rămână o vreme în regresie, şi se întoarcă temporar într-un loc gingaş, în care să fie îngrijit, primeşte interpretarea că îşi doreşte să se târască prin anusul tatălui înapoi în pântecul-rect. Gândiţi-vă la vinovăţia indusă şi la anxietatea faţă de o regresie homosexuală.

  — Sunt total de acord cu tine, a adăugat John Weldon. Comisia de formare a recomandat în unanimitate ca lui Seth Pânde să i se retragă statutul de analist formator. Doar boala gravă şi contribuţiile lui anterioare la dezvoltarea acestui institut au împiedicat-o să-i retragă şi calitatea de membru. Membrii plini trebuie să voteze dacă acceptă sau nu recomandarea Comisiei de formare.

  — Eu votez moţiunea, a spus Olive Smith.

  Marshal a susţinut-o şi el, iar votul ar fi fost unanim, dacă Rick Chapton n-ar fi votat împotrivă. Mian Khan, un analist pakistanez, care colaborase deseori cu Seth, şi patru dintre foştii analizanţi ai lui Seth s-au abţinut.

  Cei trei medici a căror analiză cu Seth se afla în curs de desfăşurare au vorbit în şoaptă între ei, iar unul a zis că au nevoie de timp pentru a decide ce vor face în continuare, dar că sunt cu toţii foarte îngroziţi de ceea ce se întâmplase în şedinţă. Apoi au ieşit din cameră.

  — Eu sunt mai mult decât îngrozit, a spus Rick, care şi-a strâns zgomotos lucrurile şi a luat-o spre ieşire. E scandalos, pură ipocrizie. Când a ajuns la uşă, a adăugat: Cred, ca şi Nietzsche, că singurul adevăr autentic este adevărul trăit!

  — Ce înseamnă asta în contextul de faţa? a întrebat John Weldon, lovind cu ciocănelul să se facă linişte.

  — Organizaţia asta chiar crede, ca şi Marshal Streider, că Seth Pânde a făcut mult rău pacienţilor lui bărbaţi cu modul său de a interpreta fuziunea cu tatăl?

  — Cred că pot vorbi în numele institutului, a replicat John Weldon, când spun că nici un analist responsabil nu ar respinge opinia că Seth le-a făcut un rău cumplit unora dintre pacienţii lui.

  Rick, din pragul uşii, a zis:

  — Atunci, pentru voi, semnificaţia ideii lui Nietzsche e foarte clară. Dacă această organizaţie crede sincer că pacienţilor lui Seth li s-a făcut un rău îngrozitor şi dacă acestei organizaţii i-a mai rămas vreo urmă de integritate, atunci nu mai există pentru voi decât o singură soluţie – asta, dacă aveţi dorinţa de a acţiona într-o manieră plină de responsabilitate din punct de vedere moral şi legal.

  — Cum anume? a întrebat Weldon.

  — Rechemare pentru reparaţii gratuite!

  — Rechemare pentru reparaţii gratuite? Ce-i aia?

  — Dacă, a răspuns Rick, General Motors şi Toyota au integritatea şi coaiele – scuzaţi-mă, doamnelor, nu există alt termen echivalent – să recheme pentru reparaţii gratuite vehicule prost construite, vehicule cu vreo hibă, care, la un moment dat, le-ar putea face un rău proprietarilor, atunci fără îndoială că e clar ce aveţi voi de făcut.

  — Adică…?

  — Ştiţi bine la ce mă refer. Rick a ieşit păşind apăsat şi n-a ezitat să trântească uşa după el.

  Trei foşti analizanţi de-ai lui Seth şi Mian Khan au plecat imediat după Rick. La uşă, Terry Fuller i-a avertizat:

  — Trataţi chestiunea aceasta cu toată seriozitatea, domnilor. Există pericolul real al unei schisme ireversibile.

  Lui John Weldon nu era nevoie să i se aducă aminte să ia în serios posibilitatea unui exod. Ultimul lucru pe care şi-l dorea în timpul mandatului său era o schismă şi formarea unui institut psihanalitic separat. Asta se întâmplase în multe alte oraşe: New York-ul avea trei institute, după ce se despărţiseră din cauza discipolilor lui Karen Horney, şi apoi din cauza lui Sullivan. Se întâmplase în Chicago, Los Angeles, în şcoala Washington-Baltimore. Probabil că ar fi trebuit să se întâmple şi la Londra, unde, de zeci de ani, trei găşti, discipolii Melaniei Klein, cei ai Annei Freud şi ai şcolii „de mijloc” – discipolii şcolii relaţiilor de obiect ai lui Fairbairn şi Winnicott – duceau o bătălie neîntreruptă.

  Institutul de Psihanaliză Golden Gate trăise în pace vreme de cincizeci de ani, poate şi pentru că energia lui agresivă se îndreptase în mod eficient spre adversarii din exterior: un institut jungian solid şi o serie de şcoli de terapie alternativă – transpersonală, reichiană, vieţi trecute, respiraţie holotropică, homeopatie, Rolfing – care se înălţaseră energic şi miraculos din izvoarele clocotitoare şi băile fierbinţi ale lui Marin County. Mai mult, John ştia că se va găsi cu siguranţă vreun ziarist incapabil să reziste tentaţiei de a scrie despre ruptura din interiorul Institutului de Psihanaliză. Spectacolul analiştilor temeinic analizaţi, care nu sunt în stare să convieţuiască laolaltă, dându-se în spectacol, luptându-se pentru putere, ciorovăindu-se pe marginea unor trivialităţi şi, în cele din urmă, divorţând furioşi, se preta la minunate bufonerii literare. John nu voia să rămână în istorie ca preşedintele sub mandatul căruia s-a produs fragmentarea institutului.

  — Rechemare pentru reparaţii gratuite! a exclamat Morris. Nu s-a mai pomenit niciodată aşa ceva.

  — Măsuri disperate în situaţii disperate, a murmurat Olive Smith.

  Marshal a cercetat cu atenţie chipul lui John Weldon. Sesizând o mică înclinare a capului acestuia ca reacţie la spusele lui Olive, a luat cuvântul, interpretând gestul ca pe un îndemn.

  — Dacă nu acceptăm provocarea lui Rick – despre care sunt sigur că va deveni în curând o chestiune de domeniul public -, atunci şansa noastră să reparăm ruptura e foarte mică.

  — Dar tocmai rechemare pentru reparaţii gratuite, a spus Morris Fender, din cauza unei simple interpretări greşite?

  — Nu minimaliza o problemă importantă, Morris, a zis Marshal. Există oare vreun instrument analitic mai puternic decât interpretarea? Şi oare nu suntem cu toţii de acord că formularea lui Seth este, în acelaşi timp, şi greşită, şi periculoasă?

  — Este periculoasă pentru că e greşită, a îndrăznit Morris să-şi exprime părerea.

  — Nu, a spus Marshal, poate să fie greşită, dar inofensivă – greşită pentru că nu