Viața este uimitor de tenace. Nici bacteriile nu vor să moară, la fel ca mine.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 196

Am dat-o în bară.

Am dat-o în bară rău de tot. Am făcut o greșeală care s-ar putea să mă omoare.

Mi-am început EVA pe la 08.45, ca de fiecare dată. Mi-am luat ciocanul și șurubelnița și am început să scobesc în carcasa remorcii. E un chin să faci câte o scobitură înainte de fiecare sfredelit, așa că fac toate scobiturile odată pentru câte-o zi.

După ce am cioplit 150 de așchii (hei, sunt optimist) m-am apucat de lucru.

Ziua a fost la fel ca ieri și alaltăieri. Găurit, repoziționat. Găurit, repoziționat. Găurit pentru a treia oară, apoi lăsat sfredelul deoparte la răcit. Repetare proces din nou și din nou, până la prânz.

La 12.00 am făcut o pauză. Întors în habitat, m-am bucurat de un prânz bun și am jucat niște șah având drept adversar computerul (m-a zvântat). Apoi am ieșit din nou pentru a doua EVA a zilei.

La 13.30 s-a produs dezastrul, deși în acel moment nu mi-am dat seama.

Cele mai mari dezastre din viață sunt precedate de constatări mărunte. Umflătura aia mică dintr-o parte, care mai înainte nu era. Te întorci acasă la nevastă și vezi două pahare de vin în chiuvetă. De fiecare dată când auzi „Întrerupem acest program…”

Pentru mine, asta s-a întâmplat în clipa când sfredelul n-a pornit.

Cu trei minute mai înainte funcționase bine. Terminasem o gaură și pusesem sfredelul deoparte să se răcească, ca de obicei.

Dar când am încercat să mă întorc la muncă, n-a mai mers. Nici măcar nu s-a mai aprins indicatorul de alimentare.

N-am fost îngrijorat. Chiar dacă n-aș fi reușit să-l repar, mai aveam încă un sfredel. Cablatul lui ar fi durat niște ore, dar asta nu era o problemă.

Dacă indicatorul de alimentare era stins, probabil că se defectase ceva la cablu. O privire scurtă aruncată spre fereastra sasului mi-a arătat că în habitat luminile erau aprinse. Deci nu erau probleme la sistemul de alimentare. Mi-am verificat noile siguranțe și, desigur, erau toate sărite.

Am presupus că sfredelul a tras ceva prea mult amperaj. Nicio problemă. Am resetat siguranțele și m-am întors la muncă. Sfredelul a pornit imediat, așa că am reluat treaba cu găurile.

Nu pare mare lucru, nu? Cu siguranță așa mi-am zis atunci.

Mi-am terminat ziua de muncă la 17.00, după ce am dat 131 de găuri. Nu la fel de multe ca ieri, dar pierdusem ceva timp cu defectarea sfredelului.

Am comunicat ce-am făcut.

[17.08] Watney: 131 de găuri azi. 488 în total. Problemă minoră cu sfredelul; siguranțele au sărit. S-ar putea să fie un scurt circuit intermitent în sfredel, probabil în punctul de conectare a cablului de alimentare. S-ar putea să trebuiască s-o refac.

Pământul și Marte sunt acum la o distanță de puțin peste optsprezece minute-lumină. De obicei, NASA răspundea în douăzeci și cinci de minute. Dar de data asta n-a sosit niciun răspuns. Adu-ți aminte, toate comunicațiile le fac prin roverul 2, care retransmite totul prin Pathfinder. Nu pot să zac în habitat și să aștept răspunsul; trebuie să stau în rover până îmi confirmă ei primirea mesajului.

[17.38] Watney: N-am primit niciun răspuns. Ultimul mesaj trimis acum 30 de minute. Confirmați, vă rog.

Am așteptat încă treizeci de minute. Tot n-am primit niciun răspuns. Teama a început să-și facă loc.

Când brigada de computeriști de la JPL a spart roverul și Pathfinderul ca să le înjghebeze un client de IM, mi-au trimis instrucțiuni pentru depanare. Am executat prima instrucțiune:

[18.09] Watney: comandă_sistem: STARE

[18.09] SISTEM: Ultimul mesaj trimis acum 00 h 31 m. Ultimul mesaj primit acum 26 h 17 m. Ultimul răspuns la ping de la sondă primit acum 04 h 24 m. AVERTISMENT: 52 de ping-uri fără răspuns.

Pathfinderul nu mai comunica cu roverul. Încetase să răspundă la ping-uri de acum 4 ore și 24 de minute. Un calcul rapid mi-a spus că asta era pe la ora 13.30 astăzi.

Atunci când murise și sfredelul.

Am încercat să nu mă panichez. Foaia cu instrucțiuni de depanare are o listă cu lucruri de încercat dacă s-au întrerupt comunicațiile. Sunt (în ordine):

1. Confirmă alimentarea Pathfinderului.

2. Reinițializează roverul.

3. Reinițializează Pathfinderul, deconectând/reconectând alimentarea.

4. Instalează software-ul de comunicații al roverului pe calculatorul celuilalt rover, apoi încearcă și de acolo.

5. Dacă nu reușește niciunul dintre rovere, probabil că problema e la Pathfinder. Verifică îndeaproape conexiunile. Curăță Pathfinderul de praful marțian.

6. Scrie mesaje în cod Morse cu pietre, precizând ce ai încercat. E posibil ca problema să poată fi rezolvată printr-o actualizare la distanță a Pathfinderului.

Am ajuns doar până la pasul 1. Am verificat conexiunile Pathfinderului, iar conductorul negativ se desprinsese.

M-am înveselit! Ce ușurare! Cu un zâmbet pe față, mi-am adus trusa de electronică și m-am pregătit să fixez conductorul. L-am scos din sondă ca să-l curăț bine (cât de bine am putut cu mănușile costumului spațial) și am constatat ceva bizar. Izolația se topise.

M-am gândit la treaba asta. Izolația topită înseamnă de obicei un scurt. Prin fir trecuse mai mult curent decât putea duce. Dar porțiunea descoperită a firului nu era neagră și nici măcar pârlită, iar izolația conductorului pozitiv nu era deloc topită.

Apoi am început să iau în considerare, una câte una, realitățile oribile ale lui Marte. Firul n-ar fi fost ars sau pârlit. Acesta ar fi fost rezultatul oxidării, iar în aer nu e oxigen. Până la urmă, probabil că a fost un scurt. Dar conductorul pozitiv fiind neafectat, curentul trebuie să fi venit din altă parte…

Iar siguranța sfredelului a sărit în același timp…

Oh… rahat…

Componentele electronice ale Pathfinderului includeau un conductor de împământare la carcasă. Astfel putea să nu se încarce electrostatic în condițiile meteo