credem despre noi şi ceea ce simţim în realitate. Din perspectivă psihologică se poate spune că istoria omenirii nu este decât o istorie a luptei pentru "a fi" şi " a avea". A fi liber, a fi stăpân, a fi erou, a Fi admirat, a fi lăudat. A avea mai întâi strictul necesar, a avea apoi ceea ce au şi alţii, şi după aceea să ai ceea ce nu are nimeni.

  În funcţie de imaginea de sine vom trăi dezinvolţi sau complexaţi afectiv. Din acest motiv este foarte im-portant cu ce impresie despre noi pornim în viaţă. Aici apare pregnant rolul părinţilor, al şcolii, factura psihologică a anturajului în care se dezvoltă un copil.

  Subaprecierea de către pedagogi, batjocorirea de către colegi, utilizarea necenzurată de către părinţi a unor expresii de genul "nu va ajunge nimic de tine", "eşti un incapabil" ş.a. pot avea pentru temperamentele sensibile un efect dezastruos asupra motivării psihologice în viaţă. Pot rămâne marcaţi de aceste "aprecieri" trăind toată viaţa într-o lume a îndoielii, a amărăciunii, a revoltei împotriva neputinţei. Ştiind că valoarea sa este modestă, nu-şi va fixa aspiraţii înalte, nu va lupta pentru a avea un loc de frunte în şcoală şi ulterior în societate, mulţumindu-se resemnat cu un loc modest în viaţă. De aceea primii şapte ani de acasă şi primii ani de şcoală sunt hotărâtor pentru dezvoltarea noastră ulterioară. Există desigur şi oameni de voinţă, care se luptă încrâncenat pentru depăşirea condiţiei lor nefavorabile atingând adesea performanţe deosebite, pentru că între dotare şi voinţă învinge ultima. Adler ţi-a fundamentat teoria supracompensării pe această realitate iar istoria marilor personalităţi ne oferă suficiente exemple ilustrative.

  Există şi un revers nedorit al medaliei. Instinctiv sau cu rea intenţie, indivizi amorali recurg la complexarea altei persoane (soţ, soţie, concurent, subaltern etc.) printr-o inoculare lentă a unei false imagini despre sine. Aluzii aparent întâmplătoare, subaprecieri mascate, ignorarea ostentativă sau tăcerea dispreţuitoare pot săpa adânc în firile sensibile. A spune cuiva zi de zi "eşti incapabil", "eşti urâtă" etc. Conduce în cele din urmă la identificarea insului cu imaginea pe care i-o inoculăm, deter-minându-1 pe acesta să adopte un comportament în consecinţă. Se cunosc multe exemple de acest gen. Am cunoscut femei care erau realmente frumoase şi care erau complexate din cauza negării frumuseţii lor de către un partener gelos. Expresii formulate uneori din neatenţie, fără nici o intenţie de jignire, pot avea efecte nebănuite. Rezultă de aici cât de important este rolul educaţiei fiecăruia dintre noi în păstrarea unor raporturi armonioase, civilizate între oameni prin respectarea unor reguli care îşi au un profund ecou în psihologia umană. Pentru că ştiinţa psihologiei umane ar trebui să fie singurul criteriu de fundamentare al relaţiei interumane. Orice alte motivări sunt neştiinţifice şi cu consecinţe catastrofale, după cum se vede, pentru convieţuirea umană. Într-o lume motivată doar de orgolii, uităm să respectăm semenii şi să apreciem meritele lor. Ne manifestăm doar revoltaţi de limitele lor.

  În raport cu modalitatea de reflectare în conştiinţă a imaginii de sine s-ar putea distinge trei categorii de oameni. Am comentat pe cei care îşi subapreciază posibilităţile reale formându-şi o serie de complexe afective. Sunt structurile temperamentale cele mai sensibile.

  Există apoi oameni care îşi evaluează corect posibilităţile şi-i considerăm a fi normali. Dar există, în fine, nu se poate fără, şi o a treia categorie şi anume aceia care îşi supraevaluează posibilităţile însuşindu-şi o imagine eronată, hiperbolizată despre sine. Succesul facil obţinut prin unele graţii fizice, adularea din interes a celor din jur pot conduce la infatuare, aroganţă, comportament agresiv faţă de subalterni sau faţă de anturaj. Este nevoie de multă înţelepciune ca să poţi rămâne tu însuţi în mijlocul zarvei stârnite în jurul tău.

  Este nevoie de o minimă înţelepciune pentru a putea pricepe propriul tău adevăr şi nu al celor interesaţi, într-un sens sau altul, să te defăimeze sau să te aduleze. Cel mai mult ar trebui să ne bucure sau să ne întristeze nu ceea ce spun despre noi aceia care nu se văd decât pe sine, ci ceea ce ştim noi despre noi. Acolo, în profunzimea fiinţei noastre se află adevăratul şi singurul martor pe care nu îl putem eluda, nu îl putem minţi. Şi cea mai mare pedeapsă este jena de noi înşine, de ceea ce ştim noi şi nu ştie nimeni. Fără îndoială, numai dacă avem bun simţ. Şi bunul simţ este o expresie a înţelepciunii, iar dacă nu este. Cred că numai aşa ne putem explica drumul unor inşi parcurs până la agresivitatea dictaturilor care au însângerat istoria.

  Cunoaşterea acestor aspecte considerate minore de vreme ce nu li s-a acordat suficientă atenţie în literatura de specialitate are pentru noi şi alte consecinţe practice.

  Bariera psihologică. Am discutat mai sus că omul nu îşi utilizează decât o infimă parte îşi utilizează decât o infima parte din potenţialul cu care a fost dotat. În acţiunea de memorare a unui material, de prestare a unei activităţi de creaţie plecăm de la imaginea pe care o avem asupra propriilor noastre posibilităţi de a face acel ceva. Obişnuiţi la vârsta şcolară să memorăm poezii de 4-5 strofe vom fi convinşi de dificultatea de a învăţa pe de rost Luceafărul. Bariera psihologică a intrat în funcţiune. Sugestia că "nu se poate" ne domină. Ne-am condiţionat negativ limitele capacităţilor noastre.

  Suntem ceea ce credem despre noi tocmai pentru că ne comportăm în virtutea modelului psihologic adoptat de noi înşine.

  Există o condiţionare negativă şi pentru trăirile noastre afective, a sentimentului nostru de "a fi". Dacă în permanenţă blazaţi vom răspunde la întrebările anturajului că "ne merge prost" aşa ceva se va întâmpla în realitate. Vom inocula în subconştientul nostru lipsa de motivaţie, indiferenţa şi trăirea negativă a oricărui eveniment. O astfel de atitudine nu corespunde în primul rând realităţii.

  Nimeni n-ar putea trăi clipă de clipă o neîntreruptă suferinţă pentru că orice proces fiziologic se epuizează şi este înlocuit temporar cu o altă stare. Dacă nu reprezintă doar expresia unui spirit blazat, este atunci