biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Jocul (Citește online gratis) .Pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Jocul (Citește online gratis) .Pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 63 64 65 ... 119
Mergi la pagina:
satisfăcut. Poate el apăruse printre ei din prima zi și eu nu‑l remarcasem, poate n‑a fost deloc și este în întregime invenția mea (asta are mult mai puțină importanță), esențial rămîne că m‑am temut din prima clipă pentru fragilitatea lui, îl vedeam înalt, subțire, timid, aplecat din umeri, cu părul său bogat, mereu cu o șuviță căzută peste frunte, aranjată în neștire, cu un gest ritmic, regulat, ce se repeta și fără obiect, dintr‑o mecanică subtilă, sortită să se păstreze intactă, surîdea sau nici măcar atît, o lumină foarte blajină și albă, o nuanță neîntîlnită, îi înconjura fața și apoi se retrăgea, ca din nou să‑i marcheze destul de clar obrajii osoși, curați, prelungi, în timp ce el nu lua act de nimic, continuînd să se preocupe stăruitor de ceva numai de el știut, purtat cu el, încît se încărca pînă la plecare de multe griji și se îndepărta sub apăsarea lor, fără să trădeze ce anume îl stăpînea, ca și cum el însuși ar fi dorit, dintr‑o pornire neînțeleasă, să vină cineva și să‑i vorbească chiar lui despre tainele ce le închidea în tăcerile ermetice cu care intra și părăsea încăperea. Îl revedeam după un timp, neschimbat, parcă mai palid, cu aceleași griji ce se contopiseră cu el, și de‑abia tîrziu, foarte tîrziu, m‑a descoperit în colțul meu și se întrerupea o vreme, se uita la mine să mă vadă, ca după aceea seri în șir să nu mai remarce că eram tot acolo, deși, sînt convinsă, observase foarte bine că de cîteva săptămîni ar fi trebuit să dispar și că mă aducea, negreșit, ceva anume, imposibil de înlăturat, conștiința că te pierzi de bună voie și că asta este tot ce poți face, că altceva nici n‑a mai rămas. Era dintre bărbații însingurați pentru care femeile sînt o însingurare și mai cumplită, fiindcă niciodată nu ajung pînă la ei și învîrtindu‑se în preajma lor nu au alt rost decît să le sublinieze singurătatea, și așa tiranică. Dar fără însingurarea aceea ar înceta să existe, pentru că numai ea îi ocrotește și îi înnobilează, și femeile sînt mereu aproape de ei, atrase irezistibil de ceea ce ele însele își doresc cu patimă, o singurătate care să însemne singularizarea trecerii lor. Cine ar vrea să‑l repete pe celălalt, fie el și idolul îndărătnic, setos să‑și multiplice chipul? Identitatea pornește din punctul desprinderii de ceilalți și orice rupere duce inevitabil la singurătate. “ Kitty știu că în cuvintele Marthei se afla doar începutul, însă tot atît de bine pricepea că nu va fi mai mult decît auzise, de aceea întrebă: „Ai idee măcar unde și cînd l‑ai pierdut? Să mergem să‑l căutăm.“ Încerca să‑i susțină într‑un fel confesiunea, pentru că își dăduse seama de o eroare ce persista: ea venise să se confeseze și nu putea provoca, la rîndul ei, o confesiune sau cel puțin nu azi, cel slab se confesează celui tare și nu invers, altfel ce sens ar avea? O confesiune este implorare. „Nu, n‑am idee unde l‑am pierdut, și nici cînd, zise Martha. Tu, scumpo, deduci că povestea este lungă și încurcată și că pe trei sferturi n‑o cunosc nici eu.“ Se vedea, ea, Martha, la picioarele lui Matei (n‑a fost totdeauna sigură de numele lui), în ceasuri lungi de intimitate, pe covorul de lîngă o canapea mică, pentru păpuși, zicea el, spre care alunecau de la început, pentru că nu le plăcea să stea nicăieri în altă parte. Se așezau o clipă pe marginea canapelei, ca și cum ar fi vrut să‑și dovedească buna intenție, apoi se lăsau să alunece pe covor și nu se opreau decît atunci cînd îi cuprindea o pace neașteptată și nu‑și doreau nimic altceva decît să nu‑i alunge nimeni de acolo. El voia întotdeauna să se încredințeze că ea este o ființă reală și o trăgea spre el, cu milă, dar nu obținea nici o dovadă în plus, de aceea tristețea nu‑l părăsea niciodată și mereu se temea că este înșelat de iluzii. Incertitudinea lui  o pasiona și o considera o probă că îl cucerise și îl stăpînea. La rîndul ei, îl cerceta și îl răvășea, într‑un joc neobosit, rostogolindu‑l ca pe un copil și mîngîindu‑l duioasă pentru fiecare zgîrietură. „Kitty, iubito, ești mică și n‑am cum să‑ți vorbesc. Un bărbat, pentru tine, este pur și simplu o izbucnire de veselie („Nu!“ țipă Kitty), dar pentru o femeie matură, și eu sînt o femeie matură, bărbatul de lîngă ea reprezintă poate ultima șansă să supraviețuiască. Să nu te lași înșelată: femeile mature par să renunțe ușor, însă nu vor spune niciodată cu ce preț. Declinul este pentru ele destrămare și vis, nu au cum se opri din cădere. Renunțarea înseamnă moarte, iubito, amintește‑ți.“ Kitty țipă pentru a doua oară: „Nu!“, dar de astă; dată cu semnificația că nu voia ca ea, Martha, să mai vorbească. „Ești sumbră, Martha, și nu vreau să te ascult. Și apoi:știu despre tine tot, ajunge să consimți că am dreptul să știu. Te anunț că am fost sortită să te continui (vezi, succesoarea ți‑a venit mai repede decît bănuiai) și deci sînt în drept să moștenesc tot de la tine. Tot. Pe tine inclusiv. Așa că trebuie să mă duci pe primele tale cărări, altfel nu voi înțelege nimic. Mi‑am pus în gînd să te las săracă, să‑ți iau tot. Tot. Sînt o moștenitoare haină, înfometată, ținută prea multă vreme în lanț. De ce rîzi?“ „Prostuțo, la vîrsta ta eu nu mai țineam minte nici numele binefăcătoarelor mele. Trecusem foarte departe de ele“. Dar Kitty abandonă subiectul și rîse ea: „Ni se spune «cele două mirese» și Gabură tremură în așteptarea noastră. Ce facem, Martha, îl sfîșiem?“ Și fără nici un motiv, Kitty o sărută pe gazda ei. „Nu te părăsesc, sînt sclava ta. Ucide‑mă, doamnă.“ Avea poftă să alerge prin casă, dezlănțuită, dar nu voia să‑i pricinuiască Marthei nici o durere și veni lîngă ea, supusă,
1 ... 63 64 65 ... 119
Mergi la pagina:


Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