Imediat după ce s-au ivit zorile, s-a auzit un avion pe cer. Fuzelajul argintiu a intrat până la urmă în raza mea vizuală. Era un avion sovietic de recunoaştere, purtând însemnele Mongoliei Exterioare. Avionul s-a învârtit de câteva ori deasupra noastră. Soldaţii şi-au fluturat mâinile, iar pilotul a răspuns prin câteva viraje. A aterizat pe un spaţiu viran, ridicând în aer nori groşi de praf. Pământul era tare, fără denivelări, aşa că era uşor de decolat şi de aterizat chiar şi fără pistă. După precizia cu care au aterizat, se pare că foloseau des zona. Unul dintre soldaţi a încălecat imediat şi a pornit în galop spre avion, ducând cu el alţi doi cai înşeuaţi.

  La întoarcere, caii purtau doi ofiţeri de rang superior: un rus şi un mongol. Am presupus că patrulele luaseră legătura Cartierul General şi îi înştiinţaseră de prinderea noastră, iar cei doi ofiţeri veniseră de la Ulan Bator ca să ne interogheze.

  U fără îndoială ofiţeri din serviciul secret. Auzisem că GPU1 desfăşurat activitatea din umbră cu prilejul arestării în şi epurării activiştilor care erau împotriva guvernului.

  Direcţia Politică de Stat (securitatea sovietică).

  Ambii ofiţeri purtau uniforme impecabile şi erau proaspăt bărbieriţi. Rusul purta un fel de pardesiu cu centură. Ghetele sclipeau de-ţi luau ochii. Era slab, dar nu prea înalt pentru un rus şi avea treizeci şi ceva de ani. Avea frunte lată, nas ascuţit, pielea deschisă la culoare şi purta ochelari cu rame din metal. Una peste alta, n-aş putea spune că aspectul lui impresiona prea mult. Ofiţerul mongol de lângă el, scund, solid, cu pielea de culoare închisă, arăta ca un urs.

  Mongolul l-a chemat de o parte pe subofiţer şi au discutat toţi trei despre ceva anume. Am presupus că ofiţerii cereau detalii cu privire la noi. Subofiţerul a adus sacul cu lucrurile pe care le confiscaseră de la noi şi le-a arătat şi celorlalţi. Rusul a studiat fiecare obiect în parte, cu mare atenţie şi apoi le-a pus pe toate la loc. I-a spus ceva mongolului, care la rândul lui i-a vorbit subofiţerului. Rusul a scos apoi o tabacheră şi i-a servit cu ţigări şi pe ceilalţi. Vorbeau în timp ce fumau, iar rusul a dat de câteva ori cu pumnul drept în palma stângă, vădit iritat. Mongolul stătea cu braţele încrucişate, încruntat, iar subofiţerul clătina din cap din când în când.

  În cele din urmă rusul a păşit mărunt spre noi şi s-a oprit în faţa mea şi a lui Yamamoto.

  — Doriţi o ţigară? M-a întrebat el în limba rusă.

  După cum v-am spus şi mai devreme, eu învăţasem ceva rusă la facultate şi înţelegeam destul de bine, dar m-am prefăcut că n-am înţeles ca să evit orice eventuale neplăceri.

  — Nu, mulţumesc, a răspuns Yamamoto în rusă. Vorbea bine.

  — Excelent, a spus ofiţerul. Lucrurile se vor mişca mult mai repede dacă putem comunica în limba rusă.

  Şi-a scos mănuşile şi le-a băgat în buzunarul pardesiului. Pe mâna stângă sclipea un inel de aur.

  — După cum bine ştiţi, căutăm ceva anume. Şi căutăm, disperaţi, nu glumă. Ştim că dumneavoastră aveţi acel ceva. Să nu ne întrebaţi de unde ştim. Pur şi simplu ştim. Nu-l aveţi,? Acum asupra voastră, aşa că logic vorbind, trebuie să-l fi ascuns undeva înainte de a fi fost capturaţi. Nu aţi dus-o dincolo, zist rusul mişcându-şi capul spre râul Halhân Gol. Niciunul dintre voi n-a apucat să treacă vadul, aşa că scrisoarea este undevs aici, pe partea aceasta, ascunsă bine. Aţi înţeles ce am zis până acum?

  — Înţeleg ce-aţi spus, dar nu ştiu nimic despre nici o scriij soare, răspunse Yamamoto.

  — Bun, zise rusul fără să i se clintească vreun muşchi de pe faţă. În cazul acesta, am o mică întrebare. Ce făceaţi aici? După cum bine ştiţi, teritoriul acesta aparţine Republicii Populare Mongole. Cu ce scop aţi pătruns pe teritoriu străin? Aştept să-mi spuneţi motivele.

  — Suntem cartografi, explică Yamamoto. Eu sunt angajat civil al unei firme care se ocupă de hărţi, iar bărbatul acesta, precum şi cel pe care l-au omorât, mă însoţeau ca să mă protejeze. Ştiam că partea aceasta a râului este teritoriul vostru şi ne pare sincer rău că am trecut graniţa, dar nu ne-am gândit nici o clipă că violăm teritoriu străin. Pur şi simplu am vrut să observăm topografia locului dintr-un punct mai bun al platoului care se întinde de partea aceasta a râului.

  Ofiţerul rus schiţă un zâmbet sarcastic, deloc încântat de răspuns.

  — JSle pare rău” spuse el tărăgănat, repetând cuvintele lui Yamamoto. Da, normal, doreaţi să vedeţi zona de pe platou. Bineînţeles, priveliştea este întotdeauna mai bună de pe un teren mai înalt. E perfect logică scuza dumneavoastră.

  A tăcut o vreme, privind doar la norii de pe cer. Şi-a întors iar privirile spre Yamamoto, a clătinat uşor din cap şi a oftat.

  — Măcar de as putea crede ce-mi spuneţi! Ar fi tare bine pentru toată lumea! Ce bine ar fi să vă pot bate pe umăr şi să vă spun: „Da, da, înţeleg, hai, fugiţi acasă! Treceţi prin vad de data aceasta, dar să fiţi mai atenţi pe viitor”. Credeţi-mă că nu mint. Mi-aş dori mult să pot face lucrul acesta, dar nu pot. Ştiu cine sunteţi şi ce căutaţi aici. Noi avem câţiva prieteni în Hailar, aşa cum aveţi şi dumneavoastră în Ulan Bator.

  Şi-a scos mănuşile din buzunar, le-a împăturit din nou şi le-a pus la loc.

  — Vă rog să mă credeţi că nu am nimic personal cu voi. Nu vreau să vă torturez sau să vă omor. Dacă îmi daţi scrisoarea, nu mai am treabă cu dumneavoastră şi veţi fi eliberaţi pe loc din ordinul meu. Aţi putea trece râul şi