„care este o dorinţă universală de a ne întoarce în sinecura primordială a lumii – pântecul-rect al tatălui”. Spui despre asta, cu obişnuita ta modestie, iar aici Morris a citit mai departe, că este „o interpretare seminală mutativă, care a fost pusă complet în umbră de prejudecăţile rasiale ale psihanalizei”.

  — Exact! Dar articolul ăsta, publicat acum doi ani, a fost scris în urmă cu şase ani. Nu ajunge în profunzime. E o interpretare universală. Acum îi acord o importanţă centrală în munca mea cu toţi pacienţii. Psihanaliza nu este monopolul unor evrei provinciali. Trebuie să recunoască şi să accepte şi adevărurile Orientului, nu numai pe cele ale Occidentului. Fiecare dintre voi mai are multe de învăţat, şi am mari dubii în ceea ce priveşte dorinţa şi capacitatea voastră de a asimila idei noi.

  Louise Saint Claire, o psihanalistă blajină, cu părul cărunt şi o neştirbită integritate, a fost cea care a făcut primul pas decisiv. I s-a adresat direct preşedintelui.

  — Cred că am auzit suficient, domnule preşedinte, pentru a mă convinge că dr. Pânde s-a îndepărtat prea mult de corpusul învăţămintelor psihanalitice pentru a mai fi responsabil de formarea tinerilor analişti. Propun să i se retragă statutul de analist formator!

  Marshal a ridicat mâna:

  — Susţin această propunere.

  Seth s-a ridicat ameninţător în picioare şi le-a aruncat o privire furioasă tuturor membrilor.

  — Voi mă daţi afară pe mine? Nici nu mă aşteptam la altceva din partea mafiei psihanalitice evreieşti.

  — Mafie evreiască? l-a întrebat Louise Saint Claire. Preotul din parohia mea ar fi foarte surprins să audă aşa ceva.

  — Evreu, creştin, tot aia, o mafie iudeo-creştină. Şi voi credeţi că mă puteţi da afară pe mine. Păi, o să vă dau eu afară pe voi. Eu am făcut institutul ăsta. Eu sunt institutul ăsta. Iar când o să plec – şi credeţi-mă, o să plec – unde o să mă duc eu o să fie şi institutul. Cu aceste cuvinte, Seth şi-a împins deoparte scaunul, şi-a luat pălăria şi paltonul şi a părăsit zgomotos camera.

  Rick Chapton a rupt tăcerea după plecarea lui Seth Pânde. Evident, Rick, fiind unul dintre foştii analizanţi ai lui Seth, avea să sufere din plin consecinţele expulzării lui. Chiar dacă îşi încheiase stagiul de formare şi era membru plin al institutului, Rick, aidoma celor mai mulţi, continua să se simtă mândru de statutul analistului său formator.

  — Iau cuvântul în apărarea lui Seth, a zis Rick. Am serioase îndoieli în ce priveşte oportunitatea şi temeiurile dezbaterii din această seară. Şi nici nu cred că ultimele declaraţii ale lui Seth sunt relevante. Nu dovedesc nimic. Este un om bolnav, dar mândru, şi ştim cu toţii că atunci când este provocat, şi s-ar putea presupune că a fost intenţionat provocat în seara asta, are faima de a reacţiona într-o manieră defensivă şi arogantă.

  Preţ de o clipă, Rick s-a oprit pentru a consulta un cartonaş de şapte pe zece centimetri, apoi a continuat:

  — Mi-ar plăcea să vă ofer o interpretare a modului în care au decurs dezbaterile din aceasta seară. Observ că mulţi dintre voi vă ambalaţi într-o frenezie a indignării, pe care o credeţi îndreptăţită, faţă de poziţia teoretică a lui Seth. Dar mă întreb dacă în realitate e vorba de conţinutul interpretărilor doctorului Pânde şi nu cumva de stilul sau popularitatea lui! Oare n-ar fi posibil ca mulţi dintre voi să se simtă ameninţaţi de inteligenţa lui sclipitoare, de contribuţiile lui la domeniul nostru profesional, de talentul lui literar şi, mai presus de toate, de ambiţia sa? Oare membrii acestui institut nu sunt invidioşi pe faptul că Seth apare frecvent în reviste, ziare şi la televiziune? Oare putem să tolerăm nonconformismul? Putem să tolerăm noi pe cineva care contestă ortodoxia cam în acelaşi fel în care Sandor Ferenczi a contestat doctrina analitică acum şaptezeci şi cinci de ani? Eu sugerez faptul că disputa din seara asta nu se referă la conţinutul interpretărilor psihanalitice ale lui Seth Pânde. Discuţia despre teoria centrată pe tată este praf în ochi, un clasic exemplu de deplasare22. Nu, asta e o vendetă, un atac la persoană, ba chiar unul josnic, aş putea spune. Eu susţin că motivele reale care se află la baza lui sunt invidia, apărarea ortodoxiei, teama de tată şi teama de schimbare.

  Marshal i-a răspuns. Îl cunoştea bine pe Rick, întrucât îi supervizase vreme de trei ani unul dintre cazuri.

  — Rick, îţi respect curajul, loialitatea şi îndrăzneala de a spune ce ai pe suflet, dar mă simt nevoit să nu fiu de acord cu tine. Conţinutul interpretativ al lui Seth Pânde mă preocupă pe mine în cazul asta. S-a îndepărtat atât de mult de la teoria analitică, încât este de datoria noastră să ne delimităm de el. Studiază conţinutul interpretărilor lui: pulsiunea de a fuziona cu tatăl, de a ne întoarce în pântecul-rect al tatălui! Zău aşa!

  — Marshal, a replicat Rick, tu scoţi o interpretare din context. Câţi dintre voi n-au făcut niciodată vreo interpretare idiosincratică, ce, scoasă din context, nu pare prostească sau lipsită de temei?

  — Poate că-i aşa. Dar nu la fel stau lucrurile şi cu Seth. A ţinut deseori prelegeri şi a scris pentru cercurile psihanalitice sau pentru publicul larg că el consideră această idee centrală un concept-cheie al dinamicii în analiza oricărui bărbat. În seara asta a spus foarte clar că nu a folosit interpretarea doar cu o singură ocazie. A numit-o „interpretare universală”. S-a lăudat că a aplicat aceeaşi interpretare periculoasă tuturor pacienţilor săi bărbaţi!

  — Bravo, bravo! Marshal a fost susţinut de un cor de voci.

  — Periculoasă”, Marshal? l-a mustrat Rick. Nu exagerezi?

  — Ba chiar o subestimez. Vocea lui Marshal a devenit mai puternică. Acum preluase în mod vădit postul de influent purtător de cuvânt al institutului. Pui la îndoială rolul suprem al interpretării? Ai idee cât de mult rău a făcut această interpretare? Orice bărbat adult care tânjeşte puţin să