— Da. Sigur, i-am răspuns.

  Şi chiar am şi păstrat hârtia pe care mi-a dat-o. O mai am şi acum.

  S-a dus la biroul lui, în celălalt capăt al camerei şi, fără să se aşeze, a început să scrie ceva pe o bucată de hârtie. Apoi s-a întors şi s-a aşezat, ţinând hârtia în mână.

  — E curios, dar cuvintele astea n-au fost scrise de un poet de profesie, ci de un psihanalist pe care-l cheamă Wilhelm Stekel. Uite ce… dar eşti atent?

  — Sigur că sunt.

  — Uite ce spune el: „Caracteristica omului necopt e că vrea să moară eroic pentru o cauză, în timp ce caracteristica omului matur e dorinţa de a trăi modest în slujba ei”.

  S-a aplecat şi mi-a întins hârtia. Am citit-o chiar când mi-a dat-o, apoi i-am mulţumit şi aşa mai departe şi am pus-o în buzunar. Era drăguţ din partea lui că-şi bătea atâta capul cu mine. Zău că era. Numai că nu prea aveam chef să mă concentrez. Mamă, ce obosit eram! Mă apucase deodată o oboseală cumplită.

  El, în schimb, nu era obosit deloc. Şi, în plus, mai era şi pilit.

  — Cred, mi-a spus, că într-una din zilele astea va trebui să te hotărăşti încotro vrei s-o apuci şi pe urmă o să trebuiască s-o porneşti într-acolo. Fără întârziere. Ţie nu-ţi dă mâna să pierzi nici o clipă. Ţie nu-ţi dă mâna.

  Am dat din cap, pentru că se uita drept la mine şi aşa mai departe, dar nu eram foarte sigur că-nţeleg ce vrea să spună. De fapt, înţelegeam eu ceva, dar nu eram prea sigur că înţeleg tot. Eram mult prea obosit.

  — Şi nu-mi place să-ţi spun asta, a continuat el, dar cred că după ce ai să te hotărăşti cât de cât încotro vrei s-o apuci, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să te străduieşti să înveţi mai bine la şcoală. Trebuie. Fie că-ţi place sau nu ideea – eşti student. Şi năzuieşti spre cunoaştere. Şi cred c-ai să descoperi, după ce ai să-i laşi în urmă pe toţi domnii Vinese şi cursurile lor de retori…

  — Domnii Vinson, i-am spus.

  Era clar că voia să spună toţi domnii Vinson, nu toţi domnii Vinese. Totuşi, n-ar fi trebuit să-l întrerup.

  — Bine, domnii Vinson, după ce ai să-i depăşeşti pe toţi domnii ăştia, ai să începi să te apropii din ce în ce – bineînţeles dacă vrei şi cauţi şi aştepţi asta – de genul de cunoştinţe care sunt scumpe sufletului tău. Ai să descoperi, printre altele, că nu eşti primul om pe care să-l fi uimit, să-l fi speriat sau chiar – să-l fi dezgustat purtările celorlalţi. Şi o să te bucure şi o să-ţi dea curaj faptul c-ai să afli că nu eşti singurul care a simţit asta. Mulţi, foarte mulţi oameni s-au frământat şi s-au chinuit aşa cum te frămânţi tu acum. Din fericire, unii şi-au consemnat suferinţele morale şi spirituale în scris. Şi, dacă vrei, poţi învăţa multe de la ei. După cum alţii vor învăţa cândva de la tine, dac-o să ai ce să-i înveţi. Această reciprocitate e un lucru minunat. Şi asta nu e educaţie. E istorie, e poezie.

  S-a oprit, a mai luat un gât de whisky, apoi a început să vorbească din nou. Mamă, ce se mai înfierbântase. Îmi pare bine că n-am încercat să-l opresc sau mai ştiu eu ce.

  — Nu vreau să spun că oamenii învăţaţi sau savanţii sunt singurii în stare să aducă o contribuţie valoroasă în folosul omenirii. Pentru că nu e aşa. Dar vreau să spun că oamenii talentaţi şi creatori, care se întâmplă să mai fie şi cinstiţi, şi savanţi – ceea ce, din păcate, se întâmpă destul de rar – tind să lase în urma lor o moştenire mult mai valoroasă decât oamenii care sunt doar talentaţi şi creatori, fără nimic mai mult. Tind să se exprime mai clar şi au, de obicei, perseverenţa să-şi ducă gândurile până la capăt. Dar mai important decât orice e faptul că, în nouă cazuri din zece, sunt mult mai modeşti decât gânditorii lipsiţi de metodă şi spirit ştiinţific. Mă urmăreşti? Înţelegi ce vreau să spun?

  — Da, sir.

  Din nou, mult timp domnul Antolini n-a mai spus nimic. Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat vreodată, dar e destul de greu să stai şi să aştepţi ca un om căzut pe gânduri să reînceapă să vorbească. Zău că e. Mă căzneam să nu casc. Nu pot spune că eram plictisit sau mai ştiu eu ce – fiindcă nu eram —, dar mi se făcuse deodată infernal de somn.

  — Şi mai e încă un avantaj pe care ţi-l oferă o educaţie universitară. Dacă o aprofundezi suficient, ajungi să-ţi dai seama de potenţialul tău mintal. De ceea ce se potriveşte minţii tale şi, poate, de ceea ce e nepotrivit pentru ea. Şi, după un timp, ajungi să-ţi dai seama ce idei sunt pe dimensiunea ei. Vei putea, astfel, să câştigi foarte mult timp pe care l-ai fi pierdut încercând idei care nu-ţi merg, care nu ţi se potrivesc. Ai să începi să-ţi cunoşti adevărata măsură şi ai să-ţi poţi modela mintea în mod corespunzător.

  În clipa aceea, am căscat. Sunt un măgar prost crescut, dar n-am putut să mă stăpânesc.

  Dar domnul Antolini nu s-a supărat. A râs.

  — Hai, mi-a zis, ridicându-se în picioare. Hai să facem patul.

  M-am dus după el până la dulap, de unde a încercat să scoată nişte cearşafuri şi pături şi mai ştiu eu ce alte lucruri de pe raftul de sus, dar n-a putut, fiindcă avea în mână paharul ăla de whisky. Atunci l-a dat pe gât şi l-a pus pe jos, şi apoi a scos lucrurile din dulap. L-am ajutat să le aducă până la