pantaloni cu dungi, cenuşii. Un costum maron pe care-l pun de dimineaţă… Îl schimb în fugă spre seară, cu unul bleumarin, pentru că nu voi să atrag luarea-aminte în localurile în care intru printr-o culoare bătătoare la ochi. Şi nu-i drept că maron-ul se vede de la distanţă?

  „ Zi-i „castaniul”, sună mai româneşte.

  — Dacă aş fi scriitor, poate că aş zice şi eu „castaniu” în loc de maron, dar când vorbesc nu vreau să mă deosebesc de cei din jurul meu.

  Pe urmă, crezând că m-a prins, sorbea din paharul auriu, măsurându-mă şiret, de jos în sus.

  — De ce nn pui costumul bleumarin şi ziua?

  — Pentru motivul foarte simplu că, purtat mult, bleumarinul capătă luciu şi se învecheşte numaidecât. Decât să le port 6 luni fiecare, le alternez mai bine pe amândouă în decurs de un an. Îşi tăia friptura în farfurie cu o pedanterie de copil bine crescut.

  — Lasă, că vara pui altele. Crezi că eu nu te-am văzut, şi parcă denunţa un flagrant delict, în costumul acela de flanelă cenuşie… la modă?

  Fireşte, ironia era neînţelegătoare.

  — Recunoşti că trebuie să pun din cauza căldurii un costum uşor?… Flanela aceea specială nu ţine cald deloc… Dacă aş pune unul de dril, ar trebui să-l spăl în fiecare zi!… Şi ipocrit: Nu-mi dă mâna.

  — La Tekirghiol purtai pantaloni albi totuşi, cămaşă albă cu mâneci scurte, abia de-ţi treceau de umeri.

  — E mai greu să-ţi explic… Dar dumneata eşti un artist şi trebuie să înţelegi asta… Mi-am aşezat tacticos cuţitul şi furculiţa în farfurie. Am văzut la Movilă oameni tineri care, chiar pe căldura aceea, purtau haine negre, cămaşă cu guler legat, care se înmuia ca o cârpă, de parcă aveau, în iulie, bandaje fierte în jurul gâtului. Nu găseşti că era urât lucrul acesta? Nu mai spun că, acolo în praf, hainele se stricau foarte repede… Eu făceam o economie considerabilă, timp de trei luni, de haine, purtând doliu, perechi de pantaloni, foarte ieftini, de flanelă sau tenis, pe când altfel, în trei luni, aşa tăvălit, se poate strica un costum bun de stofă scumpă, mai ales la volan.

  — Dar albul acela care se spăla în fiecare zi?… Şi râdea aşa ca şi când mi-ar fi spus: şmecherule!

  — Vara, totuşi trebuie să porţi alb… Încă o dată, dumneata eşti un artist, înţelegi, aşa ca dispoziţie: într-o staţie de vară, albul dă o impresie de proaspăt, de curat, de înviorare şi vacanţă…

  — Ştii ce mi s-a părut însă caraghios? Am văzut că prietenii dumitale, snobi şi la modă, purtau în jurul gâtului o batistă roşie, sau, dacă vrei, o basma cu nodul într-o parte… De parcă ar fi suferit de gâlci…

  — Da… Asta da… Dar, nu-i aşa? Eu n-am purtat-o. Nu aşa înţeleg moda, care are lucruri bune.

  Surâde ca un profesor indulgent, care, la cafea, vrea să facă mici pozne protejatului lui.

  — Da… Scrobeală englezească, tăietură englezească, stofă englezească… Hm!… M-a întrerupt comic, pipăindu-mi haina, de am devenit livid, căci ne-am fi trădat obiectul convorbirii pentru cei din boxele cu canapele, din faţă.

  — Englezească… hm!… Hm! I-am prins mâna şi i-am dat-o jos.

  — Acum, te rog, crede-mă… Pot să-ţi spun că noiadică tata-suntem acţionarii principali la cea mai mare fabrică de postav românească… Ei bine, stofa noastră iese la soare, îţi transformă mânecile în covrigi de stofă, îţi face genunchi după două zile, iar după alte trei luni se roade. Costă 600 de lei metrul… Cu stofa de pe mine nu se întâmplă nimic din toate astea. (Era un bleumarin-închis, dar cu ţesătura în dungi împletite fin, ca brodată.)

  — E drept că e foarte frumoasă!

  — Costă 2000 de lei metrul… Te miri, nu? Ţi se pare enorm… De când crezi că o am? A spus aşa, într-o doară, jucându-se cu şervetul, glumind:

  — N-o fi de anul trecut?

  — E de acum patru ani, căci îţi dau cuvântul meu că de acum trei ani mi-am mai făcut doar un costum, deşi dumneata mă faci snob şi mă ironizezi că mă schimb ca o cucoană.

  S-a mirat cu un accent sincer.

  — Dumneata, despre care se spune că eşti cel mai elegant om din Bucureşti? Ei, n-am să cred asta acum.

  — Te rog să crezi că nu fac mai mult de un costum pe an. Mai întâi că n-am bani. Cheltuiesc prea mult cu pasiunea mea pentru avion. La patru ani o dată fac patru-cinci costume pentru patru anotimpuri… pe care le schimb între ele… Trebuie să ştii însă un lucru… Că e bine să laşi stofa să se odihnească.

  — Ei, asta-i acum? Şi ironic… Pipăindu-şi mustaţa ca să vadă dacă e bine răsucită. Dar dacă vrei dumneata, o s-o facem şi pe asta.

  — Vorbesc foarte serios… Purtate prea mult, stofele îşi pierd elasticitatea… Ce să mai vorbesc de pantofi? Un pantof purtat neîntrerupt se arde, şi arde şi piciorul. Pantofii trebuie schimbaţi de câte două-trei ori pe zi.

  — Nu zău, îţi spun drept, am numărat, odată, uimit, la dumneata, în şifonier jos, douăsprezece perechi de pantofi.

  — Ca şi hainele, ca şi cravatele schimbate des, unele perechi sunt vechi de ani de zile… Durează indefinit când nu-i porţi în fiecare zi neîntrerupt… De ce surâzi? Uite, am citit într-o gazetă că la New York se face în fiecare an revizuirea podului de la Brooklyn cu grijă, căci se ştie azi că şi fierul oboseşte. Nu râde… pe mine mă amuză foarte mult almanahurile, şi le citesc cu plăcere… Dumneata ştii că şi bateriile electrice, care fireşte folosite se descarcă, atunci când îşi întrerup serviciul, dacă nu sunt cu totul descărcate, adică dacă sunt lăsate să se odihnească, îşi revin binişor?

  — Ascultă, toate le înţeleg, că văd că eşti doctor în materie, mă rog, dacă eşti doctor, eşti doctor.