După vreun ceas, cafeneaua începu a se goli. Plecau lefterii. Rămâneau ăi cu parale multe, nişte gabroveni de te înmormântau în baftă. Negustorii, vreo cinci, şedeau la o masă şi râdeau, încălziţi cu lichioruri. Gheorghe i-a poftit la un joc.

— Cu plăcere, a primit un sfrijit. Tot nu mai avem noi pe cine să curăţăm… Luaţi loc la masa noastră.

Ucenicul îi privea. Nici ei nu aveau vreun suflet mai curat, întunecaţi la chip, cu ochi de şobolan, cenuşii şi crânceni, amestecau cărţile murdare, le filau cu plăcere şi zâmbeau mulţumiţi. Puseră în faţă, pe lemnul lustruit, grămezile lor de poli galbeni şi, din când în când, le mângâiau, cu ochii pierduţi în tavanul întunecat. Uşa se deschidea şi se închidea. Intrau oameni noi, se aşezau la alte mese, cei mai mulţi plecau. La miezul nopţii, rămăseseră numai gabrovenii şi caramangiii. Jocul se întărâtase. Câştigau negustorii, după planul lui Florea. Osteniseră, dar nu se lăsau. Miza creştea şi li se făcuse cald.

Atunci a început Gheorghe a măslui cărţile. Polii au făcut picioare. Treceau sub palma pungaşilor. Piele clipea din când în când peste masă. Păgubaşii se frecau de scaune. În cafenea, fum să-l tai cu cuţitul. Sandu juca în pierdere, ca să nu se prindă păcăliţii. Au mai schimbat ce-au mai schimbat popii şi damele, până s-a ridicat un negustor în picioare.

— Banii! a răcnit o dată. Mama voastră, faceţi cu pricină!

Florea şedea încă pe scaun şi-i privea blând.

— Ce e, domnule?

— Banii, escrocilor! striga gabroveanul.

Încremeniseră şi chelnerii.

— Nene, nu mă supăra, nene! că mă gâdil repede… a mai spus Nicu-Piele. Vezi, că eu fac urât dacă mă calcă cineva pe picior!

— Aduc poliţia! a mai apucat să spună unul dintre păgubaşi.

Sandu a răsturnat masa. Ceilalţi doi au scos şişurile. Negustorii aveau şi ei cuţite la carâmbi. Paraschiv a aruncat cu un scaun în lampă. Se făcuse întuneric de-ţi băgai degetele în ochi.

Nu se auziră decât câteva ţipete scurte, gâtuite, şi un cap care trosnea lovit cu ceva puternic. În înghesuială, Piele strângea polii risipiţi pe duşumele, dibuind. Ucenicul îi aştepta afară. Mână-mică îl aducea de subsuori pe Florea. Îl înjunghiaseră gabrovenii. Curgea sângele din el ca dintr-o cişmea. Sosiseră şi ceilalţi, gâfâind. Curăţaseră locul şi-i lăsaseră pe negustori să se taie între ei pe întuneric.

L-au târât ce l-au târât pe Florea. Înţepenise. Gheorghe şi-a rupt o mânecă de la cămaşă şi a vrut să-l lege. Era prea târziu. Se adunase lume. Trebuiau să-l lase dacă nu voiau să cadă în mâna sergenţilor. Paraschiv s-a răstit la ei:

— Uşcheală, că ne priponeşte! Un mort nu mai are gură!

Nicu-Piele le-a spus unde să se găsească şi s-au risipit în toate părţile.

La miezul nopţii s-au întâlnit într-un gang, sub Hotel Nord. Erau băuţi şi cu chef de muieri. Cum l-au văzut coardele pe ucenic, gârlă pe el:

— Să trăieşti, micule, ce mai faci?

— Trandafirule, ce te roşeşti aşa? Hai cu mămica sus, să te-nveţe ea!

Paraschiv nu se roşise. Se uita numai chiorâş la ele.

— Miorlăitule, n-oi avea daravelă!

Ca gâştele erau. Abia l-a scos Mână-mică din mâinile lor:

— Daţi-vă la o parte, boarfelor!

