posibilitatea de a determina creierul să lucreze în favoarea sau împotriva noastră prin ideile, sugestiile etc. Ajunse în subconştientul nostru, atunci apare uşor de înţeles ce consecinţe practice poate avea pentru noi. K. K. Platonov şi V. Levi vorbesc despre exemple care sugerează chiar o programare inconştientă a destinului.

  Aruncarea unei vorbe la întâmplare, "prevestirea" sfârşitului cuiva pot avea pentru unii oameni mai sugestionabili consecinţe fatale tocmai prin efectul exercitat asupra subconştientului lor. Alfred Stelter povesteşte cazul unui european care-şi crease obiceiul de a-i vâna pe membrii unui trib ori de câte ori aceştia intrau în bătaia puştii sale. Din disperare, şeful tribului a hotărât să uzeze de faima lui în exercitarea magiei negre. El a întreprins un ritual în care o imitaţie a duşmanului lor a fost simbolic ucisă. A avut însă după aceea grijă ca inamicul lor să fie informat despre toate acestea. În două săptămâni acesta a murit. Dincolo de orice alte influenţe trebuie să admitem că şi credinţa că aşa ceva este posibil a condus la programarea inconştientului spre final.

  Şi iată un revers fericit al medaliei. Dacă prin subconştientul nostru se pot săvârşi "minuni" învăţând doar să-1 programăm, de ce nu neam folosi de această posibilitate în scopul optimizării funcţionalităţii noastre, inclusiv a relevării unor potenţe creatoare? Oamenii au rămas impresionaţi de modul în care au fost "revelate" unele idei ştiinţifice creatorilor lor. Niels Bohr povesteşte el însuşi cum a avut în vis imaginea atomului. Tot în vis au văzut şi Kekule structura benzenului, Mendeleev celebrul sistem periodic al elementelor, Voltaire o altă variantă a Henriadei şi exemplele s-ar putea încă mult continua.

  H. Selye, creatorul conceptului de stres, cunoscut astăzi poate chiar mai mult decât acela de informaţie, ne sfătuieşte ca atunci când avem o problemă dificilă de rezolvat să ne gândim seara la ea înainte de a adormi, lăsând-o ca o sarcină în seama sub-conştientului nostru. Dacă noaptea este un bun sfetnic, adeseori putem avea a doua zi dimineaţa soluţia problemei. Fenomenul era cunoscut încă din antichitate, de vreme ce Homer credea că "zeii folosesc visul pentru a face cunoscută oamenilor voinţa lor", iar stăpânii celebrelor cetăţi elene se duceau să doarmă în templu când aveau de rezolvat probleme de stat importante.

  "Visul profetic", "intuiţia", "inspiraţia" ne vor apărea în această viziune şi ca prelucrări inconştiente ale propriei noastre sugestii, dorinţe, informaţii, convingeri, pe lângă implicarea de ordin arhetipal. A învăţa să dai sarcini inconştientului, iată una din căile spre creaţie, una din căile de a deveni eficienţi în toate acţiunile noastre. Concluzionând asupra celor de mai sus, se poate spune că fiecare dintre noi purtăm în minte propria noastră imagine, în funcţie de care adoptăm un model comportamental. Acesta poate fi adecvat sau neadecvat dorinţelor noastre. Trăirea negativă sau pozitivă a propriei noastre imagini operează modificări în subconştient şi probabil inclusiv în câmpul nostru "astral", cum susţin unele surse, constituind una din cauzele care ne propulsează pe linia şansei sau eşecului.

  Cine suntem. Să pe cunoaştem pe noi înşine încercând să răspundem la întrebarea "cine suntem". După Maltz, fiecare dintre noi este un Eu. Nici superior, nici inferior, ci pur şi simplu un Eu. Extinzând, am putea adăuga că fiecare dintre noi a venit pe lume în locul său. Fiecare dintre noi reprezintă un Eu unic, irepetabil, o şansă din miliardele de a nu fi fost, pentru că au trebuit să concure tot atâtea evenimente în infinitatea Timpului şi Spaţiului pentru ca noi să fim aici şi acum. Un singur obstacol, o singură abatere, o clipă mai devreme sau mai târziu ar fi fost suficiente ca acela ce este acum să fi fost un altul sau să nu fi fost. Din milioanele de celule iniţiale care au dat asaltul asupra celulei-mamă, una singură a avut şansa de a câştiga. A fost aceea care ne purta pe noi. Pentru noi a fost clipa, a fost locul. Pentru noi s-a deschis Cerul. Pentru noi a fost Pământul.

  Suntem una din secvenţele infinitului, un punct situat undeva în spirala galaxiei noastre, expresie a unui vis cosmic. Noi suntem începutul şi sfârşitul, pentru că, în sensul realităţii imediate, lumea începe şi se termină odată cu fiinţa noastră.

  Discursul despre noi nu se vrea un exerciţiu literar, ci doar proiecţia câtorva din unghiurile sub care ne putem vedea în efortul de a ne elibera de complexe, de a ne stabili coordonatele pe oceanul vieţii. Numai de la cunoaşterea noastră se poate ajunge la transformarea noastră.

  Capitolul VI: UNIVERSUL CUNOAŞTERII SAU DRUMUL SPRE NOI ÎNŞINE.

  Drumul spre noi înşine trece obligatoriu prin Cunoaştere. Pentru a şti să ne regăsim pe noi înşine trebuie mai întâi să ştim cine suntem, care este adevăratul nostru statut. Uzând de datele acumulate până în prezent, am schiţat drumul parcurs de evoluţie până la noi. În capitolul anterior am analizat statutul omului raportat la propria sa gândire şi la propria sa psihologie. Dar care este statutul omului raportat la Univers? Un răspuns la această întrebare ne obligă să luăm în discuţie toate posibilităţile noastre de cunoaştere. Avem acces la fiinţa noastră reală, îi înţelegem sensul său ce nu poate fi desprins de cel al lumii în care trăim? Cu alte cuvinte, ştim adevărul despre noi? Se reflectă acest adevăr în viaţa noastră?

  În esenţă, există două moduri de cunoaştere: unul raţional sau logic şi altul intuitiv sau analogic. Unul este considerat a fi analitic, altul sintetic; unul este al lumii concrete, celălalt al unei linii de simboluri; unul este al ştiinţei, celălalt al religiei, poeziei, artei, revelaţiei; unul concepe o lume fragmentată, unită prin legităţi de funcţionare, celălalt exprimă o lume continuă, interconectată prin structura sa; prin unul a strălucit civilizaţia Europei, prin celălalt cea a Asiei.

  Ambele moduri de cunoaştere au avut ca obiect aceeaşi lume, dar au privit-o din unghiuri diferite.

  Gândirea logică, raţională, s-a impus prin Aristotel, apoi prin Descartes, Newton şi toate ştiinţele exacte clasice. În virtutea acestei viziuni, lumea pe care o percepem este singura reală,