seminare – mai ales pentru a lăsa impresia că face parte dintre boșii de la WCM Trust, așadar din cercul celor care știu să câștige milioane.

Dar acum, la aproape patruzeci de ani, rămăsese iarăși însărcinată și pentru un an și jumătate era suspendată. De ce a fost ales tocmai el în locul ei era un mister pentru Hendrik. Probabil că nu fusese nimeni disponibil. Toți erau preocupați de posibilitatea introducerii euro ca monedă scripturală la sfârșitul anului 1998 și începutul anului 1999.

Hendrik parcurse lista și încercă să descifreze adnotările făcute de mână. Seminarul acesta și cel de la Potsdam, de la mijlocul lui iulie, erau fixate. Apoi, așa cum spusese Gerhard, șeful lui, „vom vedea”.

Sau nu.

Să o luăm pe rând, își spuse în gând Hendrik. Videoproiector? Exista. Un model scump. În priză, strălucitor de curat, perfect funcțional și bine setat. Flipchart? Era pregătit, plus creioane de patru culori, toate noi.

— De aici puteți aprinde și stinge luminile, îi explică tânărul angajat al hotelului arătând un pupitru de comandă ascuns sub o clapă pe masa speakerului. Cel de acolo manevrează draperiile și acesta reglează microfonul.

Îl testară. Era un microfon fără cablu, portabil, model cam vechi, dar cu o calitate impresionantă a sunetului.

Cu asta verificarea s-a încheiat. Nu trebuia modificat nimic. Erau toate funcționale. Trebuia doar să aștepte ora paisprezece.

— A mers repede, zise Hendrik, care împături lista și o vârî în buzunar.

Se așteptase ca angajatul hotelului să îl salute și să plece ca să rezolve și alte probleme, dar acesta rămase, își frecă nervos mâinile și întrebă:

— Herr Busske, vă pot ruga ceva?

Hendrik dădu din cap.

— Da?

— Știți, începu ezitant tânărul, care conform ecusonului din piept se numea Michel, fac operațiuni cu acțiuni, desigur la nivel minor, pentru că la salariul meu nu îmi permit operațiuni importante. Pe de altă parte, mi se oferă acum șanse neîntâlnite. Pe scurt, mi-ați putea oferi un pont?

Ah, asta era. Fusese prevenit de Steinfeld că pe parcursul briefingului putea fi pus în această situație. Și îi și oferise răspunsul pe care trebuia să îl dea.

— În acest seminar nu este vorba despre ponturi, îi spuse Hendrik. Nu prea are sens să se ocupe de anumite acțiuni, pentru că depind de context. Scopul seminarului este de a oferi fiecărui participant cunoștințele și instrumentele necesare pentru a putea să decidă el însuși cu competență asupra investiției proprii.

— Oh, da. Înțeleg.

Tânărul dădu din cap dezamăgit. Abia atunci Hendrik remarcă faptul că acesta avea o buză de iepure prost operată. Asta îl impresionă. I-ar fi dat oricum cu plăcere un pont, dacă ar fi știut vreunul. Dar cu piața acțiunilor nu avusese de-a face niciodată. El se ocupa de micii investitori, care investiseră câteva mii de mărci și băgaseră banii în fondul WCM Trust.

Șovăi.

— Ce aveți în portofoliu?

Subțirelul tânăr își înălță capul.

— Nimic deosebit. Una, alta. Niște acțiuni la Bayer, la Allianz, VW, Thyssen…

— Toate par solide.

— Da, dar acum toți vorbesc despre Neue Markt. Doar că nu îmi este deloc clar!

Hendrik se gândi cum ar fi putut depăși momentul.

— Fiți atent, vă pot arăta o metodă prin care ați putea urmări evoluția acțiunilor mai ușor decât cu diagramele obișnuite. Dacă doriți.

Tânărul îl privi cu înflăcărare.

— Oh, sigur că da!

Așa că Hendrik luă hârtie și un pix și îi arătă cum se notau acțiunile după metoda Point Figure și cum se citeau semnalele de cumpărare/vânzare din această reprezentare. Metoda era, de fapt, străveche, însă foarte puțini o mai foloseau astăzi. Hendrik o aflase dintr-o carte americană, pe care o găsise răscolind într-un anticariat.

Ceea ce îl făcu să își amintească de cartea furată de curând.

Care se afla în camera sa.

Și dacă intra cineva în camera lui cât el era ocupat aici? Ar fi trebuit să o bage în geamantan!

— Deci când cursul cade, notați fiecare cădere una sub alta cu semnul „0” și când crește puneți „X” deasupra fiecărei creșteri, concluzionă el grăbit. De fiecare dată când cursul își schimbă sensul, începeți o coloană nouă.

Tânărul dădu fascinat din cap.

— Și așa apare un semnal de cumpărare, continuă Hendrik. Trei coloane. Prima în sus, a doua în jos, dar fără unitățile din creșterile anterioare. Iar a treia trebuie să depășească prima cu cel puțin o unitate.

— Iar semnalul de vânzare la fel, doar că este cu capul în jos?

— Exact.

Hendrik smulse foaia din blocnotes și i-o dădu. Angajatul o luă cu venerație, o împături cu mare grijă și o băgă în buzunar ca pe un obiect de valoare.

— Multe mulțumiri. Se vede imediat că sunteți un expert. Mulțumesc.

De-ai știi tu…, își spuse Hendrik în gând, dar zâmbi și răspunse:

— Cu plăcere.

•

Pe de o parte, se grăbea să ajungă în camera lui, pe de altă parte, ar fi preferat să oprească timpul în loc. Fără să își dea seama, merse mai încet pe coridorul nesfârșit, al cărui covor gros înăbușea zgomotul pașilor. Încercă să își imagineze cum ar fi să aibă mereu parte de asemenea condiții. Să înnopteze așa întotdeauna. Să fie la el acasă la acest etaj, la acest capăt al lumii. Să nu fie doar cineva care privește pe ascuns prin crăpătura draperiilor pe care scria „Accesul interzis pentru persoane neautorizate”.

Ajunse la ușa camerei mult prea repede. Simțea cheia grea în mână, prețioasă, de parcă ar fi fost din aur. Ca și broasca: solidă, funcționând ireproșabil, discretă ca o șoaptă.

Cartea se afla unde o lăsase. O deschise, apoi o închise. Nu, mai întâi să facă un duș. Cămașa i se lipea de spinare. Tot corpul îi era transpirat, de la zborul cu avionul, de la trezirea prea devreme și de la oribila lui aventură din centru.

Își despachetă bagajul, își puse pe un umeraș costumul pe care îl va purta la seminar, luă trusa pentru spălat și inspectă baia. Peste tot marmură albă. Dușul, cada, un bideu. Ba chiar și un telefon lângă toaletă!

Lăsă jos trusa și reveni în cameră. Un telefon pe