— E vorba aşadar, de un regim de favoare.

Fata confirmă înclinând capul, cu un surâs tainic în colţul gurii.

— Mulţumesc, domnişoară Marlen…

După o vizită din acestea, Magheru fu poftit în sufragerie. Acolo îl aştepta Şerban Voinea. După ce trată musafirul cu un Ottonel excelent, se interesă cum mai merge boala Marilenei, după care, schimbând vorba, îi propuse:

— Domnule doctor, nu cumva eşti amator să cumperi un corp de case? Chilipir, nu alta!

— A, nu, scutură capul Ilarie. N-am posibilităţi băneşti.

— Ascultă-mă, nu scăpa prilejul. Rău faci. Casele sunt pe Bulevardul Gării la numărul 42: şase camere, două antreuri, bucătărie, plus dependinţe. Costă numai 35.000 lei. Ce zici?

— Oferta e ispititoare, dar nu-i pentru mine. Nu dispun de-o astfel de sumă.

Şerban nu se dădu bătut:

— De ce nu faci un împrumut? Aş accepta să-mi plăteşti jumătate din sumă în doi-trei ani, în rate trimestriale.

— Nu cred că e o treabă să cumpăr casa cu bani împrumutaţi. De altfel, am deja o datorie la Banca Argeşului…

— Da? făcu Voinea surprins. Mai de mult sau…?

— Destul de proaspătă. Am avut unele cheltuieli neprevăzute şi… în definitiv, de ce ţii numaidecât să devin proprietar? Mai cu seamă că nu sunt hotărât să mă stabilizez aici. Mă bat gânduri mai îndrăzneţe.

— Iartă-mă, te rog, n-am ştiut! Desigur că în asemenea situaţie e lipsit de raţiune să cumperi imobilul. Voiam să-l vând unui om de treabă, atâta tot…

Ilarie surâse roşind ca un copil.

— Îţi mulţumesc, domnule Voinea, mă măguleşte părerea dumitale.

După plecarea doctorului, moşierul căzu pe gânduri. Se putea una ca asta? Atunci nu doctorul era criminalul. Bănuiala care îl frământase atât de crâncen cădea baltă, lipsită de temei. Altfel, Magheru ar fi picat lesne în cursă. Un asasin care dispune de o jumătate de milion nu se împrumută la bancă pentru  a face faţă unor cheltuieli ocazionale. Nu, nu, s-a înşelat în privinţa medicului. De câte ori aparenţele nu ne duc pe drumuri greşite…

După un timp, întoarse judecata. Dacă doctorul, prudent din cale-afară, se fereşte să se arate cu stare? Dacă ştie că el, Voinea, e cumnatul victimei (şi ştie, fără doar şi poate) a avut destul timp să afle, şi ia cele mai straşnice măsuri de precauţiune ca să se pună la adăpostul oricărei bănuieli?

Fără îndoială, Voinea a făcut o imprudenţă. Chiar el, cumnatul lui Matei Zăvideanu, se oferea să-i vândă casa chilipir, adică tocmai personajul de care Magheru se păzea ca dracul de tămâie? Această încercare trebuia s-o facă o persoană neutră, pentru a nu trezi nici cea mai mică suspiciune din parte-i.

„Nu capitulez de la cea dintâi săgeată frântă. Lupta se câştigă cu ultima victorie. Îl voi supraveghea mai departe. Dacă e vinovat, are să-şi dea în petic, aşa cum şi-a dat faţă de Kaminski. Mă rog, pentru ce a negat că l-a cunoscut pe Matei? Pentru ce?”

Într-o dimineaţă, când ştia că Magheru e la spital, se duse să-i facă o vizită acasă. Doamna Albu îi spuse că doctorul a telefonat că se întoarce peste un sfert de oră.

— Un sfert de oră nu-i prea mult. Aş putea să-l aştept?

— De ce nu?

