Studenta Silvia Teodorescu, lovită de către Manciu în plină stradă cu piciorul în spate, în strada Carol, în ziua de 11 decembrie 1923, în dreptul casei colonelului Vesla – fapt afirmat şi depus prin prestare de jurământ de numeroşi martori – nu numai că nu reuşeşte să-l condamne pe Manciu în faţa Jud. de Ocol I Urban, dar reclamanta rămâne condamnată pentru ultraj, întrucât judecata constată că în timpul loviturilor ar fi adresat lui Manciu cuvintele: aceasta este o sălbăticie.

  În seara de 14 decembrie 1923, studentul de la drept Lefter, Galaţi, în momentul în care intra în hotelul Bejan, unde locuia, fără nici un motiv a fost înconjurat de o bandă de poliţişti şi jandarmi, care împreună cu Manciu şi din ordinul lui l-au lovit cu tesace, bastoane, paturi de armă, picioare şi pumni, până ce a căzut jos în nesimţire, după care târât de toţi aceştia a fost zvârlit fără de nici un ajutor pe o stradă laterală.

  Studentul Lefter a făcut proces lui Manciu şi Manciu a fost achitat fără să aibă nevoie să depună măcar un singur martor în contra dovadă.

  Dar barbaria şi sălbăticia de astă vară, care lucrau la grădina imobilului Ghica: 25 de studenţi bătuţi hoţeşte la tălpi timp de o zi întreagă, fapt constatat de primul-procuror şi medicul legist al Tribunalului pentru fapte închipuite care măcar n-au fost de natură să motiveze o instrucţie în privinţa lor.

  Dar nu numai atât, studenţii au cerut şi o anchetă administrativă. Aceasta a avut loc astă vară şi s-a efectuat de Dl. Văraru, care a rămas profund indignat de abuzurile constatate, dar asupra cărui raport Ministerul de resort a pus ordinul de decorare al lui Manciu cu Coroana României.

  Iată omul care a murit: de morţi nu se spune decât bine, dar aceasta nu ne împiedică să spunem adevărul.

  Manciu suprimă întruniri, Manciu te împiedică să intri la Mitropolie, Manciu bătea în stradă, la Poliţie şi în Pieţe, insulta pe cei care reclamau, ameninţa pe apărătorii lor, Manciu lovea cu o bestialitate de posedat la adăpostul cordoanelor de agenţi şi jandarmi, atunci când studenţii legaţi de mâini şi de picioare nu puteau zvârli prin ploaia de scuipat şi lovituri a subalternilor lui inconştienţi, decât priviri de dispreţ şi momentană resemnare.

  Iată omul datoriei şi iată ce fel de ordine făcea acest om!

  Opinia publică este alături de Corneliu Codreanu. Ei îi plac gesturile hotărâte şi apreciind mobilul superior al acestui gest, care avertizează un regim şi serveşte o idee, îl dezlănţuie de considerentele obişnuite de incriminare a unor atari fapte, îl justifică în totul şi-l aprobă în special.

  Personal salut gestul eroic al lui Corneliu Zelea Codreanu, care rămâne şi de această dată intransigent pe chestiuni de onoare şi hotărât când este vorba de demnitate.”

  Peste câteva zile, în ziarul „Unirea”, din… oct. 1924, apare articolul profesorului Cuza:

  MOARTEA PREFECTULUI MANCIU, SISTEMUL FATAL ŞI URMĂRILE LUI

  „Poliţia din Iaşi – de un an încheiat – trăieşte o adevărată tragedie cu ultimul act pe care îl ştim, datorită înlănţuirii fatale a faptelor, ale căror victime au căzut:

  Prefectul Manciu, Inspectorul Closs, subcomisarul Huşanu şi nu mai puţin, studentul doctorand Corneliu Zelea Codreanu.

  Prefectul Manciu a murit; subcomisarul Huşanu se luptă cu moartea; inspectorul Closs are o rană adâncă; Corneliu Zelea Codreanu zace în închisoare.

  Ce este această tragedie care face atâtea victime? În ce fel putem vorbi de înlănţuirea fatală a faptelor? Cine sunt vinovaţii?

  Manciu a fost prefectul de poliţie al D-lui G. G. Mârzescu.

  Numai în calitatea aceasta a fost adus şi menţinut până la urmă – cu toate excesele de care s-a făcut vinovat – la Prefectura Poliţiei. Ceea ce o dovedeşte cu prisosinţă, că a fost aprobat; că a lucrat după un plan stabilit, din inspiraţia directă a D-lui G. G. Mârzescu, care-l susţinea, sunt distincţiile ce i s-au acordat, meritele lui în serviciu şi înaintările personalului său.

  Sistemul fatal inspirat lui Manciu a fost terorizarea studenţimii creştine; ca să se dea satisfacţie jidanilor şi să se facă dovadă că ordinea se poate menţine prin mijloace energice.

  Sistemul fatal, nefericitul Manciu, lipsit de orice însuşiri speciale, l-a pun în aplicare, cu o deosebită brutalitate faţă chiar de profesorii universitari: debutând în carieră cu prilejul adunări generale a Asociaţiei profesorilor universitari din România, care s-a ţinut la Iaşi, sub preşedinţia eminentului nostru coleg, Dl. Prof. Găvănescul, în zilele de 23, 24 şi 25 septembrie 1923.

  Prefectul Manciu a insultat Universităţile şi a brutalizat şi arestat pe studenţi fără nici o vină ceea ce a provocat protestarea profesorilor lor, cerând satisfacţie.

  Comisiunea celor 4 Universităţi – compusă din d-nii profesori: Dr. Hurmuzescu – Bucureşti; Dr. Şumuleanu – Iaşi; M. Ştefănescu – Cluj şi Hacman – Cemăuţi a redactat apoi, imediat în şedinţă chiar, următoarea telegramă cu trei adrese: 1. D-lui Preşedinte al Consiliului de Miniştri; 2. D-lui Ministru de Interne; 3. D-lui Ministru al Instrucţiei Publice, semnată de Dl. I. Găvănescul:

  Asociaţia Generală a Profesorilor Universitari din România, în şedinţa sa de deschidere, blamează intervenţia jignitoare a poliţiei Iaşi şi strâns unită în jurul Preşedintelui, cere autorităţilor superioare cercetările cuvenite şi să i se dea deplină satisfacţie.

  Preşedintele Asociaţiei (ss) I. Găvănescul.

  Aceeaşi comisie redactează şi trimite d-lui Primar la Iaşiului următoarea adresă:

  Domnule Primar.

  Asociaţia Generală a Profesorilor Universitari, în şedinţa de deschidere, văzând măsurile jignitoare ale d-lui Prefect de poliţie, faţă de congresul ei, regretă că, în starea sufletească în care a fost pusă, nu poate lua parte la banchetul oferit de Primăria oraşului, mulţumindu-vă pentru bunele dvs. intenţiuni.

  Preşedintele Asociaţiei (ss) I. Găvănescul.

  Susţinut cu mandat imperativ, ca să terorizeze studenţimea, Manciu a lucrat în conformitate cu scopurile urmărite şi după planul stabilit: mergând pe căile