tăcere, viabil şi invizibil – totul viu şi intens perceput, dincolo de logica obişnuită.

  A treia caracteristică a acestei stări este "simţul relativităţii". Fiecare nivel al existenţei materiale apare cu un sens bine definit. "Mă percep ca fiind o verigă în lanţul care formează o ierarhie bine definită a proceselor şi fiinţelor, mergând de la molecule la fiinţele umane, trecând prin bacterii şi insecte. "în această stare". Toate formele de viaţă nu sunt decât simple variaţii pe aceeaşi temă: nu suntem decât o fiinţă unică ce nu îndeplineşte decât acelaşi lucru în cel mai mare număr de maniere posibile".

  Pentru cea de a patra şi ultima caracteristică a stării de extaz să-1 cităm integral pe autorul acestei trăiri: "A patra caracteristică este sensul energiei eterne, adesea sub aspectul unei