nouă în câmpul cercetării contemporaneității postbelice, dar aplicate anterior, și la noi, în cercetarea de teren a holocaustului – a avut darul de a consolida prin noi probe cazuistica anticomunistă.

Tot cercetări de arhive prețioase au scos la iveală istoricul Lucian Nastasă și colaboratorii lui (Andrea Varga, Andrea Andreescu) în volume interesând precumpănitor istoria contemporană a minorităților etno-confesionale din România (Maghiarii din România. Mărturii documentare [1945-1955], 2002; Maghiarii din România. Mărturii documentare [1956-1968], 2003; Evreii din România. Mărturii documentare [1945-1965], 2003; Armenii din nord-vestul Transilvaniei în anii instaurării comunismului [1945-1953]. Mărturii documentare, 2008). Explorarea arhivistică a peripețiilor minoritare în comunism a permis invalidarea parțială a unor aserțiuni frecvent întâlnite – responsabilitatea preponderentă a evreilor pentru epurările și arestările din anii ’50, de pildă – și cunoașterea mai corectă a unor chestiuni care au iscat și continuă să iște diverse semne de întrebare (printre ele, acțiunile anticomuniste ale minoritarilor, unificarea ordonată politic, de sus, a universităților românească și maghiară din Cluj sub numele comun „Babeș-Bolyai” etc.).

Acestor nume li se alătură și altele, precum cel al lui Cristian Vasile, specializat în explorarea relațiilor dintre bisericile românești și puterea atee (Între Vatican și Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist, 2003; Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, 2005; Istoria Bisericii Greco-Catolice sub regimul comunist. Documente și mărturii, 2003), ori al clujeanului Marius Bucur (Persecuția Bisericii Catolice din România. Documente din Arhiva Europei Libere, 1948-1960, în colaborare cu Lavinia Stan, 2005; Din istoria Bisericii Greco-Catolice Române [1918-1953], 2003; România – Vatican. Relații diplomatice, 1920-1950, vol. I, în colaborare cu C. Păiușan, I. Popescu, D. Preda, 2003; Persecuția Bisericii Catolice din România. Documente din Arhiva Europei Libere, 1948-1960, în colaborare cu Lavinia Stan, 2002; Strategii și politici electorale. Alegerile parlamentare de la 19 noiembrie 1946 din România, în colaborare cu V. Țârău, 1998).

Avansând treptat, persuasiv, în cercetarea trecutului comunist din perspective ce împletesc interesul față de organizarea și punerea în practică a represiunii, studiul instituțiilor puterii represive și impactul asupra celor vizați – deopotrivă instituții, categorii de cetățeni, cadre legislative ș.a. –, asemenea nume, precum și altele care li s-au alăturat, în formele cooperării în cadrul unor proiecte ori pur și simplu prin convergența arealurilor de cercetare, asigură, după două decenii de acumulări și analize, aprofundarea cunoașterii istorice asupra comunismului de la noi. Acțiunii individuale a istoricilor i se alătură și cea instituționalizată prin apariția unor fundații, institute de cercetare, proiecte finanțate de stat sau de UE, dintre care unele vor face obiectul prezentării exprese într-un articol viitor. Până atunci însă, revin asupra selecției prezente de nume, menționând că eșantionul de mai sus a selectat câteva dintre cele mai notorii prestații fără a subînțelege prin aceasta că alți exploratori ai spațiului concentraționar roșu ar fi neimportanți sau că producția lor științifică ar fi neglijabilă. Chiar dacă cercetarea comunismului românesc s-a autonomizat și s-a particularizat printre alte preocupări de istorie contemporană, nu o dată cercetătorii specializați în acest domeniu acordă atenție înțelegerii segmentelor temporale care preced sau succed dictaturii de extremă stângă. Istoricizarea rapidă a prezentului își vădește din plin efectele.

3. Despre comunism. În instituții

Orice cercetare se desfășoară ca răspuns al unei duble situații: nevoia de cunoaștere resimțită la nivel personal și la nivel social. Atunci când cele două impulsuri se întâlnesc și condițiile generale o permit, cercetarea dintr-un domeniu dat ia o formă instituționalizată. La fel s-a petrecut și cu explorarea „orizonturilor roșii”. Descifrarea regimurilor de dictatură comunistă și a condițiilor de viață pe care acestea le-au presupus a ajuns, odată cu schimbarea de regim de la sfârșitul anului 1989, pe agenda priorităților istoriografice. Câțiva ani mai apoi ea s-a configurat în programul mai multor institute de cercetări cu specific propriu, al unor ONG-uri, rezultat al interesului societății civile, al mediilor academice și al statului însuși pentru acest obiectiv.

Fundația Academia Civică, înființată în 1994 ca urmare a sugestiei Consiliului Europei de a se crea o fundație care să realizeze și să administreze proiectul Memorialului Sighet, adoptat de înaltul for internațional, conține și un centru de studii propriu. Este vorba despre Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, condus de Romulus Rusan. Acest centru a colectat întâi date de istorie orală, strângând, în paralel, documente, fotografii, obiecte și hârtii care să poată fi folosite în crearea celor peste cincizeci de săli în fostele celule ale închisorii, ajutând la organizarea muzeală consistentă și relevantă a spațiului carceral sighetean de odinioară. Sub egida departamentului editorial al centrului s-au editat peste 35.000 de pagini în cadrul Analelor Sighet, al Bibliotecii Sighet și în alte serii (Documente, În afara colecțiilor, Interval, Istorie orală, Ora de istorie, Viața cotidiană etc.).

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR) a fost comasat în 2009 cu Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc (INMER, înființat din 2003), rezultând o nouă instituție, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Cărțile și colecțiile pe care cercetătorii institutului le-au publicat în nume propriu sau în colecții pe care unii dintre ei le coordonează au izbutit să creeze rafturi bibliografice consistente atât sub raportul cunoașterii situației „de teren”, cât și în privința dezbaterii teoretice legate de evoluțiile din comunism. Alături de rezultatele exfolierii depozitelor documentare, de instrumente de lucru – precum dicționarele de slujbași ai sistemului carceral –, de evaluări pe segmente problematizante și pe etape, volumele cercetătorilor IICCMER au oferit și cele mai bune interpretări ale fenomenului comunist datorate unor autori consacrați, lucrările unor conferințe internaționale importante și serii de elaborate colective indispensabile aprofundării reale a problemei luate în studiu.

Reorganizarea în două rânduri