În încercarea noastră de a înregistra clipă de clipă filmul psihologic trăit timp de mai multe zile sub dărâmături de supravieţuitorii cutremurului din martie 1977 am reţinut o astfel de "viziune" relatată de M. S. Era în a treia zi de la catastrofa care o proiectase sub muntele de moloz rămas din blocul Scala. I se făcuse sete. În disperare, a intenţionat să-şi sugă propriul sânge din venele de la mână.

  Şi-a dat seama însă că fiind "sărat" îi va fi şi mai sete. Şi deodată, tenebrele sunt luminate. În faţa sa apar 3 sticle pline – una cu apă, alta cu bere şi ultima cu vin. A fost derutată. Spre care să întindă mai întâi mâna? A realizat apoi că este doar o iluzie.

  Vom face aici o menţiune. Ni s-a reproşat intenţia de a lăsa să se înţeleagă că "trăirile extatice", "viziunile" unor credincioşi nu ar fi decât simple iluzii sugerate. Precizăm acum că facem o diferenţă netă între aceste viziuni sugerate sau ale unor inşi cu un echilibru psihic afectat şi între trăirile unor oameni cu o profundă credinţă, care survin, cu conţinut semnificativ, fie în momente de căutare, fie de grea cumpănă a vieţii lor. Aceste ultime trăiri transced prin intensitatea lor percepţia şi proiectează fiinţa într-un plan al suprasensibilului, al altei dimensiuni a conştientei, comentată de altfel în această lucrare. Autorul a cunoscut şi a discutat personal cu oameni aflaţi în aceste două ipostaze şi nu poate face confuzii.

  Apreciem că ar fi util de lămurit, în acest capitol, un aspect întâlnit de la culturile arhaice până la cele religioase, şi anume acela al ritualurilor.

  Mit şi ritual. Incantaţia, rugăciunea, semnul crucii, arderea de mirodenii, botezul, ungerea cu mir, ritualurile cununiei şi înmormântării, descântecul, ghicitul, divinaţia prin oracole – de la Delphi până la Yi King – toate au o filiaţie arhetipală. Jung face pertinente referiri la semnificaţia simbolică a Mahdalei. Alchimia Evului Mediu era o savantă ştiinţă a ritualului.

  Ce sens se acordă tuturor acestora? Amintim că mulţi oameni se declară credincioşi, dar fără să accepte ritualurile. Am putea interpreta aceste ritualuri ca modalităţi ale lumii concrete de a se conecta la lumea arhetipală, considerată a fi capabilă să-i satisfacă doleanţele prin stabilirea unei relaţii biunivoce între aceste niveluri, Sunt coduri prin care se obţine benedicţiune, ajutor, forţă, acord, bunăvoinţă; reprezintă cheia cu care se pot deschide porţile "cetăţii cereşti", mijlocul de a se conecta la izvorul energiei cosmice.

  Mult mai important decât scopul lor ni se pare modul de elaborare. Pentru ritualul unei religii s-ar putea presupune originea revelată. Dar pentru o mulţime de ritualuri însuşite prin cultura populară din vremuri ce se pierd în noaptea istoriei cine este creatorul? Dincolo de inevitabila aglomerare a domeniului cu indivizi abili şi inventivi, există informaţii certe citate de autorităţi în domeniu – ca Mircea Eliade, Stelter ş.a. – care confirmă eficienţa multora dintre acestea. Dacă şamanii ar fi fost total ineficienţi şi-ar fi pierdut respectul tribului şi, ca urmare, şi locul ocupat. Din medicina şamanică sunt şi astăzi prezente în lume soluţii terapeutice utile.

  PSIHOCIBERNETICA SAU AUTOPROGRAMAREA PE ŞANSĂ SAU EŞEC.

  Un alt concept important de reţinut în efortul nostru de perfectare este şi acela de autoprogramare pe şansă sau eşec.

  Experienţele în domeniul sugestiei au demonstrat ce rol covârşitor poate avea în viaţa noastră şi ce posibilităţi nefolosite există în noi. Când un om fără aptitudini deosebite poate desena sub sugestie ca un artist (experienţele lui Vladimir Gheorghiu şi V. Raikov), când un timid, sub aceeaşi influenţă, poate ţine un discurs strălucit, atunci nu se "toarnă" nici talent, nici memorie, nici curaj în creierul oamenilor ci pur şi simplu se învinge bariera psihologică pe care cenzura conştientei o impune în manifestarea noastră. Există în noi capacitatea de memorare şi de creaţie dar convingerile pe care ni le-am format prin educaţie şi experienţă despre limitele noastre sunt cele ce se opun valorificării sale complete. Reflectarea în conştiinţă a sentimentului de limitare a capacităţii noastre reprezintă ceea ce a fost numit bariera psihologică. Pentru a înţelege modul în care apare acest adevărat handicap pentru mulţi dintre semeni trebuie să lămurim mai întâi o altă noţiune cu care este conectat.

  Imaginea de sine. Din clipa în care la vârsta copilăriei începem să ne conştientizăm pe noi înşine, ca fiinţă exis-tentă în lume, ne formăm involuntar o imagine proprie în care sunt înscrise datele noastre fizice şi posibilităţile intelectuale. Deşi este paradoxal, prima imagine pe care ne-o formăm în conştiinţă nu este a noastră ci a celor din jur. De aceea în clipa în care începem să ne reflectăm conştient pe noi înşine apare imediat în mintea noastră comparaţia. Orice fenomen nu are valoare decât prin comparaţie cu un altul similar. Comparaţia rămâne sursa tuturor fericirilor şi nefericirilor imaginare. Prin comparaţie ne trăim sentimentul amar al neîmplinirii sau satisfacţia orgolioasă a dominaţiei asupra altor fiinţe din a căror umilire ne savurăm plăcerea superiorităţii.

  Ne formăm prin autoobservare şi prin impresiile exprimate de anturaj o "imagine de sine" care va fi oglinda psihică pe care o purtăm nedespărţiţi de-a lungul întregii noastre vieţi şi în care ne vedem în permanenţă pe noi înşine. In funcţie de imaginea pe care o avem despre noi ne comparăm conştient sau inconştient cu semenii, ne identificăm locul printre ei şi ne sesizăm cu amărăciune sau cu emfază limitele. Acum apare diferenţa dintre ceea ce un spirit nevăzut din adâncimile noastre tulburi ne spune că am fi putut să fim şi n-am ajuns. Aceasta este tristeţea, umbra fiinţei noastre esenţiale care se trezeşte proiectată într-o formă şi într-o lume pe care nu le-a vrut.

  Dincolo de coordonatele sociale care, evident, au un rol esenţial în imprimarea traiectoriei unui om, imaginea de sine devine mobilul psihologic ce ne motivează aspiraţiile. In funcţie de această imagine vom fi mobilizaţi sau demobilizaţi în atingerea ţelurilor noastre.

  Conţinutul trăirilor afective nu este decât rezultatul permanentei confruntări dintre ceea ce