— De ce urâtă? Explicaţi-mi şi mie.

— Nu, nu, asta nu se poate.

— Vă implor, doctore. Marlen vă imploră frumos. Uite aşa: şi fata împreună mâinile în chip de rugăciune.

— Nu, se încăpăţână doctorul, nu trebuie să afli lucruri de-astea. Pentru ce vrei numaidecât să ştii ce înseamnă?

— Vai, i-am spus unei prietene a mătuşii mele… O cunoaşteţi pe doamna Radulian, soţia avocatului?

— Personal, nu. Am auzit însă că e una dintre cele mai frumoase femei din oraş.

— Da, e fermecătoare, ca prinţesa din pădurea adormită. Şi simţind nevoia să-i fac un compliment i-am spus că e…

— Cocotă?

— Da, închipuieşte-ţi…

Magheru se luă cu mâinile de păr.

— Formidabilă gafă! Ea ce-a zis?

— S-a uitat lung la mine, era ca uluită. Mi-a spus: Sunt sigură că nici nu ştii ce înseamnă acest cuvânt. I-am răspuns, înţepată: Cum să nu ştiu?! Ştiu foarte bine!

— Şi atunci?

— Mi-a întors spatele şi a plecat supărată foc. Noroc că eram singure, altfel ieşea un scandal. De ce s-o fi burzuluit? Eu doar îi făcusem un compliment, pentru că într-adevăr e frumoasă, are un corp superb… superb…

— Ai insultat-o, nu i-ai proslăvit frumuseţea. Unde ai descoperit cuvântul acela vulgar?

— Într-o carte, La Danse aux camélias a lui Dumas-fils… Eu aşa am înţeles… Adică Marguerite Gauthier era urâtă?

— Nu, însă era o femeie de moravuri uşoare..

— Cum vine asta? Nu înţeleg…

— Adică o metresă…

— Tot nu înţeleg… Ce-i aceea metresă?

Doctorul se trudea să găsească o explicaţie mai potrivită.

— Ei bine, o femeie amorală, stricată, viciată până în măduva oaselor, care în loc să se mărite şi să întemeieze o familie sănătoasă, îşi face de cap cu bărbaţii…

— Daaa? făcu Marilena, uitându-se la el cu ochii măriţi de spaimă. Vai, ce prostie am făcut!… Cât mine de mare!…

De ruşine îşi ascunse faţa în mâini. Chiar plânse de ciudă. Şi nu-şi mai luă mâinile de pe ochi, căci nu îndrăznea să privească pe doctor

Acesta, dimpotrivă, o sorbea cu nesaţ, ca pe o făptură picată de sus, dintr-un sobor de îngeri.

— Câtă naivitate! Câtă candoare!

Îşi aduse aminte cu scârbă de nopţile albe petrecute la Mogador, de femeile neruşinate de acolo, chiar de micuţa negresă.

Plecă în pripă, dezgustul de sine îl sufoca. Parcă nu mai avea putere să rămână în preajma unei făpturi atât de imaculate, a cărei prezenţă îl micşora în conştiinţa lui până la nimicire.

„Desfrânat, hoţ, ucigaş! Dumnezeule, iată ce-am ajuns: o otreapă a societăţii. Iartă-mă, Marlen, dacă o clipă gândul mi-a poposit în seninul tău. Numai, tu cu inocenţa ta m-ai pus în faţă cu falimentul meu moral. Da, ca să-mi dau seama, lucid, unde mă găsesc, adică pe propriile mele ruine”.

După o luptă destul de crâncenă, îndârjirea lui Magheru împotriva lui se mai domoli oleacă. Îi aduse aminte (fruct al lecturilor) de cutremurătoarea datină străbună a execuţiilor haiducilor de către cârmuire. Înainte ca gâdele să vâre laţul celui osândit, se făcea norodului o strigare: Se află printre voi o fecioară gata şă se lege a lua de soţ pe ticălosul cel hărăzit morţii pentru a-l duce pe drum drept şi fără prihană?