Venise ţaţa, care le ocăra pe neruşinate. Gheorghe i-a şoptit patroanei că aveau nevoie să stea ascunşi vreo două zile în tractirul ei.

Una mai arătoasă i-a pus ţâţa-n palmă lui Sandu, să-l înfierbânte. Împrejur se învârteau peştii şi câţiva olteni veniţi să-şi aleagă de căpătâi. Mirosea a sudoare şi a odicolon. Într-un colţ cânta un gramofon răguşit, şi două femei dansau, învârtindu-se în jurul lor.

Ţaţa i-a închis într-un salon, le-a adus de mâncare şi de băut, şi a numărat banii primiţi de la Nicu-Piele. După aia, i-a vârât în sân şi-a zâmbit cu gura ei ştirbă.

— Domnii nu vor nişte fete? l-a întrebat pe codoş.

Le era somn şi frică. Nicu privea pe fereastră afară. Ningea încă mărunt şi fiecare se gândea că-l lăsaseră pe Florea ţeapăn pe trotuar, singur în moarte.

•

Îi apucase o poftă de dragoste sălbatică, nu se mai saturau. Colindau cartierele, înnoptând pe la ibovnice uitate de mult, le spuneau că nu-i mai slăbesc presarii din urmă şi petreceau cu lăutari.

Nicu-Piele s-a dus întins la Tarapana, după Sinefta.

Filantropia se vedea de departe, dreaptă şi luminată de felinare. Ningea blând şi pungaşul prindea în palmă fulgii uşori, care se topeau. S-a uitat în dreapta, s-a uitat în stânga, a întrebat.

A găsit, a ocolit o curte luminată cu lămpi de carbid şi-a sărit nişte uluci înalte. A măsurat lung ferestrele din faţa lui şi-a aşteptat. Casele erau dărăpănate, căzute pe-o rână, cu geamuri oarbe. Într-un pervaz a zărit faţa Sineftei. Fata îşi despletise cozile şi cânta ceva îngânat. Pe sticla umedă se aşternuse o brumă subţire de răceală. Hoţul s-a apropiat pisiceşte. Zăpada se aşeza liniştit, straturi-straturi. S-a dat lângă fereastră. În odaie ardea numai o candelă, şi când Sinefta i-a văzut chipul în geam, alb ca ţuica, a ţipat cu mâna la gură.

— Deschide! a spus de afară pungaşul.

Copila era speriată, dar parcă-l cunoscuse.

A deschis.

— Cine e?

De afară pătrunse frigul uşor şi o ploaie de fulgi albi.

— Eu, mă mai cunoşti?

Îl ţinea minte.

— Nu mai puteai, venişi!

Şi până să mai zică ceva, lunganul a şi pus un crac pe pervaz şi cu al doilea a fost tocmai înăuntru.

— Să nu se deştepte bătrâna! se văita ea pe întuneric.

— Ti-e frică?

— N-ai de unde să ştii cât e de-a dracului!

— Las-o pe mine, îi sticleşte norocul dacă se deşteaptă!

Caramangiul înconjură odaia cu privirile.

— Da frumos mai e la tine! Ai şi gramofon! Şi cum miroase a gutuie, parcă-i în grădină la Mitropolie!

Era înalt de atingea candela. Avea jambiere şi bocanci. Mirosea a bărbat şi a vin. Ninsoarea i se topea pe cojocul scurt şi călduros. Se auzea trosnetul lemnelor în godinul pântecos şi torsul pisicilor adormite pe o sofa scundă.

•

Aşa a început dragostea lui cu Sinefta. Copila l-a frecat ce l-a frecat, îl aducea noaptea, îl ţinea în odaia ei, la căldură, dar nu-i credea vorbele mincinoase, că vorbea Piele, vorbea, dar nici codana nu era vreo proastă. I-a povestit viaţa ei, roman, nu altceva. Crescuse greu, din sărăcie, n-avea nici de mâncare. S-a făcut cântăreaţă. Câţi n-o batjocoriseră, se săturase! Aşa, mai râdea ea, se