o petiție mare. Edeard a trebuit să susțină personal primele întâlniri ale asociațiilor de stradă, să convingă proprietarii de tarabe și de magazine, și proprietarii tavernelor, și comercianții, și o duzină de alți oameni implicați în comerț că ideea lui merita încercată. Cu mica sa bază de aliați politici, precum Setersis, Ronark și Finitan, și reputația sa, a început să obțină sprijinul de care avea nevoie. La o săptămână după întâlnirea cu Solarin, Camera de Comerț Jeavons și Camera de Comerț Silvarum au depus simultan o cerere oficială pentru a se întâlni cu Maeștrii și Reprezentanții cartierelor respective.

S-au adunat în biblioteca conacului Maestrului de Cartier Vologral. Edeard îl mai întâlnise doar de două ori până atunci pe Maestrul din Jeavons, la evenimente oficiale. Discutaseră, încercând să se cântărească reciproc. Era încurajat de faptul că Vologral era un aliat al lui Finitan în Marele Consiliu.

Vologral și ceilalți trei Maeștri stăteau la o masă lungă, ascultând cererea oficială citită de purtătorii de cuvânt ai camerelor de comerț. S-au întors apoi către Edeard.

– Crezi că poate funcționa?

– Eu cred că da, domnule, a spus Edeard. Îi cunoaștem, probabil, pe șapte din cei zece implicați, cu siguranță, în afacerea cu taxele de protecție în cartierele noastre. Pentru aceștia avem deja mandate. Dacă bandele trimit pe altcineva pentru a colecta banii, vom afla imediat cine sunt, și îi putem adăuga pe listă.

– Dar ca să-i ții afară… Vologral părea neliniștit.

– Există în total cincisprezece poduri în cele două cartiere. Fiecare va avea de acum doi polițiști pentru a impune excluderea. Avem nevoie doar de temeiul juridic.

– Și platformele de acostare? Câte sunt? Nu le puteți păzi pe toate.

– Vor fi trei patrule permanente care vor inspecta platformele în mod aleatoriu. În plus, ge-vulturii noștri le vor urmări în mod constant. Aș sublinia faptul că o instanță poate percepe o amendă considerabilă de la orice gondolier care încalcă legile orașului. Va trebui să facem un exemplu din primele cazuri, eventual confiscând ambarcațiunile. După aceea, nu vor mai fi atât de dornici să ajute bandele.

– Îmi pot imagina reacția Breslei Gondolierilor, a murmurat Deveron, Reprezentantul din Silvarum.

– Mergătorul-Pe-Apă vrea să ne ajute, a spus Setersis liniștit. Eu unul sunt încântat să cooperez.

Deveron s-a uitat la el, dar n-a mai zis nimic.

– Foarte bine, a spus Vologral. Sunt înclinat să accept cu titlu provizoriu petiția voastră. Vă voi semna mandatele. Cu toate acestea, te avertizez, Mergătorule-Pe-Apă, că voi analiza situația în trei săptămâni, după Sărbătoarea Călăuzirii. Dacă nu sunt mulțumit de diminuarea cazurilor de șantaj, sau dacă nu reușești să ții bandele la respect, toate acestea vor fi revocate. Ai înțeles?

– Da, domnule. Mulțumesc, domnule.

– Aveți mandatele aici?

Edeard făcu un semn către Felax și ceilalți trei polițiști stagiari care așteptau în spatele delegației. Fiecare dintre ei a înaintat cu câte un teanc înalt de hârtii.

– Sfântă Madona, a mormăit Vologral când a văzut cât de multe mandate aduseseră tinerii polițiști. Nu știam că voi exclude jumătate din oraș.

– Șaptezeci și trei de persoane, pentru început, domnule, a zis Edeard.

– Domnilor, le-a spus Vologral celorlalți Maeștri, să sperăm că nu ne vom alege cu crampa scriitorului.

Se așeză la masa lungă.

– Ce se va întâmpla cu restul orașului? a întrebat Deveron. Oare nu facem decât să exportăm problema?

– Vor aștepta să vadă dacă funcționează, a spus Setersis. Dacă merge, ni se vor alătura destul de repede. Oamenii cumsecade s-au săturat.

Vologral a semnat primul mandat.

– Să presupunem că reușești. Vor fi excluși de pretutindeni, cu excepția cartierului Sampalok, pentru că știu foarte bine că Bise nu va semna niciodată așa ceva. Și atunci ce?

– Îmi imaginez că asta va depinde de Marele Consiliu, domnule.

– Ha! Vologral îi aruncă lui Edeard un zâmbet viclean de aprobare în timp ce se întindea după un alt mandat. Nu chiar atât de „băiat de la țară“ la urma urmei, nu-i așa?

A început chiar în dimineața următoare. Ronark schimbă turele echipelor, fapt care, în sine, era o premieră. Trimise cinci polițiști la fiecare dintre podurile care duceau în Jeavons din Drupe, Tycho și Majate. Căpitanul Secției Silvarum a făcut același lucru cu podurile către Haxpen și Padua.

În zori, polițiștii și-au preluat posturile. Știrea despre excludere s-a răspândit cu viteza fulgerului, la fel ca orice noutate în Makkathran, mai ales una referitoare la Mergătorul-Pe-Apă. O mulțime de oameni au venit pentru a vedea dacă lucrul acesta chiar se va întâmpla. La unele poduri au aplaudat atunci când au apărut polițiștii. Sendvișuri și ceai fierbinte și cafea au fost produse și oferite noilor echipe de pază. Apoi, toată lumea a rămas să vadă ce vor face bandele.

La amiază, opt oameni au traversat Golden Park. Erau tineri și duri, știau cum să se descurce într-o luptă și aveau o puternică a treia mână. În momentul în care au ajuns în sudul cartierului, lângă Bazinul Birmingham, cinci ge-vulturi zburau deasupra lor. Doar doi dintre aceștia aparțineau poliției.

– Simt o adevărată explozie de nostalgie aici, cântă Macsen în timp ce echipa lui Edeard alerga de-a lungul străzii Macoun.

– Nostalgia este un sentiment pozitiv, a mormăit Kanseen. Acum nu e cazul.

Edeard era înclinat să-i dea dreptate. Aruncă o privire spre brutăria lui Isoix în timp ce treceau în fugă pe lângă ea.

– Ești în regulă? l-a întrebat pe Dinlay cu o șoaptă directă prin televorbire.

– Oh, Madona, da.

– Gândurile lui Dinlay erau înflăcărate de așteptare. Își petrecuseră dimineața mergând pe jos prin cele două cartiere pe o rută aleatorie, pentru a se face vizibili, știind că la un moment dat va avea loc o confruntare. Ar fi trebuit să fie o sursă de entuziasm pentru Edeard, dar el mai primise o scrisoare de la Salrana. Întoarcerea ei fusese din nou amânată.

Ieși alergând din strada Macoun pe fâșia largă a promenadei. Copacii plângători de hasfol înfloriseră, o