Doctorul continuă vorbirea, eu sine însuşi.

„Dacă în ceasul al doisprezecelea destinul s-a îndurat de suferinţele mele şi mi-a scos în cale sufletul acesta candid de fecioară ca să mă smulgă din prăbuşirea mea abisală? Uite, mă simt cotropit de binefacerea apropierii ei, toate fibrele fiinţei vibrează lângă ea. Încerc senzaţia că mă aflu în ajunul unei uriaşe prefaceri. Însuşi faptul că în mine s-a trezit sentimentul unei sfâşietoare umilinţi nu e un indiciu că izbăvirea a şi început?”

Covârşit de o nădejde fără nume, care îi dezlănţuise o înfricoşată răscoală lăuntrică, Magheru cătă în sine şi încremeni într-o aşteptare grea, plină de mister. Ca şi când ar fi voit ca miracolul regăsirii să se înfăptuiască într-o clipă. Dar încordarea lui interioară nu dăinui prea mult, ci slăbind pe-ncetul, se topi. Nici nu se putea altfel.

„Niciodată n-o să fiu vrednic de noua Marlen, oricât aş vrea şi orice aş face. Aşa că trebuie s-o scot din intimitatea mea sufletească. Nu sunt decât un ucigaş. Şi nu-mi spăl cugetul decât ispăşind. Asta-i! Din aceste premise nu pot ieşi… Mai bine m-aş preda justiţiei, să isprăvesc odată!”

Încremeni mut, cu răsuflarea tăiată!

„Nu pot! Încă nu pot s-o fac!…”

Chiar a doua zi se întâmplă un fapt care îngândură greu pe Ilarie.

Dintr-o comună învecinată, fu adus la spital, sub pază, un ţăran vârstnic, de vreo cincizeci de ani. Spărsese cu câteva zile înainte biserica satului şi furase câteva covoare, o icoană cu ramă aurită şi o mică sumă de bani. Nimeni nu bănuia că el ar putea să fie hoţul, căci se bucura de nume bun. Însă, în noaptea următoare, i se arătă în vis o femeie – răufăcătorul susţinea că e Maica Domnului – care îi porunci să-şi taie mâna dreaptă pentru  a ispăşi fărădelegea. Cuprins de remuşcări, omul împlini porunca cerească, fără nicio împotrivire. Puse mâna pe butuc şi o reteză cu toporul. Apoi, alergă la postul de jandarmi să se denunţe. Ba, mai mult, mărturisi doctorului că nu simţise nicio durere după ce despicase osul.

„Iată, nefericitul ăsta, despre care se poate spune că nu are decât o viaţă sufletească rudimentară, dovedeşte mai multă conştiinţă decât mine. Pentru un simplu furt, îşi retează braţul vinovat şi se dă pe mâna jandarmilor, ca să ispăşească greşeala. Şi eu, eu care am ucis un om, ezit să fac acelaşi lucru! ”

O lovitură mult mai grea decât asta primi Ilarie chiar în seara acelei zile. Pe când se întorcea spre casă, întâlni întâmplător pe avocatul Radulian. Când îl văzu, zâmbi larg cu toată bucuria în ochi. Aşa făcea rareori, pentru că rareori avea prilejul să stea de vorbă cu oameni atât de fermecători ca Radulian. Era frumos, prea frumos pentru un bărbat, avocat notoriu, cult, inteligent, cu maniere ireproşabile, afabil, spiritual, prietenos. Greu să-i găseşti un cusur, o umbrire. Şi în plus, avea o soţie – frumoasa frumoaselor. Când ieşeau împreună să se plimbe sau îi vedeai la un spectacol, toţi piteştenii căscau ochii ca să admire minunata pereche, deşi, bineînţeles, o bună parte din ei erau roşi de viermele invidiei. Doctorul îi spusese odată: Voi trebuie să vă duceţi