ca vai de capul lui şi rabdă de sete toată ziua cu oile? Îl mai faci şi puturos. Voi vă duceţi şi munciţi ca oamenii, vă mai odihniţi, aveţi apă, mâncaţi, şi el, săracu, rabdă de sete toată ziua şi aleargă după zăpăcita aia de Bisisica...

Moromete se sculă de la masă tăcut şi ieşi afară. După câtva timp se auziră câteva cuvinte înnăbuşite şi pe urmă tatăl se întoarse ţinându-l pe băiat de mână.

– Stai şi mănâncă, nu te prosti, zise Moromete aşezându-l la masă. Dă-i, fa, nişte brânză, hai, el se duce cu oile, de!

– Nu mănânc brânză, scrâşni Niculae, ştergându-şi obrajii pătaţi de acrimi.

– Mănâncă-mă pe mine atunci, răspunse omul.

Strachina de pe masă se golise între timp. Catrina se întoarse şi apucă oala din spate.

– Nu-i arde lui de brânză, zise ea, turnând în strachină. I-e necaz că o să rămână repetent. I-e necaz şi lui că anul trecut i-a luat-o a lui percitoru înainte, că tot aşa, te-ai apucat să-l trimiţi cu oile... Parcă mureai dacă-l lăsai barem o lună, acolo, să se ducă... i-e drag şi lui...

– Ia mai lasă, zise Ilinca, uitându-se supărată spre maică-sa. Ne găsi şcoala!

– Taci, fa, din gură, proasto! zise mama, ridicând mâna ameninţător spre fată.

– Fă! Fă! Fă, n-auzi? mormăi Moromete. Pune, fa, mâncarea şi mai trage-te pe fălcile alea că te-or fi durând de când vorbeşti! Altă treabă n-avem noi acuma! Ne apucăm să studiem. Mai bine vezi ce-o să faci, că mâine dimineaţă... dar ce zic eu: mâine dis-de-dimineaţă o să vie ăla să-ţi ia ţoalele din casă.

– De ce să-mi ia ţoalele din casă? întrebă femeia nevinovată.

– Aşa! Ca să se mire proştii, răspunse omul. Vezi că se umflă laptele...

Tita se întoarse şi dădu la o parte de pe vatră o oală plină cu lapte. Catrina turnă iarăşi ciorbă în strachina de pe masă, care între timp iar se golise.

– Ce faci, mă, că am vorbit iar cu Cătănoiu. Zice că săptămâna asta pleacă la Bucureşti, zise Achim, uitându-se pe sub sprâncene la tatăl său.

– Ducă-se învârtindu-se! răspunse Moromete posomorându-se deodată.

Niculae, care începuse să mănânce, lăsă lingura pe masă şi se uită cu nesaţ la fratele său vitreg.

Nepăsător, Achim continuă, făcând o socoteală simplă:

– Avem douăzeci şi patru de oi, toate cu lapte. Asta înseamnă două sute patruzeci de lei pe zi. Într-o săptămână...

– Înseamnă, răspunse Moromete batjocoritor. Înseamnă prostia ta din cap.

– Mă, eu ţi-am spus! zise Achim cu dispreţ parcă. La toamnă trebuie să plătim banca. Eu zic că trebuie să-mi spui o dată, dacă îmi dai sau nu-mi dai drumul!

Catrina care ascultase se amestecă şi ea:

– Lasă-l, mă, să se ducă. Nu e vorba numai de bancă, dar sunt şi ei băieţi mari... N-au o treanţă pe ei... Cu ce să-şi cumpere?

– Şi ce băgaţi în voi dacă pleacă cu oile? întrebă Moromete curios.

– Cum ce băgăm? Mai e o găină, mai e un miel!...

– A! făcu Moromete, oile pleacă, mieii rămân! Dar muierea parcă nu auzi.

– Şi pe urmă, zise ea, peste o săptămână, două, începe secerea, facem pâine... Am trăit noi şi fără oi!

– Taci, mamă, din gură, zise Ilinca scoasă parcă din sărite. Să vii tu la deal şi să munceşti şi să vezi pe urmă cum e fără lapte...

– Las-o, Ilinco, că o găsiră găinile şi mieii. E plină de găini şi miei, zise tatăl cu ironie.

Niculae se întoarse spre soră-sa şi-i arse o palmă peste cap, scrâşnind din dinţi.

– Ce ai, mă, eşti nebun? ţipă fata.

– Ce te-amesteci?! răspunse Niculae, sărind în sus de la masă, gata să fugă afară.

– Niculae, dacă mă scol la tine, te dau cu capul de pereţi până îţi ies bolboşile ochilor, zise Moromete fulgerându-l cu privirea.

– Ce s-amestecă ea? zise băiatul arţăgos.

– Ce e, mă, îţi pare bine că n-o să te mai duci cu oile?! întrebă Tita cu glas subţire şi înalt. Nu-ţi fie frică, ai să mergi la deal să dea zece sudori din tine.

– Ce-aveţi, fa, cu el? se răsti mama furioasă. Nu puteţi să vă vedeţi de treabă?

– Tu îi dai nas, zise Tita.

– Vezi să nu-ţi dau eu una peste nas, ameninţă mama.

– Mă, se vede că nu sunteţi munciţi, mă!!! se prăbuşi Moromete de uimire. Păi eu când veneam de la deal adormeam cu dumicatul în gură! Acu’ vă sparg oalele şi străchinile astea în cap! Nici la sfânta masă nu v-astâmpăraţi! Niculae, stai jos şi bagă în tine şi dacă mai sufli o vorbă te... te...

Toţi lăsară ochii în jos şi se făcu tăcere. Catrina schimbă strachina turnă al doilea fel de mâncare, laptele fiert. Moromete luă două felii mămăligă şi le puse în strachina plină. În aceeaşi clipă, vreo şase linguri se îndreptară spre mijlocul mesei şi începură să dumice mămăliga în strachină. Niculae îşi strecurase şi el lingura printre ceilalţi şi abia izbuti să apuce ceva şi să ducă la gură. Strachina se goli numaidecât. Femeia o umplu iarăşi. Într-un timp, Niculae prinse lingura soră-sii într-a lui şi o izbi afară, scrâşnind, stropindu-i pe toţi cu laptele fierbinte. În aceeaşi clipă, palma lui Moromete se ridică şi căzu pe capul lui ca o greutate de fier, detunându-l. Băiatul încremeni cu ochii holbaţi, strânse din dinţi şi răsuflă greu. Deşi stătea jos, se clătină şi se lungi moale alături de masă.

– Scoal’ în sus! zise Moromete încet, dar cu un glas îndesat.

Băiatul se ridică în palme şi genunchi, rămase astfel o clipă, apoi se ridică în capul oaselor.

– Ia şi mănâncă! rosti cu acelaşi glas omul.

Niculae se întoarse spre masă, aruncă spre soră-sa o privire care mocnea de ură şi apucă lingura în mână. În acest timp, însă, strachina se golise iarăşi. Femeia turnă a treia oară, se uită spre Ilinca şi lăsă oala în jos.

– Gata, ăsta e tot laptele, zise ea, deşi nu-l răsturnase pe tot...

Până la sfârşitul mesei, nimeni nu mai vorbi. Moromete îşi întinse picioarele şi împinse masa mai încolo de lângă el, frecându-şi mâinile una de alta să se cureţe de mămăligă. Femeia şi fetele strângeau oalele şi străchinile.

– Să