– Am un motiv întemeiat, surâse DeLong.

– Mi l-ai putea spune şi mie?

– N-o să te plătim, replică avocatul, pentru că nu-i nevoie s-o facem. Contractul tău este nul şi neavenit, după cum am decis, iar de acum înainte roboţii tăi vor lucra pentru noi pe gratis, dacă vor mai lucra. Asta-i treaba, Roger. Dacă nu-ţi place, dă-ne în judecată.

– Ce? Ce? bolborosi Hennessey. Ce-i nebunia asta? Să lucreze pe gratis? Nu-mi mai plătiţi din urmă? Păi… tocmai voi, care sunteţi avocaţi?! Cum puteţi afirma asemenea prostii? Contractul e nul? Pentru Dumnezeu, de ce?

– Pentru că eşti robot, Roger. Există un singur robot în lume care are dreptul să încheie contracte lucrative şi acela este Andrew Martin. Voi, ceilalţi, întrucât nu sunteţi roboţi liberi, nu aveţi dreptul legal de a…

Împurpurându-se la chip, Hennessey se sculă din scaun:

– Stai aşa, nebunul naibii! Stai aşa! ce spui?! Robo?! Eu? Acu' ştiu că ţi-ai pierdut minţile! Trase de pieptarul bogat împodobit, desfăcându-l şi dezvelindu-şi pieptul păros: Ăsta ţi se pare pieptul unui robot? Da? Spune-o!

Prinzându-şi pielea între două degete, o scutură furios:

– Asta-i piele de robot? Să mă ia dracu' dacă înţeleg ceva, da-ţi spun că dacă ai impresia că-ţi poţi bate joc de mine, numa' aşa, ca să te-amuzi, ei bine, o să vă dau în judecată, chiar aşa! dacă n-o să vă dau în judecată, să plătiţi şi…

DeLong chicotea.

Hennessey se opri în mijlocul peroraţiei şi întrebă tăios:

– Pot să ştiu şi eu ce-i aşa amuzant, Simon?

– Scuză-mă… N-ar fi trebuit să râd. Te rog din suflet să mă ierţi că am lăsat lucrurile să ajungă până aici.

– Păi, chiar că… Nu m-aşteptam ca avocaţii să aibă cine ştie ce simţ al umorului, dar o glumă mai proastă…

– Totuşi, nu-i o glumă. Într-adevăr, ţi-am sistat plăţile, Roger. Dorim realmente să ne dai în judecată. Argumentaţia noastră va fi cu adevărat că eşti un robot şi de aceea avem temeiul legal de a considera contractul nul. Desigur, ne vom susţine poziţia cu toată iscusinţa de care suntem în stare.

– Chiar aşa?

– Însă, continuă DeLong, speranţa şi intenţia noastră secretă este să pierdem procesul. În clipa aceea, îţi vom restitui atât sumele datorate, pe care le vom depune în bancă pentru ca să beneficieze de dobânzi, cât şi cheltuielile de judecată, plus - asta rămâne doar între noi - o bonificaţie care să te despăgubească de eventualele necazuri ce le-ai putea avea. O sumă foarte frumuşică.

Hennessey îşi aranjă pieptarul şi se aşeză la loc. Clipi de mai multe ori şi clătină din cap. Îl privi în tăcere pe DeLong, apoi vorbi:

– Îmi pare teribil de rău pentru necazurile tale, Simon. Deci, cu adevărat ai sărit de pe fix. Păcat…

– Nici vorbă de aşa ceva. Sunt la fel de întreg la minte pe cât am fost întotdeauna.

– Aha… Aşa crezi tu?

– Absolut!

– În acest caz, ai ceva împotrivă să-mi explici şi mie despre ce-i vorba?

