Fratele lui îl măsură cercetător cu privirea.

— Ordinul germanilor… Crucea neagră pe fond alb nu a reprezentat fundalul pentru diverse steaguri în istoria germană? Așa mi se pare.

Fu rândul lui Hendrik să ridice din umeri. Citi mai departe. Ordinul Cavalerilor Teutoni a părăsit Palestina în anul 1291, când Țara Sfântă a intrat definitiv sub dominație arabă. Cavalerii au plecat mai întâi în Ungaria, în Transilvania…

Curios. Pe Hendrik îl trecură fiorii.

Și de acolo au fost izgoniți. Următoarea misiune a fost cucerirea Prusiei, misiune încredințată de sus de tot, printr-un decret papal, așa-numita Bulă de la Rimini.

— Ceea ce corespunde, spuse Hendrik, este că de la 1283 Ordinul Cavalerilor Teutoni nu a mai avut nicio misiune. Și că în anul 1295 mare maestru era un anume Konrad von Feuchtwangen.

— Ordinele acestea nu au fost la un moment dat dizolvate? întrebă Adalbert. Parcă unul a fost interzis de un rege francez. Nu a dat ordin ca toți membrii să fie uciși într-o acțiune nocturnă secretă? Ba da, așa a fost. Exact așa. Templierii, dacă nu mă înșel.

Hendrik citi în continuare.

— Nu și teutonii, constată el. Ei au existat mereu.

— Poftim?

— Iată: sediul lor actual se află la Viena, Singerstraße 7. Hendrik întoarse laptopul spre fratele său și adăugă: Au și o pagină web.

Adalbert se îndreptă brusc.

— Vreau să văd, spuse el, și luă laptopul.

Puse mâinile pe tastatură și începu să tasteze și să citească într-un tempo atât de rapid, încât Hendrik îl privi cu respect.

— Într-adevăr, zise el după un timp. Bizar. Au început ca… hmm… astăzi s-ar spune ca serviciu de securitate la un spital. Și o sută de ani mai târziu erau cea mai mare putere militară din Europa. Dacă nici asta nu-i o carieră… Clătină din cap și adăugă: Cred că de acum înainte am să îi privesc pe cei de la paza CERN cu alți ochi.

— Nu s-ar putea ca această evoluție să aibă de-a face cu piatra? întrebă Hendrik cu speranța să retrezească astfel interesul lui Adalbert.

Nici nu știa dacă trebuia să ia aceste lucruri în serios, dar nu voia ca povestea să se încheie.

Spre surprinderea sa, fratele lui păru că se gândește.

— S-ar putea, spuse el meditativ. Se pare că Mengedder s-a îndreptat către est. Ca și Ordinul Cavalerilor Teutoni, puțin mai târziu. Din 1309 cartierul lor general a fost în Marienburg. Care astăzi se cheamă Malbork și se află în Polonia, dar castelul cavalerilor mai există încă. Este obiectiv turistic.

— Dacă ordinul mai există, spuse Hendrik, care avea tot mai mult senzația că visează, atunci cu siguranță că au și o arhivă. Și dacă știi unde să cauți, poți găsi alte indicii referitoare la ce s-a întâmplat cu piatra.

— Asta dacă îți permit să o studiezi, bombăni Adalbert pesimist. Și probabil că ar trebui să cunoști și limba latină. Ceea ce în mod cert nu este cazul nostru.

— S-o găsi cineva care să știe să citească în latină, interveni Hendrik. O exista un cunoscător de latină în banca lui de date cu participanții la seminare.

Fratele lui îi aruncă iarăși o privire sceptică.

— Dacă îți trece prin cap să pleci acum la Viena, eu îți spun: fără mine!

Hendrik chiar gândise asta. Dar probabil că nu era o idee bună.

— Voi suna mai înainte, propuse el.

— Fă-o, răspunse Adalbert.

Hendrik își privi fratele, care stătea aplecat asupra laptopului și citea. Părea că vrea să asimileze în această după-amiază tot ce se știa despre Ordinul Cavalerilor Teutoni.

Era clar: dacă se opreau acum, nu va mai putea să îl determine pe Adalbert să continue cercetările legate de piatra filosofală.

— Cel mai bine este să o fac chiar acum, spuse Hendrik, deși toată ființa lui striga: Nu acum! Nu așa pe burta goală! Nu pe nepregătite!

— Dacă așa zici tu…, răspunse indiferent Adalbert.

Nu o face!

— Să mai văd o dată numărul.

El scoase telefonul mobil și formă.

— Prefixul Austriei, începu Adalbert.

— 043, spuse Hendrik, care reținuse prefixul de pe vremea când discuta la telefon cu Angela.

Îi trecu prin cap că poate se plimbase împreună cu aceasta prin fața sediului Ordinului Cavalerilor Teutoni!

După ce telefonul sună de trei ori, răspunse cineva.

— Administrația Ordinului Cavalerilor Teutoni, cu ce vă pot ajuta? se auzi vocea unui tânăr, lipsită complet de accent.

Trebuia să improvizeze.

— Bună ziua, numele meu este Hendrik Busske. Cercetez diverse date istorice pentru o lucrare, printre altele și despre Ordinul Cavalerilor Teutoni, și aș dori să întreb dacă m-ați putea ajuta.

Răspunsul fu pe cât de prietenos, pe atât de standard:

— Dacă vă interesează istoria Ordinului Cavalerilor Teutoni, permiteți-mi să vă recomand Muzeul Ordinului Cavalerilor Teutoni din Bad Mergentheim. În Viena, este doar administrația. Să vă dau adresa muzeului?

— Ăă… vă mulțumesc, dar o am deja, spuse Hendrik, ceea ce era adevărat, muzeul figura și el pe pagina web. Mă interesează mai puțin istoria generală, și mai mult anumite date, pentru care consider că ar fi necesar să am acces la arhiva dumneavoastră. Cum să procedez pentru a obține o asemenea aprobare?

Bărbatul de la celălalt capăt al firului ezită.

— Mai exact despre ce este vorba, dacă îmi permiteți să întreb?

Hendrik înghiți în sec. Trebuia să zică ceva și spuse ce îi trecu mai repede prin cap:

— Este vorba despre noua misiune secretă pe care marele maestru Konrad von Feuchtwangen i-a trasat-o ordinului în anul 1295.

Câteva respirații prelungite, echivalând aproximativ cu Oh, nu! Iar un țicnit!

— Mă tem că dumneavoastră căutați ceva ce nu există. Misiunea ordinului nostru a rămas aceeași de la înființare: asistarea bolnavilor și a celor nevoiași.

— Da, sigur. Nu contest asta. Dar vedeți dumneavoastră, eu am un document din care reiese că în anul 1295, în cetatea Hirschberg din Franconia, au avut loc niște evenimente care l-au determinat pe marele maestru de atunci, Konrad von Feuchtwangen, să îl caute pe papa Bonifaciu și să îl roage să atribuie ordinului o misiune secretă.

— Nu știu nimic despre așa ceva.

Hendrik își drese glasul și încercă să zâmbească, dar