Dacă-l înlăturăm pe unul dintre ei, Ivarl va trimite zece să-l înlocuiască. Trebuie să-i scot pe toți din Jeavons.

Finitan privi oul de genistar așezat pe biroul lui.

– Lucrul de care ai nevoie este o soluție legală. Ai consultat vreun avocat?

– Aceasta este bucuria de a avea o constituție care a funcționat în mod absolut și neîntrerupt timp de două mii de ani, a spus Maestrul Solarin mulțumit.

Era așezat în spatele biroului său, pe care se aflau îngrămădite dosare care se străduiau să imite turnurile din Eyrie. Edeard se chinuia să-l privească printre ele, atât erau de mari.

– Puteți găsi o lege care să acopere orice eventualitate. Politicienilor le place să adopte legi. Acestea le arată oamenilor că ei lucrează din greu în numele lor.

Tuși, apoi se întinse și luă o pastilă dintr-o pungă mică de hârtie maro de sub un turn oblic de dosare verzi și albastre.

– Deci, se poate face? a întrebat Dinlay nerăbdător. Edeard îl luase cu el pe Dinlay, în timp ce Macsen și Kanseen se duseseră să-l întâlnească pe Setersis. Nu că nu avea încredere în Dinlay, dar Macsen era mai potrivit să-i facă față șefului asociației proprietarilor de tarabe din Silvarum. Boyd, desigur, era cu Isoix, discutând ideea lor cu camera de comerț din Jeavons.

– Atâta nerăbdare, murmură Maestrul Solarin dezaprobator.

Una dintre ge-maimuțele sale i-a adus un tom gros legat în piele și l-a pus ușor în fața bătrânului avocat, pe pătratul imens de hârtie sugativă. Când fusese condus înăuntru de un ucenic avocat, Edeard avusese impresia că tot biroul era construit din cărți. Fiecare din cei cinci pereți era acoperit, de la podea până în tavan, cu rafturi pe care stăteau mii de volume de drept. Trebuie să fi fost și o fereastră, dar aceasta fusese blocată de multă vreme. Plafonul avea trei stalactite teșite care străluceau portocaliu, dând cărților o nuanță de maro murdar.

Maestrul Solarin a deschis cartea. Și-a lins vârful degetului arătător și a început să întoarcă paginile. Edeard ar fi vrut să se ofere să-l ajute. Totul era atât de dureros, de lent. În mod deliberat nu s-a întors să se uite la Dinlay.

– Ah, a spus Maestrul Solarin fericit. Am crezut că-mi amintesc de asta.

– Domnule? a întrebat Edeard.

– Cred că am găsit ceea ce căutați.

Edeard se aplecă înainte. Pagina la care fusese deschisă cartea devenise gri la culoare de-a lungul zecilor de ani, dar cerneala era încă fermă și neagră.

– Și iată-ne pornind frumușel, a spus Maestrul Solarin.

Mâna tremurătoare trasă o linie pe textul imprimat în timp ce bătrânul murmura.

– Ce spune? întrebă Dinlay.

Edeard îi aruncă o privire de avertizare.

– Spune, polițist Dinlay, că în urmă cu nouă sute treizeci și doi de ani, Marele Consiliu a adoptat legea cu privire la excluderea din cartiere. Este un edict care îi permite Reprezentantului sau Maestrului Cartierului să revoce dreptul de admitere pentru orice persoană despre care se crede că aduce atingere sanctității locale. Emiterea unui mandat poate fi autorizată în mod corespunzător de Maestrul sau Reprezentantul Cartierului prin propria autoritate, fără a fi nevoie de aprobarea unui judecător sau magistrat. Își ridică privirea din carte. Cred că a fost propusă în cadrul Consiliului de Maestrul Districtul Cobara, pentru a putea împiedica un pretendent superamorezat să-i facă curte unicei sale fiice. Dacă vă aduceți aminte istoria, polițist Dinlay, cei doi tineri îndrăgostiți în cauză au fost Henaly și Gistella.

– Serios? a spus Dinlay cu un zâmbet fericit. Se întoarse spre Edeard. Au fugit pe Oxmaine și au fondat Paradisul Iubirii și au plantat viile de acolo. Provincia aceea încă mai produce unele dintre cele mai bune vinuri de pe Querencia.

– Superb, a replicat Edeard, rezistând impulsului de a-și utiliza a treia mână pentru a-i trage lui Dinlay o palmă zdravănă. Deci, putem folosi această lege pentru a interzice membrilor unei bande să vină în Jeavons și Silvarum, fără a fi nevoie să dovedim în mod legal că sunt membri ai bandei?

– Orice persoană, pentru orice motiv, cu condiția ca numele său să fie pe mandat, iar acesta să fie semnat de Maestrul Cartierului sau Rep…

– Da! Reprezentantul Cartierului. Cum pot să-i fac să semneze?

– Oh, dragă Madona, prelegerile mele au fost complet în zadar?

– Îi petiționăm, a spus cu mândrie Dinlay.

– Într-adevăr, polițist Dinlay. Mă bucur că nu toate cuvintele mele s-au lovit de urechi surde. Orice rezident al Makkathranului are, în temeiul celei mai vechi legislații, dreptul de a face o petiție pentru promulgarea unui act normativ. Astfel că un Maestru de Cartier sau… Maestrul Solarin se întrerupse de dragul emfazei… un Reprezentant de Cartier poate solicita comandantului secției de poliție din cartierul lor să aplice orice lege crede petiționarul că a fost încălcată. Acum, pentru că sprijinul cetățenilor este implicit necesar, așa cum a fost prevăzut în articolele de oficializare ale poliției, în urmă cu șase sute douăzeci și doi de ani, acest drept mai vechi de petiționare a căzut ulterior în desuetudine. Dar nu a fost niciodată abrogat.

– Vreți să spuneți că putem folosi această portiță pentru a obține semnarea mandatelor de către Maestrul Cartierului? a întrebat Edeard.

Pielea feței antice a Maestrului Solarin se încreți și mai mult în timp ce se încrunta a dezaprobare. Nu vei deveni niciodată avocat, polițist Edeard, binecuvântare pentru care Breasla mea va fi fără îndoială cea mai ușurată. Nu există niciun fel de portiță. Avocații fac doar recomandări clienților lor cu privire la modul de a aplica legile și precedentele pe care le stabilesc.

– Vă mulțumim, domnule.

Edeard se ridică de pe scaun.

– O ultimă precauție, tânărul meu prieten.

– Domnule?

– Îi poți petiționa ca să adopte o lege, dar nu-i poți obliga să o și adopte. Pentru a obține aceste semnături, vei avea nevoie de cooperarea lor.

– Am înțeles, domnule. Colegii mei lucrează la asta.

Era