Am cotrobăit prin rezervele de mâncare și am găsit tot felul de lucruri pe care le pot planta. Mazăre, de exemplu. Și încă o mulțime de feluri de fasole. Am găsit și câțiva cartofi. Dacă oricare dintre astea va germina după toate prin câte a trecut, ar fi grozav. Cu o rezervă aproape infinită de vitamine, tot ce-mi trebuie ca să supraviețuiesc sunt calorii de orice natură.

Suprafața totală a podelei habitatului este de vreo 92 de metri pătrați. Intenționez să o dedic în totalitate acestei întreprinderi. Nu mă deranjează să merg prin țărână. O să fie multă muncă, dar trebuie să acopăr toată podeaua cu un strat adânc de 10 centimetri. Asta înseamnă că va trebui să transport 9,2 metri cubi de sol marțian în habitat. Prin sas pot să trec, probabil, o zecime de metru cub de pământ odată, iar adunatul lui o să mă cocoșeze. Dar în cele din urmă, dacă totul merge conform planului, o să am 92 de metri pătrați de sol cultivabil.

Sunt un botanist dat dracu’! Temeți-vă de puterile mele botanice!

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 15

Of! Munca asta chiar te rupe!

Azi am petrecut douăsprezece ore în EVA-uri ca să aduc țărână în habitat. Am reușit să acopăr doar un colțișor al bazei, poate cinci metri pătrați. La viteza asta, o să dureze săptămâni întregi să aduc înăuntru tot pământul de care am nevoie. Dar, hei, nu duc lipsă de timp.

Primele EVA-uri au fost destul de ineficiente; am umplut containere mici și le-am cărat înăuntru prin sas. După aia m-am deșteptat, am pus un container mare în sas și l-am umplut cu ajutorul containerelor mici. Asta a grăbit considerabil lucrurile, pentru că o trecere prin sas durează cam zece minute.

Mă dor toate cele. Iar lopețile pe care le am sunt pentru luat mostre, nu pentru săpat gropi. Mă omoară spatele. Am scotocit prin rezervele medicale și am găsit niște Vicodin{3}. L-am luat acum vreo zece minute. Trebuie să-și facă efectul curând.

În orice caz, mă bucur să văd că am progresat. E timpul să pun bacteriile la muncă pe mineralele astea. După prânz. Azi renunț la rația pe trei sferturi. Merit o masă întreagă.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 16

O complicație la care nu m-am gândit: apa.

Se pare că după câteva milioane de ani pe suprafața lui Marte, solul a rămas complet uscat. Masterul meu în botanică mă face să fiu destul de sigur că plantele au nevoie de pământ umed în care să crească. Nu mai spun că întâi trebuie să trăiască acolo bacterii.

Din fericire, am apă. Dar nu câtă mi-aș dori. Ca să fie viabil, solul are nevoie de 40 de litri de apă pe metru cub. Planul meu global reclamă 9,2 metri cubi de sol. Deci în cele din urmă o să trebuiască să-l alimentez cu 368 de litri de apă.

Habitatul are un recuperator de apă excelent. Cea mai bună tehnologie disponibilă pe Pământ. Așa că NASA a socotit: „De ce să trimitem atâta apă acolo? Să trimitem destulă pentru o situație de urgență”. Oamenii au nevoie de trei litri de apă pe zi ca să fie în largul lor. Ne-au dat fiecăruia câte 50 de litri, astfel că în habitat există în total 300 de litri.

Sunt dispus să dedic cauzei toată cantitatea, cu excepția a 50 de litri pentru urgențe. Asta înseamnă că pot să irig 62,5 metri pătrați la o adâncime de 10 centimetri. Cam două treimi din podeaua habitatului. Trebuie să-mi ajungă. Ăsta e planul pe termen lung. Pentru astăzi, obiectivul meu au fost cinci metri pătrați.

Ca să fac o margine pentru patul de răsaduri, am mototolit și uniformele colegilor mei plecați, restul perimetrului fiind delimitat de pereții curbați ai habitatului. M-am apropiat cât de mult am putut de cei cinci metri pătrați. I-am umplut cu nisip într-un strat de 10 centimetri, apoi am sacrificat zeilor țărânei 20 de litri de apă prețioasă.

Apoi lucrurile au devenit dezgustătoare. Am răsturnat marele meu container de rahat pe sol și era cât pe-aci să vomit din cauza mirosului. Am amestecat cu o lopată solul și dejecțiile și am nivelat din nou totul. Bacterii, treceți la muncă! Contez pe voi. În plus, mirosul ăsta o să mai adaste o vreme. Nu e ca și cum aș putea deschide vreun geam. Totuși, te obișnuiești cu el.

În altă ordine de idei, azi e Ziua Recunoștinței. Familia mea o să se adune în Chicago pentru festinul obișnuit de la părinții mei de-acasă. Nu cred c-o să fie mare distracție, având în vedere că am murit acum zece zile. La naiba, probabil că tocmai ce-au terminat cu înmormântarea mea.

Mă întreb dacă o să afle vreodată ce s-a întâmplat cu adevărat. Am fost atât de preocupat să rămân în viață, că nu m-am gândit deloc cum trebuie să fie pentru părinții mei. În clipa asta trec prin cea mai îngrozitoare durere pe care o poate simți cineva. Aș da orice numai să știe că sunt în viață.

Va trebui pur și simplu să supraviețuiesc drept compensație.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 22

Uau! Lucrurile chiar au avansat.

Am adus tot nisipul înăuntru și l-am pregătit. Pământul reprezintă acum două treimi din bază. Iar azi am dublat-o pentru prima dată. A trecut o săptămână, iar fostul sol marțian e gras și frumușel. Încă două dublări și acopăr tot câmpul.

Toată munca asta mi-a făcut bine la moral. Mi-a dat ceva de făcut. Dar după ce lucrurile s-au mai liniștit și mi-am luat cina ascultând colecția Beatles a lui Johanssen, m-am deprimat din nou.

După toate socotelile, chestia asta n-o să mă ajute să nu mor de foame.

Pentru calorii, cel mai mult trebuie să mă bazez pe cartofi. Sunt productivi și au un conținut caloric rezonabil (770 de calorii pe kilogram). Sunt destul de sigur că cei pe care-i am o să germineze.