Ollie avea la rândul său nevoie de locotenent. După ce l-a lăsat durerea din picior, i-a trecut prin minte că Boar nu era poate pilotul neînfricat de care se temea. La urma urmei, bărbatul se temea de târâtoare mai tare decât el – un gând care l-a făcut pe Ollie să pufnească în râs.

— Ce e de râs?

— Tu, a spus Ollie, şi a mai chicotit o dată.

— Eşti nebun de legat, iancheule.

Râsul lui Ollie s-a stins brusc când şi-a amintit că, dacă nu ar fi făcut atâtea prostii – sau, mai bine zis, atâtea erori de judecată –, acum s-ar fi trezit din somn într-o ţară neutră. Stătea în schimb chircit într-o vizuină din Franţa ocupată, nas în nas cu un locotenent arţăgos.

— Poate că ai dreptate, a spus el.

Ollie a auzit deasupra capului hârşâitul lemnului, de la masa ce era târâtă pe duşumea centimetru cu centimetru. Câteva clipe mai târziu, Madeleine a dat la o parte scândurile.

Soarele a inundat ascunzătoarea. Orbit, a dus mâna la ochi să-i ferească de lumină.

— Prea mult zgomot, a spus Madeleine. Vreţi să vină nemţii peste voi?

După ce s-a obişnuit cu lumina, a dat cu ochii de râtul rozaliu al lui Louis, care adulmeca la marginea ascunzătorii. Ollie a întins mâna şi l-a scărpinat sub bărbie. Louis a grohăit.

— Cât e ceasul?

— E dimineaţă, a spus Madeleine, scăpărând chibritul pentru a-şi aprinde ţigara.

Ollie s-a târât afară, apoi şi-a aranjat cu grijă legătura de tifon care îi susţinea braţul.

Boar s-a ridicat în picioare şi s-a săltat apoi pe duşumea, cu picioarele atârnate în golul de dedesubt. A dus mâna la bandajele de pe ochi şi a adulmecat aerul.

— Ai o ţigară?

După ce a suflat fumul pe nări, Madeleine i-a dat-o pe a ei.

Ollie a stat răbdător cât timp Madeleine şi Boar au fumat pe rând din aceeaşi ţigară, până au umplut casa de fum. El şi-a trecut timpul scărpinându-l pe Louis după urechi.

Madeleine a strivit ţigara în scrumiera de lut, plină cu resturi arse de hârtie răsucită cu mâna. S-a dus la bucătărie să pregătească micul dejun – pâine cenuşie şi cafea spălăcită. Aşezat la masă, Ollie a muşcat din pâinea tare şi era cât pe ce să-şi rupă un dinte. S-a uitat la Boar cum mesteca pâinea, ca un căţel care roade o bucată de piele crudă.

— Trempez34, a spus Madeleine, clătinând din cap, şi şi-a înmuiat felia în cafea.

34. Înmuiaţi (în fr., în orig.).

Ollie i-a urmat exemplul şi a cufundat pâinea în lichidul gălbui, o fiertură din orz prăjit, după cum bănuia el. Felia s-a înmuiat bine, dar avea gust de paie măcinate. A dat pe gât cafeaua plină de bucăţele cenuşii. Lăsând la o parte gustul şi aspectul pâinii, era bine să aibă ceva cald în stomac. Dormitul pe pământ îl înfrigurase. Se simţea ca o şopârlă în căutare disperată de soare.

— Bun, a spus Madeleine aprinzându-şi încă o ţigară. Ce facem acum cu voi?

— Plecăm de îndată ce pot să văd, a spus Boar după ce a dat pe gât cafeaua şi a pus cana pe masă. Între timp, o să dăm de ştire la RAF unde ne găsim, asta doar dacă afurisita aia de pasăre este în stare să zboare înapoi peste Canal.

Ollie a ridicat ochii din cana goală şi a întâlnit privirea lui Madeleine. Gândurile i-au luat-o razna. O fi ajuns Ducesa înapoi la Susan? Oare o să mă împuşte Boar pentru că i-am dat drumul porumbiţei? S-a prins cu mâinile de marginea mesei şi a început:

— Să ştii că...

— Mai vrei nişte cafea, locotenente? a intervenit Madeleine.

Boar a încuviinţat din cap. Ollie i-a fost recunoscător lui Madeleine pentru că încerca să ascundă faptul că el o trimisese pe Ducesa înapoi. Mai devreme sau mai târziu însă, tot trebuia să-i spună locotenentului. Iar atunci, avea s-o plătească scump.

— Unde plecaţi? a întrebat Madeleine, umplând cana lui Boar.

A aşezat apoi în mijlocul mesei vasul din care ieşeau aburi.

— O să mă gândesc, a spus Boar şi a sorbit din cafea.

Ollie s-a uitat la locotenent. Sus, în aer, Boar era un as al zborului. Acum însă era consemnat la sol, fără vreo escadrilă pe care să o conducă în luptă şi, pe deasupra, fără vedere. În mod ciudat, bărbatul aflat în halul ăsta era de temut şi în acelaşi timp fără putere, ca o cobră regală cu colţii tăiaţi.

— Singura parte neocupată a Franţei, zone libre, este departe în sud, a spus Madeleine. Doar dacă n-aveţi de gând să furaţi un avion sau sau să treceţi Canalul Mânecii înot.

— În cazul ăsta, ne ducem în zone libre, a spus Ollie.

Boar şi-a plimbat degetul pe marginea cănii.

— Şi cine are să ne ajute acolo, armata franceză? a spus el privind în direcţia lui Ollie. În caz că nu ştii, a fost făcută praf.

S-a uitat la Madeleine. Femeia şi-a lăsat umerii în jos. Ochii îi luceau. Ollie s-a înroşit. Fără să stea pe gânduri, s-a întins peste masă şi l-a înşfăcat pe locotenent de jachetă.

Boar s-a tras, dar Ollie nu a slăbit strânsoarea.

— Madeleine şi-a pierdut băieţii în războiul ăsta, a spus Ollie dându-i drumul. Iar după invazie bărbatul ei nu s-a mai întors acasă!

Boar şi-a îndreptat jacheta mototolită şi a întors capul spre femeie.

— Dacă ştiam, Madeleine, nu vorbeam aşa.

Locotenentul a dus mâna la tocul pistolului.

— Iar tu, iancheule, dacă mai pui mâna pe mine o dată, o să-ţi doreşti să fi pus naziştii mâna pe tine!

— Ajunge! a spus Madeleine şi a suflat fumul deasupra mesei, ca o barieră