Nu mai suspin, dar îmi curg lacrimile fără încetare. Johnny își dă jos cămașa și mi-o întinde.

— Șterge-ți nasul, îmi spune blând.

Mirren își scoate rochia de plajă și rămâne în costum de baie.

— Nu-mi vine să cred că ți-ai pus și bikini pentru figura asta, spune Gat, încă ținându-mă în brațe.

— Ce nebunie, adaugă Johnny.

— Îmi plac bikinii ăștia, spune Mirren. I-am luat din Edgartown, în vara numărul cincisprezece. Îți aduci aminte, Cady?

Și descopăr că-mi aduc aminte.

Ne plictiseam înfiorător. Cei mici își închiriaseră biciclete ca să se ducă într-o excursie în Oak Bluffs și să admire peisajul și noi habar n-aveam când urmau să se întoarcă. Trebuia să așteptăm și să-i aducem înapoi cu șalupa. Așa că, asta e, ne-am cumpărat ciocolată de casă, am privit conurile de vânt și, până la urmă, am intrat într-un magazin turistic și ne-am apucat să probăm cele mai de prost gust costume de baie pe care le găseam.

— Scrie Vineyard este pentru îndrăgostiți pe fund, îi spun lui Johnny.

Mirren se întoarce și într-adevăr, asta scrie.

— Gloria să se reverse asupra noastră și așa mai departe, spune ea, nu fără o urmă de amărăciune.

Vine până la mine, mă sărută pe obraz și îmi zice:

— Fii un pic mai bună decât trebuie, Cady, și totul va fi în regulă.

— Și nu mânca niciodată nimic mai mare decât curul tău! strigă Johnny.

Mă îmbrățișează repede și își pocnește călcâiele. Apoi cei doi se avântă în mare.

Mă întorc spre Gat.

— Pleci și tu?

Gat dă din cap.

— Îmi pare atât de rău, Gat, spun. Îmi pare atât de rău, atât de rău, și n-o să mai pot niciodată să mă revanșez în fața ta.

Mă sărută și îl simt cum tremură, îmi strâng brațele în jurul lui, ca și cum aș putea să-l opresc să nu dispară, ca și cum aș putea face momentul ăsta să dureze, dar are pielea rece și umedă de lacrimi și știu că va pleca.

E bine să fii iubit, chiar dacă nu va dura.

E bine să știu că odată ca niciodată am fost noi doi, Gat și cu mine.

Apoi pleacă și nu pot suporta să fiu despărțită de el, așa că îmi spun, ăsta nu poate fi sfârșitul. Nu poate fi adevărat că nu vom mai fi niciodată împreună, nu când dragostea noastră este atât de reală. Povestea trebuie să aibă un final fericit.

Dar nu.

Mă părăsește.

Deja a murit, desigur.

Povestea s-a terminat cu mult timp în urmă.

Gat fuge în mare fără să se uite înapoi, aruncându-se înăuntru, cu toate hainele pe el, scufundându-se în valurile mici.

Mincinoșii înoată până ies din raza vederii, unele dincolo de golf, dispărând în apele oceanului. Soarele e sus pe cer și apa strălucește atât de puternic, atât de puternic. Iar ei se scufundă…

sau ceva de genul…

sau ceva de genul…

și au dispărut.

Rămân în urmă, acolo, în partea de sud a insulei Beechwood. Stau singură pe plaja cea mică.

Dorm probabil câteva zile întregi. Nu pot să mă trezesc.

Deschid ochii, e lumină afară.

Deschid ochii, e întuneric.

În sfârșit, mă ridic în picioare. În oglinda din baie, părul meu nu mai e negru. Culoarea a pălit, până la un șaten-ruginiu, cu rădăcini blonde. Am pielea plină de pistrui și buzele arse de soare.

Nu sunt prea sigură cine e fata din oglindă.

Bosh, Grendel și Poppy mă urmează afară din casă, gâfâind și bâțâindu-și cozile.

În bucătăria de la Noua Clairmont, mătușile fac sendvișuri pentru un picnic la prânz. Ginny curăță frigiderul. Ed pune sticle cu limonadă și bere de ghimbir într-o ladă frigorifică.

Ed.

Bună, Ed.

Îmi face cu mâna. Desface o sticlă de bere și i-o dă lui Carrie. Scotocește prin congelator după încă o pungă cu gheață.

Bonnie citește și Liberty taie roșii. Două torturi, unul pe care scrie ciocolată și altul pe care scrie vanilie, stau pe blatul de bucătărie în ambalajele de cofetărie. Le urez gemenelor „La mulți ani!”

Bonnie își ridică privirea din cartea ei cu Apariții colective.

— Te simți mai bine? mă întreabă.

— Da.

— Nu arăți mult mai bine.

— Tacă-ți gura.

— Bonnie pur și simplu n-are minte și n-avem ce să facem în privința asta, spune Liberty. Dar mâine-dimineață mergem să ne dăm cu barca dacă vrei să vii.

— OK, spun.

— Nu poți să conduci. Noi conducem.

— Da.

Mami mă îmbrățișează, una dintre îmbrățișările ei lungi, îngrijorate, dar nu-i spun nimic.

Nu încă. Poate nu pentru o vreme.

Oricum, știe că acum îmi amintesc totul.

A știut din clipa în care a venit la ușa mea, îmi dau seama.

O las să-mi dea o turtă de cartofi pe care mi-a păstrat-o de la micul dejun și îmi iau singură suc de portocale din frigider.

Găsesc un marker și îmi scriu pe mâini.

Stânga: Fii un pic. Dreapta: mai bună.

Afară, Taft și Will pierd vremea prin grădina japoneză. Caută pietre neobișnuite. Caut și eu cu ei. Îmi cer să caut din cele lucioase și de asemenea unele care să poată fi folosite drept capete de săgeți.

Taft îmi dă una stacojie pe care a găsit-o, fiindcă își amintește că îmi plac pietrele stacojii, și mi-o pun în buzunar.

După-amiază mă duc împreună cu bunicul în Edgartown. Mătușa Bess insistă să ne conducă ea, dar își vede de treburile ei singură, în timp ce noi mergem la cumpărături. Găsesc niște genți de umăr drăguțe din pânză pentru gemene și bunicul insistă să-mi cumpere o carte de povești de la librăria din Edgartown.

— Văd