– Mă tem că nu-ţi pot destăinui nimic până după pronunţarea sentinţei. Există însă o explicaţie perfect întemeiată, pe care o vei deduce cu timpul. De asemenea, mai sper că vei coopera cu noi chiar şi orbeşte, ca să zic aşa, măcar din consideraţie pentru îndelungata noastră colaborare. Avem nevoie să ne cânţi în strună, Roger, şi te vom răsplăti corespunzător.

Bărbatul încuviinţă încetişor din cap. Părea ceva mai uşurat acum.

– Deci nu-i decât un fel de manevră?

– Da, cred că poţi spune aşa.

– Totuşi, nu vrei să-mi zici despre ce-i vorba?

– Nu. În nici un caz acum. Ar însemna să conspirăm.

– Păi, n-o faceţi chiar acum?!

– Noi? surâse DeLong. Noi nu facem altceva decât să refuzăm să-ţi achităm facturile. Fă-ne jocul, Roger. N-o să regreţi. Îţi promit.

– Bine, mormăi el fără tragere de inimă.

Facturile continuară să nu fie onorate. După alte trei luni, Hennessey anunţă firma în mod oficial că rezilia în mod unilateral contractul şi o acţiona în judecată pentru plata restanţelor. "Feingold and Charney" angajă temporar un alt serviciu de curăţare a birourilor şi înştiinţă tribunalul că dorea să-şi apere poziţia.

Când cazul ajunse pe rol, pledoaria firmei a fost susţinută de unul dintre avocaţii stagiari. Acesta declară că, întrucât se putea demonstra că Roger Hennessey era robot, şi nu om, firma nu avea nici o obligaţie să respecte contractul şi-l abrogase unilateral.

Robotul Hennessey, spusese avocatul, continuase să-şi trimită echipele de curăţenie, dar "Feingold and Charney" nu considera că trebuia să-i plătească, sau că Hennessey - fiind un robot - deţinea dreptul legal de a-i obliga la despăgubiri. Roboţii, sublinie stagiarul, nu beneficiau de protecţiile constituţionale ale oamenilor. În disputele legate de contracte ce implicau roboţi, doar proprietarii acestora puteau cere daune, nu roboţii înşişi.

– Dar clientul meu nu este un robot! mugi avocatul lui Hennessey. Este clar ca lumina zilei că este om, la fel ca toţi cei de-aici!

– Este adevărat că acum câţiva ani clientului dumneavoastră i s-a implantat o inimă artificială?

– De ce… se poate. Trebuie să-l întreb. Dar ce legătură poate avea asta cu…

– O legătură foarte importantă, vă asigur. Cu tot respectul, solicit, domnule judecător, obţinerea unui răspuns în această privinţă.

– Vă rog, domnule Hennessey, rosti judecătorul.

– Da, am un stimulent cardiac. Dar ce… Avocatul firmei interveni imediat:

– Poziţia noastră, domnule judecător, este că prezenţa unui asemenea obiect artificial, de menţinere a vieţii, în trupul domnului Hennessey modifică întru totul statutul său legal. Este absolut clar că el nu ar fi astăzi în viaţă dacă n-ar fi beneficiat de componenta robotică din corpul său. Prin urmare, afirmăm că, parţial, protezatul domn Hennessey este, de fapt, un robot. Mai exact, este robot de mai mulţi ani şi, ca atare, toate contractele încheiate de el ca om au devenit nule şi neavenite, atunci când a dobândit statutul de robot.

– Deci asta-i! mormăi Hennessey. Să mă ia naiba! Deci ei zic că din cauza inimii eu sunt robot? Aşa zic? Aşa?!

Lăsă capul pe spate şi izbucni în hohote.

În sala de judecată se dezlănţui un adevărat vacarm. Judecătorul bătu cu ciocănelul şi strigă, dar nu se putu face auzit minute în şir. În cele din urmă, cuvintele i-au răzbătut prin hărmălaia generală. Dezbaterea cazului înceta, iar verdictul era favorabil reclamantului. Domnul Roger Hennessey - pe care Curtea îl considera om fără putinţă de tăgadă - trebuia