Îl introduse în cabinet. Proprietăreasa, vrând să-i ţină de urât, se aşeză şi ea.

— Vă rog, doamnă Albu, nu vă deranjaţi din cauza mea. Am destul timp să citesc ziarul.

Rămas singur, aşa cum voia, Voinea cercetă sumar prin lucrurile şi corespondenţa aflată pe birou. O ilustrată-fotografie îi atraseatenţia: un bust de femeie, cu părul tuns, umeri şi pieptul gol.

„Vreo legătură sentimentală?” îşi zise. Întorcând-o pe dos, citi indiscret: „Cele mai bune gânduri” de la (semnat) Magda. San Francisco…

„Prinţesa îndepărtată!” (îi venise în minte un titlu de piesă). Mai dădu peste o fotografie, tot de mărimea unei cărţi poştale. O negresă cu pulpele goale, râzând cu un şir de mărgăritare în gură. Text scurt: A mon amour – Yoku Mogador-Bucarest…

„Ei, drace, omul ăsta are relaţii… continentale…”

Încercă să desfacă un sertar lateral, apoi altul. Sertarul din mijloc era deschis. Cotrobăi liniştit, fără teamă, ar fi zărit prin fereastră pe doamna Albu dacă se întorcea. Nu găsi nimic compromiţător.

„N-a fost zadarnică osteneala: tot am dat peste aceste indicii sentimentale care nu se ştie ce pot aduce”.

Ca să motiveze vizita faţă de Magheru, lăsă un plic dinainte pregătit cu două mii de lei, în contul onorariului datorat pentru îngrijirea nepoatei sale. (Doctorul credea, pare-se, că Marilena-i fiică-sa; spusese odată, vorbind de ea: domnişoara Voinea… Lasă-l să creadă în continuare). Plecă fără să-l mai aştepte. De altfel la ce bun: îşi îndeplinise scopul. În timp ce se îndrepta spre casă, Şerban Voinea gândea:

„Probabil cu femeile risipeşte banii. Asta n-ar fi nimic, tineri stricaţi se găsesc pe toate drumurile, dar îi cunoşti câte parale fac de la primă vedere. Cu Magheru se schimbă lucrurile: ai crede că-i cel mai serios băiat din lume, conduita lui se axează pe linia celei mai stricte moralităţi. Hotărât, îşi poartă ireproşabil masca”.

În dreptul bodegii Ciortus se întâlni cu colonelul Dordea. Intrară amândoi să ia un aperitiv.

— Ia ascultă, măi Napoleoane, ştiu că îl cunoşti bine pe doctoraşul Magheru. Ce părere ai despre el?

— Un băiat excelent, care-şi ţine viitorul în braţe.

— Lasă viitorul, mă refer la prezent.

— Drept să-ţi spun, cu prezentul nu stă prea bine. E ceva la mijloc, o criză, sau… în sfârşit, o sincopă…

— Te iei după un fapt precis sau presupui cai verzi pe pereţi?

— Nu, tăticule, vorbim pe concret. Păi, să vezi, săptămâna trecută m-a pus să-l girez, avea nevoie de nişte bani…

— Ei, şi…

— Ori, acum trei săptămâni, adică după nenorocirea aia cu trenurile, ştiu că a câştigat peste o sută de mii la loterie. Mi-a servit o poveste că i-ar fi dat banii lui taică-său… s-o creadă el.

— Cred că îi risipeşte cu prostituatele.

— Aş… E serios! Nu poate fi vorba de aşa ceva. Pentru el pui mâna în foc..

— N-o pune, că te frigi, Napoleoane!

Şerban Voinea ducându-se la Bucureşti pentru interesele firmei se abătu pe la Mogador, dar nu avu noroc să dea cu ochii de negresa din fotografie. Plecase de câteva zile în Ungaria. Vorbi în schimb cu chelnerul Florea, de la care nu află (nici n-avea cum) lucruri compromiţătoare despre doctor. Aşa încât, până