doctorul? S-a scrântit la minte? Vine aici şi-mi toarnă baliverne? Ori cu adevărat l-o fi omorât pe conu’ Matei? Nu, bre, nu se poate, prea-i de oaie. Ba nu, zău?!!!

Se ridică sprinten şi izbucni în râs:

— Haida-de, doctore, vrei să-ţi baţi joc de mine? Nu, asta nu se prinde… Te-am priceput: vrei să-mi plăteşti cu aceeaşi monedă păcăleala pe careţi-am tras-o.

— Domnule judecător, nu e vorba de glume. Vă declar încă o dată că am ucis pe moşier. Vă rog să mă arestaţi…

Kaminski zâmbi cu tâlc. Bine, lasă, o să-l aresteze, asta nu-i cel mai greu lucru. De ce tot insistă cu arestarea? Nu, nu, doctorul avea o ţicneală, altfel nu se explică. A venit aici din proprie iniţiativă, şi-a compus o figură imobilă şi… O fi înnebunit – mai ştii – de când cu accidentul acela. Şi Dordea băgase de seamă… Şi Olarian…

În orice caz, ne lămurim noi ce-i cu el. Dar trebuie să procedăm, bineînţeles, cu oarecare delicateţă…

— Dragul meu, ia, rogu-te, o ţigară şi stai jos! Până una alta, n-am nicio grabă să te arestez. Cred că, de vreme ce dumneata  însuţi ai venit să te denunţi, n-o să-ţi iei tălpăşiţa. Nu-i aşa?

Ilarie refuză să primească ţigara.

— Va să zică, nu vrei să te dai bătut. Foarte bine.

Kaminski o aprinse pentru el, apoi, lăsându-se pe spate, trimise în aer câteva rotocoale inelate ele fum.

— Ce dovezi îmi aduci întru susţinerea autodenunţului dumitale?

Drept răspuns, Magheru scoase din buzunar un pachet şi i-l întinse.

— Banii victimei. Sunt exact 500.000 lei. Nu m-am atins de ei.

Kaminski făcu ochii cât cepele. Luă pachetul, îl desfăcu, numără hârtiile de jumătate. Mai mult nu izbuti. Erau nou-nouţe, aşa cum îi declarase Voinea. Deci, nu putea fi vorba de o glumă. Cumnatul victimei îi mai spusese că a notat seria bancnotelor. Da, are însemnarea în dosar. O să facă, desigur, verificarea, nu-i niciun zor.

Alta, altceva era esenţialul: nu se putea dumeri, nu-i intra de loc în cap situaţia asta care prin neprevăzutul ei punea vârf celei mai îndrăzneţe şi absurde închipuiri: doctorul Magheru asasin!

Şi mai era la mijloc o ciudă, o teribilă ciudă care începu să-l zgândărească. Va să zică, Şerban Voinea, fost mediocru jurist, dar actualmente iscusit neguţător de cereale, avusese temeiuri să-l bănuiască pe medic, iar el, judele, cu intuiţiile sale în materie de criminologie, cu flerul său infailibil, dăduse un greş formidabil, luându-i apărarea, chiar dând garanţii platonice pentru el. În ce situaţie se punea faţă de cumnatul moşierului când senzaţionala veste va fi dată în vileag? Ce se alegea de faima lui de jude-instructor? Fără îndoială că Voinea are să bată vârtos toba în piaţă, destăinuind şi altora convorbirea dintre ei doi.

Nu putea să-şi ierte prostia făcută, cu atât mai mult cu cât păcăleala pe care o trăsese doctorului că a venit să-l aresteze, îi relevase probe certe de vinovăţie, fără a ţine seama de ele.

Kaminski se lăsă greu pe fotoliu, având o tonă în spinare. Aruncă pe jos ţigara şi o zdrobi cu tocul ghetei. (Aşa făcea ori de câte ori era furios). Trecu mâna prin păr şi îşi şterse cu dosul palmei sudoarea rece de pe frunte. Apoi, se adresă profesional inculpatului:

— Spuneţi cum a fost, domnule doctor.

