ajută pacientul să progreseze. Dar este greşită şi periculoasă. Imaginaţi-vă! Fiecare pacient bărbat care tânjeşte după o alinare cât de mică, după un contact uman cât de slab, e făcut să creadă că simte o nevoie primitivă să se târască prin anusul tatălui până în spaţiul confortabil din intestinul-pântec. Nu s-a mai auzit de aşa ceva, dar cred că ar fi corect să luăm măsuri pentru a-i proteja pacienţii. O scurtă privire aruncată lui John l-a convins pe Marshal că acesta nu numai că îl susţinea, dar că îi şi admira atitudinea curajoasă.

  — Pântecul-rect! De unde o veni chestia asta aşa de… rahatul ăsta, erezia asta? a întrebat Jacob, un analist cu o înfăţişare fioroasă, cu fălci care-i atârnau, plus perciuni şi sprâncene cărunte uriaşe.

  — Din propria-i analiză, chiar el mi-a spus, cu Allen Janeway, a zis Morris.

  — Iar Allen a murit acum trei ani. Ştii că niciodată n-am avut încredere în el. N-am avut nici o dovadă împotriva lui, dar misoginismul, scliviseala lui, papioanele alea, prietenii lui homosexuali, faptul că şi-a cumpărat un apartament în Castro, că toată viaţa lui s-a învârtit în jurul operei…

  — Hai să nu ne abatem de la subiect, Jacob, l-a întrerupt John Weldon. În momentul de faţă, problema noastră nu o reprezintă preferinţele sexuale ale lui Allen Janeway. Nici cele ale lui Seth. Trebuie să fim foarte circumspecţi. În zilele noastre ar fi un dezastru din punctul de vedere al imaginii publice dacă am fi percepuţi ca marginalizând sau intimidând un membru pe motiv că e homosexual.

  — Sau lesbiană, a spus Olive.

  John a încuviinţat nerăbdător din cap şi a continuat.

  — Şi, că veni vorba, nici presupusul comportament sexual dubios al lui Seth faţă de pacienţii lui nu e adevărata noastră problemă – de care nici n-am discutat astă-seară. Am primit rapoarte de la doi terapeuţi care le-au tratat pe două dintre fostele paciente ale lui Seth, dar, deocamdată, niciuna dintre ele nu a fost de acord să depună plângere. Una nu este convinsă că i s-a făcut vreun rău pe termen lung. Cealaltă declară că i-a fost introdusă o ambivalenţă perfidă şi distructivă în căsnicie, dar amândouă, probabil din cauza unei loialităţi transferenţiale perverse faţă de Seth sau poate pentru că detestă să înfrunte expunerea publică, au refuzat să depună reclamaţie. Sunt de acord cu Marshal: corect ar fi să ne rezumăm la un singur aspect – că, în conformitate cu recomandările psihanalitice, el a făcut interpretări incorecte, neanalitice şi periculoase.

  — Dar gândeşte-te la problemele care apar, a spus Bert Kantrell, unul dintre colegii lui Marshal din grupul de dezbateri pe teme psihanalitice, gândeşte-te la aspectul confidenţialităţii. Seth ne poate da în judecată pentru calomnie. Şi cum rămâne cu malpraxisul? Dacă Seth ar fi dat în judecată pentru malpraxis de către unul dintre foştii lui pacienţi, ce i-ar putea împiedica pe alţii să stoarcă de bani institutul nostru sau chiar institutul naţional? În fond, ei pot să spună bine-mersi că noi l-am sponsorizat pe Seth, că l-am numit într-o funcţie importantă ca aceea de formator. Aici e un cuib de viespi. Mai bine nu ne-am băga în el.

  Lui Marshal îi plăcea la nebunie să-şi vadă rivalii slabi şi indecişi. Pentru a sublinia contrastul, a vorbit cu toată siguranţa de sine.

  — Au contraire, Bert. Suntem mult mai vulnerabili dacă nu acţionăm. Chiar argumentul tău adus împotriva luării unei atitudini este motivul pentru care trebuie să acţionăm, şi încă rapid, ca să ne disociem de Seth şi să facem tot ce putem pentru a repara pagubele. Mi-l pot închipui deja pe Rick Chapton, naiba să-l ia, dându-ne în judecată sau, în cel mai bun caz, asmuţind asupra noastră un reporter de la Times, dacă îi dăm un vot de blam lui Seth, şi după aia nu facem nimic pentru a-i proteja pacienţii.

  — Marshal are dreptate, a spus Olive, care deseori servea drept conştiinţă morală a institutului. De vreme ce credem, aşa cum se şi întâmplă, că tratamentul nostru este eficient şi că punerea greşită în practică a psihanalizei – analiza sălbatică – este extrem de dăunătoare, atunci nu avem de ales şi trebuie să ne ţinem de cuvânt. Trebuie să le oferim foştilor pacienţi ai lui Seth o psihoterapie corectivă.

  — Uşor de zis, greu de făcut, i-a avertizat Jacob. Nici o forţă din lume nu l-ar putea convinge pe Seth să ne dea numele foştilor săi pacienţi.

  — Nici nu va fi nevoie, a spus Marshal. Mie mi se pare că cel mai bine ar fi să facem un apel public în mass-media către toţi pacienţii lui din ultimii ani, măcar către bărbaţi. Cu un zâmbet, Marshal a adăugat: haideţi să presupunem că s-a purtat altfel cu femeile.

  Zâmbetele au străbătut auditoriul la aluzia cu dublu sens a lui Marshal. Deşi zvonurile despre conduita sexuală indecentă a lui Seth faţă de pacientele lui circulau de mulţi ani printre membri, era o mare uşurare că acum, în sfârşit, se exprimau deschis în plen.

  — Atunci, suntem de acord, a zis John Weldon lovind cu ciocănelul, asupra faptului că vom încerca să le oferim o terapie corectivă pacienţilor lui Seth?

  — Eu votez pentru, a spus Harvey.

  După un vot unanim, Weldon i s-a adresat lui Marshal:

  — Ai vrea să-ţi asumi responsabilitatea pentru această acţiune? Prezintă-i comisiei de organizare planurile tale concrete.

  — Da, bineînţeles, John, a spus Marshal, abia izbutind să-şi ascundă bucuria şi uimirea că îşi consolidase atât de mult poziţia într-o singură seară. De asemenea, o să comunic hotărârea noastră Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză – trebuie să discut şi o altă problemă cu secretarul ei, Ray Wellington.

 

  Opt

  Patru şi jumătate dimineaţa. Tiburon era cufundat în beznă, mai puţin o casă puternic luminată, care se înălţa sus, pe un promontoriu ce se ridica deasupra Golfului San Francisco. Luminile maiestuoasei Golden Gate erau estompate de ceaţa lăptoasă, dar sclipirile delicate