durere, a remarcat, pe un ton cât se poate de blând, că-mi terminasem băutura rapid, după care m-a întrebat repede ,,ce se-ntâmplă, dragule ?“, iar eu i-am spus că eram din nou epuizat de disputele cu fratele meu, legate de afaceri. Vineri seara, în timp ce mă-ntrebam, stãpânit de o durere care acționa în sens dublu, de la stomac în sus şi de la ceafă spre picioare, ce anume făcea Füsun în acel răstimp, am scornit din nou, cu promptitudine, nişte detalii privitoare la așa-numita dispută cu fratele meu, răspunzând unei întrebări puse de Sibel. (Printr-o simetrie care ţine de misterioasele căi ale Domnului, toate scornelile mele aveau să se adeverească peste ani.)

         - Las-o încolo! a spus Sibel, zâmbind. Vrei să-ţi povestesc despre intrigile pe care le pun la cale Zaim şi Mehmet ca să stea aproape de Nurcihan la picnicul de duminică?

 

 

27

 

Nu te lăsa pe spate, ai să cazi!

 

 

         Expun aici acest coş de picnic, care reprezintă o sinteză a plăcerilor tradiţionale inspirate de revistele franţuzeşti despre casă şi grădină pe care le citeau Sibel şi Nurcihan, termosul plin cu ceai, sarmalele în foi de viţă aşezate într-o cutie de plastic, ouăle, sticlele de răcoritoare Meltem şi cocheta faţă de masă moştenită de Zaim de la bunica lui dinspre mamă, pentru a prezenta excursia din ziua aceea de duminică și pentru a-l scoate pe vizitator din atmosfera înăbuşitoare a interioarelor de locuinţe şi a suferinţelor mele. Băgaţi însă de seamă, nici cititorul, nici vizitatorul nu trebuie să creadă că-mi vor putea uita suferinţa, fie şi numai pentru o clipă! Duminică dimineaţa ne-am dus mai întâi la fabrica de răcoritoare Meltem aflată la Büyükdere, pe Bosfor. In timp ce Zaim ne purta prin clădiri ale căror ziduri erau mâzgălite cu sloganuri de stânga şi placate cu fotografii uriaşe reprezentând-o pe Inge, prin secţii de spălare şi îmbuteliere a sticlelor deservite de muncitoare tăcute, cu şorţuri şi baticuri

albastre, şi conduse de şefi zgomotoşi şi veseli (la fabrica de răcoritoare Meltem, care împânzise cu reclame tot Istanbulul, nu lucrau decât şaizeci şi două de persoane), eu eram aparent plictisit de ţinutele excesiv de europene etalate de Nurcihan și Sibel, care se gătiseră cu blugi, curele cochete şi cizme de piele, ca şi de aerul lor emancipat, şi incercam să-mi domolesc bătãile inimii, care rostea în tăcere ,,Füsun, Füsun, Füsun“.

         De acolo, ne-am înghesuit în două maşini şi, ducându-ne în Pădurea Belgradului, la Stăvilare, ne-am aşezat, imitând nişte europeni imaginari care se duc la picnic, pe o pajişte orientată către Stăvilare şi către acest peisaj realizat de europeanul Melling, cu o sută şaptezecí de ani în urmă. Îmi amintesc că, spre prânz, m-am întins pe spate şi am contemplat cerul, de un albastru strălucitor, minunându-mă în acelaşi timp de frumuseţea şi graţia lui Sibel, care încerca să instaleze, împreună cu Zaim, un scrânciob din grădinile persane de pe vremuri, folosind nişte funii nou-nouţe, cumpărate de curând. La un moment dat, am jucat cu Nurcihan şi Mehmet ,,nouă pietre". Trăgeam în piept mirosul de pământ reavăn şi mireasma de brazi şi trandafiri purtată de aerul răcoros ce răzbătea dinspre lacul aflat în spatele Stăvilarelor şi mã gândeam că viața pe care o aveam înainte reprezenta un dar de la Dumnezeu, că era o mare prostie, ba chiar un păcat, ca frumuseţile acelea, care-mi erau oferite

fără a mi se cere nimic în schimb, să fie otravite de suferința dragostei, ce mi se răspândea din pântece în întregul trup, ca însăşi moartea. Faptul că eram atât de distrus de durerea de a n-o putea vedea pe Füsun îmi stârnea un sentiment de ruşine, iar ruşinea imi şubrezea încrederea în mine și, tocmai din cauza acestei slăbiciuni, mă simţeam covârşit de gelozie. La un moment dat mi-am dat seama că eram încântat de prezenţa lui Zaim, care se îndepărtase de noi cu Nurcihan sub pretextul de a culege mure, timp în care Mehmet punea masa, gătit cu o cămaşă încă albă, cu pantaloni cu bretele şi cravată, văzând în ceea ce se petrecea o dovadă a faptului

că Zaim nu se vedea cu Füsun. Dar aceasta nu însemna, desigur, că ea nu se vedea cu altcineva. Descopeream că faptul de a sta de vorbă cu prietenii, de a bate mingea, de a o da pe Sibel în scrânciob, ca pe un copil, sau de a mă tăia adânc la degetul pe care se afla inelul de logodnă şi de a mă umple de sânge în timp ce probam un model nou de cheie de conservă îmi abătea atenţia şi că, în astfel de momente de concentrare, izbuteam să nu mă mai gândesc la Fiísun. Sâgele care-mi curgea din degetul tăiat refuza să se oprească. Era, oare, posibil ca hemoragia aceea să fi pricinuită de otrava dragostei, care mi se strecurase în sânge? La un

moment dat m-am aşezat în scrânciob, buimac de dragoste,și am început să mă legăn din răsputeri. Când acesta cobora, de parcă s-ar fi prăbuşit cu viteză din înalt, durerea pe care

o purtam in pântece mai slăbea puţin. Când îmi lăsam capul să atârne pe spate, spre pământ, în timp ce frânghiile lungi ale scrânciobului scârţâiau, iar eu descriam în aer un arc de cerc uriaş, durerea pe care mi-o pricinuia dragostea se mai domolea -  era amânată.

         - Ce faci, Kemal, stai, nu te lăsa pe spate, ai să cazi! a strigat Sibel.

         I-am spus lui Sibel, în vreme ce soarele amiezii încălzea până şi zonele umbrite de sub copaci, că sângerarea nu se oprea, că nu mă simţeam bine şi că voiam să mă duc la Spitalul American, ca să mă coasã la deget. A fost derutată. A făcut ochii cât cepele. Nu puteam să aştept până seara? A încercat să-mi oprească sângele. Vă mărturisesc vouă, cititorilor, că-mi zgândăream rana pe ascuns, anume ca să numi se oprească hemoragia!

         - Nu, am spus eu, te rog, n-aş vrea să vă stric plăcerea acestui picnic minunat, iar dacă vii şi tu cu mine, draga mea, o să fie foarte jenant. Au să te aducă ei desearã înapoi,

în oraș.

         În timp ce