Apoi a trebuit să aleg de unde să încep. M-am gândit că cel mai simplu ar fi să încep din lateral. M-am înșelat.

De pe acoperiș ar fi fost mai bine. Din lateral a fost un chin, pentru că a trebuit să țin sfredelul paralel cu solul. Aici nu vorbim despre Black & Decker-ul{31} lui taică-tău. Are un metru lungime și nu-l poți ține decât de mânere ca să nu te rănești.

A fost greu să-l fac să intre. L-am lipit de carcasă și l-am pornit, dar se mișca în toate părțile. Așa că am apelat la ciocanul meu credincios și la o șurubelniță. Cu câteva lovituri am ciobit compozitul din carbon.

Așa am făcut o adâncitură ca să pot să țin sfredelul fixat într-un singur loc. După cum prezisese NASA, a durat cam două minute și jumătate să dau gaura.

Am urmat aceeași procedură pentru a doua gaură și a mers mult mai ușor. După cea de-a treia, s-a aprins indicatorul de supraîncălzire al sfredelului.

Nu fusese proiectat să meargă încontinuu atât de mult timp. Din fericire, a simțit supraîncălzirea și m-a avertizat. Așa că l-am rezemat de bancul de lucru câteva minute, ca să se răcească. Un lucru poți spune despre Marte: e o planetă foarte răcoroasă. Atmosfera rarefiată nu conduce căldura foarte bine, dar răcește orice.

Îndepărtasem deja mantaua sfredelului (trebuia să bag pe undeva cablul de alimentare). Un efect colateral plăcut e acela că sfredelul se răcește și mai repede. Însă o să trebuiască să-l curăț cu atenție la fiecare câteva ore, pentru că se adună praf.

Până la 17.00, când soarele a început să apună, dădusem șaptezeci și cinci de găuri. Un început bun, dar mai sunt o grămadă de făcut. În cele din urmă (probabil mâine) o să trebuiască să încep să dau găuri la care nu pot ajunge de pe sol. Pentru asta o să trebuiască să stau pe ceva.

Nu pot să folosesc „bancul meu de lucru”. Are Pathfinderul pe el și în niciun caz nu vreau să-l deranjez. Dar mai am încă trei lonjeroane de aterizare de-ale VAM-ului. Sunt sigur că pot să fac o rampă sau ceva pe-acolo.

În orice caz, astea sunt treburi pentru mâine. Treaba din seara asta e să mănânc o rație întreagă la cină.

Ooo, da! Așa e. Ori sunt salvat în ziua solară 549, ori mor. Asta înseamnă că am treizeci și cinci de zile de mâncare în plus. Pot să mă răsfăț din când în când.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 194

Fac în medie o gaură la 3,5 minute. Asta include și pauza în care las sfredelul să se răcească.

Am ajuns la această cifră după ce mi-am petrecut toată blestemata de zi sfredelind. După opt ore de muncă fizică intensă și plictisitoare, mă puteam mândri cu 137 de găuri.

Până la urmă m-am descurcat ușor cu găurile din locurile la care nu ajungeam. Nici n-a trebuit să modific un lonjeron de aterizare. Îmi trebuia doar ceva pe care să mă urc. Am folosit un container de mostre geologice (cunoscut și sub denumirea de „ladă”).

Înainte să fiu în legătură cu NASA, aș fi lucrat mai mult de opt ore. Pot să stau afară chiar zece înainte să dau cep aerului „de urgență”. Dar NASA are o grămadă de fătălăi care-și fac prea multe griji și care nu vor ca eu să stau afară peste durata specificată.

Dacă adun și munca de azi, am făcut cam un sfert din treaba cu tăietura. Cel puțin un sfert din sfredelit. Apoi o să desprind cu dalta 759 de bucățele. Și nu sunt sigur cât de bine o să suporte compozitul din carbon chestia asta. Dar NASA o să facă o mie de experimente pe Pământ și o să-mi spună care e cea mai bună cale.

În orice caz, la viteza asta, o să dureze încă patru zile solare de muncă (crâncen de plictisitoare) ca să termin cu sfredelitul.

Am reușit să termin provizia lui Lewis de seriale căcăcioase din anii ’70. Și am citit toate romanele de suspans ale lui Johanssen.

Am dat deja iama prin lucrurile celorlalți colegi de echipaj în căutare de ceva distracție. Dar toate chestiile lui Vogel sunt în germană, Beck n-a adus decât reviste medicale, iar Martinez n-a adus nimic.

Sunt extrem de plictisit, așa că m-am hotărât să-mi aleg o temă muzicală!

Ceva corespunzător. Și, firește, trebuie să fie ceva din îngrozitoarea colecție a lui Lewis din anii ’70. Altminteri n-ar fi corect.

Sunt o mulțime de candidați grozavi: Life on Mars? a lui David Bowie, Rocket Man de Elton John, Alone Again (Naturally) de Gilbert O’Sullivan.

Dar m-am hotărât la „Stayin’ Alive” a celor de la Bee Gees.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 195

Încă o zi, încă o grămadă de găuri: de data asta 145 (mă perfecționez). Am ajuns la jumătate. Chestia asta devine foarte plictisitoare.

Dar cel puțin primesc mesaje de îmbărbătare de la Venkat!

[17.12] Watney: 145 de găuri azi. 357 în total.

[17.31] JPL: Credeam c-ai făcut mai multe până acum.

Cretin.

În orice caz, noaptea tot mă plictisesc. Presupun că e un lucru bun. Nu e nimic în neregulă cu habitatul, există un plan de salvare, iar munca fizică mă face să dorm de minune.

Îmi lipsește munca la cartofi. Fără ei, habitatul nu mai e ce-a fost.

A rămas și-acum pământ peste tot. N-are niciun rost să-l car afară. Neavând altceva mai bun de făcut, am efectuat niște teste pe el. În mod uimitor, unele bacterii au supraviețuit. Populația e zdravănă și se dezvoltă, ceea ce e destul de impresionant, având în vedere că a fost expusă la vid și temperaturi subarctice timp de peste douăzeci și patru de ore.

Presupun că în jurul unora dintre bacterii s-au format niște bule de gheață, înăuntrul cărora s-a păstrat presiune la care se poate supraviețui, iar frigul n-a fost chiar suficient