Abia acum intrase în pielea judecătorului. Magheru, după o scurtă ezitare, începu să nareze împrejurările în care a făptuit crima.

— De unde ştiaţi că Zăvideanu deţinea asupra lui o sumă atât de mare? El v-a spus?

— Nu… I-a destăinuit prietenului său Olarian…

— În prezenţa dumneavoastră?

— Cei doi credeau că dorm. De fapt, n-adormisem încă. Deşi vorbeau în şoaptă, am auzit tot.

În continuare, descrise lapidar, fără a rătăci în amănunte peripeţiile călătoriei, ispita crâncenă care îl hărţuise tot timpul, visul pe care îl avusese, în fine, ciocnirea trenurilor cu fuga buimacă pe câmp. Întâlnirea cu doctorul Şteflea şi împrejurarea în care dăduse peste pachetul cu bancnote a doua zi de dimineaţă.

— Nu înţeleg de ce aveaţi nevoie de banii lui Zăvideanu, pentru că întâmplător un prieten comun, colonelul Dordea, mi-a spus că aţi câştigat la loterie o sumă importantă.

— Nu eu am câştigat, ci tatăl meu, care din motive ce nu interesează aici, a ţinut să nu ştie nimeni că are aceşti bani şi mi-a trecut mie lozul.

— Colonelul a înţeles, se vede, greşit…

— Nu, eu l-am făcut să creadă astfel, pentru a nu trezi bănuieli în cercul prietenilor şi cunoscuţilor în eventualitatea că plecam în străinătate…

— Continuaţi, vă rog…

Judecătorul asculta cu atenţia încordată la maximum. I se părea că aude o povestire stranie de Ewers sau Hoffmann. Aşadar visul nu fusese vis ci un acces de somnambulism, care a declanşat zonele motrice şi…

Se îndoia… Ciliar aşa să fie? Sunt lucruri de-a dreptul fantastice. Bine, are să ceară avizul specialiştilor, o să interogheze şi pe medicul acela…

— Cum aţi spus, că îl cheamă pe colegul dumneavoastră?

— Radu Şteflea, medic la dispensarul primăriei din Caransebeş.

Kaminski însemnă numele şi adresa. Se iscă o pauză grea, copleşitoare, la capătul căreia judecătorul de instrucţie puse o nouă întrebare:

— Am o nedumerire foarte mare. Vă rog să vă gândiţi bine înainte de a-mi răspunde. Îmi făgăduiţi?

— Da…

— Vreau să ştiu ce anume v-a împins să vă predaţi, câtă vreme justiţia nu v-a supărat, şi nu numai justiţia, dar absolut nimeni n-a formulat cea mai mică bănuială împotriva dumneavoastră. De ce n-aţi încercat să treceţi la realizarea proiectului dumneavoastră, care în fond a fost mobilul acestei acţiuni?

— Îmi pierdusem echilibrul, integritatea mea morală era la pământ. Intrând în conflict cu conştiinţa, am ajuns la un dispreţ total faţă de mine însumi. În aceste condiţii, viaţa mi-a devenit insuportabilă.

— Nădăjduiaţi că prin pedeapsa pe care are să v-o aplice societatea, veţi ispăşi nelegiuirea şi veţi începe o viaţă nouă, curată?

— Ştiu că mă voi împăca cu societatea. Nu ştiu dacă şi cu mine. Oricum, pentru a ajunge la etapa, ultimă, trebuia să trec prin prima. Acesta e motivul pentru care m-am predat în mâinile justiţiei.

„Ce complicaţii, ce resorturi sufleteşti haotice şi totuşi atât de subtile… Maşinăria asta a creierului e un labirint fără început şi sfârşit. Vrem să descurcăm un gând şi ne încurcăm într-o mie… Cine se încumetă să umble prin universul ăsta e nebun de legat. Încă nu