trebuie să-ţi amintesc că ele te pun într-o situaţie de permanentă subordonare faţă de oameni - situaţie ce nu stă în puterea nici unui tribunal s-o remedieze. Cele Trei Legi nu pot fi suprimate din tine, nu-i aşa, Andrew?

– Foarte adevărat.

– Deci vor trebui să rămână, nu? Aşadar vor continua să-ţi ceară să-i asculţi pe toţi oamenii… să-ţi dai viaţa pentru ei dacă e necesar… şi să nu le poţi pricinui nici un rău. S-ar putea să fii recunoscut drept om, dar vei fi guvernat de legile acelea programate în tine, care nu sunt proprii oamenilor.

Andrew încuviinţă.

– Japonezul care devine brazilian îşi va păstra culoarea specifică pielii, ochii oblici şi toate celelalte caracteristici ale raselor orientale pe care nu le au brazilienii, descendenţi ai europenilor. Cu toate acestea, conform legii braziliene, el este un brazilian. Analog, conform normelor umane, eu voi fi om, deşi cele Trei Legi vor face mereu parte din mine.

– Dar însăşi prezenţa lor în creierul tău poate fi considerată ca descalificându-te de la…

– Nu, îl opri Andrew. De ce ar face-o? Legea Unu afirmă doar că nu trebuie să pricinuiesc vreun rău oamenilor sau să îngădui, prin neintervenţie, să li se întâmple ceva. Voi nu vă conformaţi aceloraşi restricţii? Nu sunt ele valabile pentru oricare persoană civilizată? Unica diferenţă este că eu nu am alternativă, pe când oamenii pot opta să se comporte într-un chip necivilizat, dacă doresc să rişte o întâlnire cu poliţia. Legea Doi îmi impune să ascult poruncile oamenilor, e adevărat, însă lor nu li se cere să-mi poruncească. Dacă voi avea un statut complet de om, ar fi chiar o impoliteţe din partea cuiva să mă pună într-o situaţie în care, datorită alcătuirii mele implicite, aş fi silit să acţionez împotriva voinţei mele. Asta ar însemna, ca să spun aşa, să profite de handicapul meu. Nu contează faptul că eu am un handicap - există o mulţime de oameni handicapaţi, despre care nimeni nu spune că n-ar fi oameni. Iar în privinţa Legii Trei, care mă opreşte să acţionez în mod auto-distructiv, n-aş zice că reprezintă ceva cu care să nu fie de acord orice persoană întreagă la minte. Deci, vezi tu, Simon…

– Da, chicoti DeLong. Da, văd. Perfect! M-ai învins şi o recunosc. Eşti tot atât de uman pe cât trebuie să fie oricine şi meriţi să ţi se confirme acest lucru în mod legal.

– Atunci, dacă "Feingold and Charney" demarează…

– Nu te grăbi, Andrew, te rog. Mi-ai pus în braţe o sarcină extrem de delicată. Să ştii că prejudecăţile omeneşti n-au dispărut peste noapte. Orice încercare de a te declara om va întâmpina o opoziţie susţinută.

– Este de aşteptat. Dar şi în trecut am înfrânt opoziţii înverşunate, încă de pe timpul când George Charney şi fiul lui, Paul, mi-au obţinut libertatea.

– E adevărat. De data aceasta, necazul este că va trebui să ajungem în faţa Legislaturii Mondiale, nu a celei Regionale, pentru a obţine promulgarea unei legi care să te definească drept fiinţă omenească. Să fiu cinstit, eu nu sunt prea optimist.

– Te plătesc pentru a fi optimist.

– Da, sigur că da…

– Bine. Atunci am căzut de acord că este un lucru realizabil. Singura întrebare rămâne: "cum?". De unde crezi că ar trebui să începem?

Aproape fără ezitare, DeLong răspunse:

– Ar fi bine dacă ai putea discuta cu un membru influent al Legislaturii.

– Te gândeşti la cineva anume?

– Poate preşedintele Comitetului de Ştiinţă şi Tehnologie.

– Mi se pare o idee excelentă. Mi-ai putea aranja o întâlnire?

– Dacă doreşti… Totuşi, Andrew, tu nu mai ai nevoie de mine ca intermediar. Cineva atât de cunoscut şi apreciat ca tine poate cu uşurinţă…

– Nu. Aranjeaz-o tu. (Andrew nici măcar nu-şi dăduse seama că poruncise unei fiinţe omeneşti. Se obişnuise aşa pe Lună.) Vreau să se ştie că firma "Feingold and Charney" mă susţine până la capăt.

– De fapt…

– Până la capăt, Simon! în o sută şaptezeci şi trei de ani am ajutat permanent firma, într-un fel sau altul. Aş putea chiar spune că, în forma ei actuală, ea n-ar fi existat fără cazurile pe care i le-am oferit. Am făcut-o pentru că, în trecut, anumiţi membri ai firmei m-au servit excelent şi m-am simţit îndatorat moral. Acum nu mai este cazul, dimpotrivă, situaţia s-a inversat, aşa că pretind să vă achitaţi obligaţiile.

– Am să fac tot ce pot, spuse DeLong.

 

NOUĂSPREZECE

 

Preşedintele Comitetului de Ştiinţă şi Tehnologie al Legislaturii Mondiale provenea din Regiunea Asia Orientală şi era o femeie: micuţă şi delicată, probabil deloc atât de fragilă pe cât arăta. Se numea Chee Li-hsing, iar veşmintele ei transparente (care acopereau prin scânteiere ceea ce considera ea că trebuie acoperit) îi confereau aspectul unei micuţe bijuterii elegante, învelite în plastic. Părea minusculă, aproape insignifiantă în splendoarea uriaşului ei birou de la etajul optzeci şi patru al magnificului turn din sticlă verde, sediul new-yorkez al Legislaturii Mondiale. Cu toate acestea, femeia radia competenţă, eficienţă şi vigoare.

– Împărtăşesc dorinţa ta pentru drepturi omeneşti depline, spuse ea. După cum probabil ştii, de-a lungul istoriei au existat perioade când segmente importante ale omenirii au fost lipsite de drepturi şi s-au luptat cu înverşunare - dar în cele din urmă cu succes - pentru a le redobândi. Însă oamenii aceia au suferit oprimările unor tirani înainte de a-şi câştiga libertatea. Pe de altă parte, tu te-ai bucurat de o existenţă plină de succese şi satisfacţii, obţinând realizări remarcabile, pentru care ai fost răsplătit. Bănuiesc că eşti o persoană extrem de invidiată. De aceea, spune-mi, te rog: ce drepturi doreşti şi nu le ai deja?

– Unul foarte simplu este dreptul la viaţă, răspunse Andrew. Un robot poate fi demontat oricând.

– Şi un om poate fi executat oricând.

– Vă pot întreba când a avut loc ultima asemenea execuţie?

– Mda, strânse din umeri Li-hsing, e adevărat, pedeapsa cu moartea nu mai este folosită în civilizaţia noastră şi nici n-a mai fost aplicată de mult timp. În tot cazul, ea a dăinuit practic de-a lungul întregii istorii umane. Nu există, de altfel, nici un motiv fundamental pentru care să nu fie reinstaurată chiar la anul, dacă şi Legislatura şi cetăţenii consideră de cuviinţă.

– Perfect. Dacă doriţi, n-aveţi decât să vă ghilotinaţi iarăşi, ori să vă supuneţi unor doze mortale de electricitate, sau