Timp, care îşi pierd accepţiunile clasice prin teoriile relativităţii restrânse şi generalizate ale lui Einstein. Aflăm de existenţa unui Spaţiu curb în apropierea unor corpuri cosmice mari, de un Timp care nu se mai scurge uniform ci diferit, în funcţie de viteza mişcării. Se pătrunde într-o lume în care legităţile n-au decât expresie matematică, iar logica de tip aristotelian cu care s-a operat timp de 2000 de ani îşi încetează funcţionalitatea.

  După cum ne spune sugestiv F. Capra, la nivel subatomic materia nu mai există cu certitudine, evenimentele nu se petrec cu exactitate, ci "au doar tendinţa de a se petrece".

  Găsirea şi descrierea celei mai mici dimensiuni aflată în structura materiei, "cărămida" ultimă, a preocupat încă din antichitate gândirea filosofică şi ulterior pe cea ştiinţifică. Astăzi, G. T. Chew, prin teoria boot-strap, propune renunţarea la ideea existenţei unei "cărămizi" fundamentale reprezentată printr-o particulă aflată în mişcare şi înlocuirea acesteia cu noţiunea de "câmp" sau de "simetrie fundamentală". Acelaşi autor este de părere că nu se poate găsi un sistem logic care să fie concordant cu tot ceea ce observăm. Trebuie să ne mulţumim, pentru acest motiv, doar cu aproximaţii statistice şi cu ipoteze.

  Conform teoriei "bootstrap", lumea nu mai este formată din entităţi separate, cum era concepută în mod mecanicist de fizica clasică, ci acum ne apare ca o ţesătură dinamică de evenimente aflate în interacţiune, motiv pentru care proprietăţile unei părţi rezultă din cele ale celorlalte, fiecare parte conţinându-le pe toate ca într-o hologramă. Lumea este o entitate coerentă în care fiecare parte este conectată cu toate celelalte din Univers, motiv pentru care o acţiune exercitată asupra uneia se reflectă asupra tuturor. La nivel fundamental există o nonseparabilitate. Acest principiu care exprimă esenţa şi funcţionalitatea coerentă a întregului univers este fundamental pentru înţelegerea noastră înşine. Ceva există numai pentru că altceva îl determină. Noi existăm ca determinare proprie şi în acelaşi timp a celorlalţi. Nu există o identitate precisă ci o aproximare a unor interacţiuni complexe. Realitatea în care trăim ne apare doar ca o aproximaţie. Este imposibil să cunoşti resorturile ultime ale naturii.

  Am amintit până acum de existenţa unui nivel de cunoaştere inaccesibil ştiinţelor clasice, care este abordat de către fizica cuantică şi dominat de principiul in-certitudinii, cu posibilitatea de predicţie doar probabilistic, statistic şi care necesită altă logică şi alt limbaj pentru a fi descris, decât cele oferite de gândirea noastră raţională.

  Vom vedea mai târziu că extinderea acestor concepte pentru descrierea realităţii pune la grea încercare simţul comun de percepere al omului, dar pentru a se înţelege pe sine şi a extrage consecinţele ce se impun este obligat să facă efortul.

  "Lumea-i toată adunată într-o boabă de nisip" Principiul incertitudinii din mecanica cuantică impune o viziune discontinuă a lumii, determinată doar probabilistic, statistic, în timp ce din teoria relativităţii rezultă o lume continuă cu un determinism strict. Între cele două teorii apare o contradicţie. Este momentul în care intervine fizicianul David Bohm, despre a cărui teorie am amintit deja. Pentru a rezolva această contradicţie, D. Bohm creează după modelul hologramei conceptul unei noi ordini, implicate, desfăşurate sau nemanifeste. Ar exista o singură realitate, pe care o numeşte "ordine înfăşurată". S-ar putea imagina asemenea unor picături de cerneală puse în acelaşi loc pe un rulou care se înfăşoară. Fiecare picătură există în acelaşi timp şi în acelaşi loc. Prin desfăşurare, sau holomişcare, vom obţine din nou individualitate.

  În ordinea înfăşurată nu există decât un continuu spaţiu-timp în care totul se află în acelaşi timp şi în acelaşi loc. Este un spaţiu pluridimensional în care sunt conţinute toate potenţialităţile şi toate informaţiile lumi existente – şi începutul şi sfârşitul, şi naşterea şi moartea, şi trecutul şi viitorul, şi sus şi jos, şi dreapta şi stânga.

  Lumea pe care o percepem nu este altceva decât "ordinea desfăşurată" a "ordinii înfăşurate". Prin desfăşurare realitatea devine manifestă, dispunându-se distinct, separat, în Spaţiul şi Timpul prin care simţurile noastre percep o lume a realului. Prezentul nu este decât viitor ce devine trecut păstrat în memorie. Aşadar, lumea noastră reală ca ordine desfăşurată este prezentă într-un singur punct şi într-o singura clipă din ordinea înfăşurată.

  Intre lumea nemanifestă, acauzală şi eternă, şi lumea manifestă, cauzală şi efemeră la nivel terestru există o relaţie de condiţionare şi suprapunere, de paralelism şi de strânsă conexiune. Una se află în alta, cea manifestă în aceea nemanifestă. Fiind toată adunată într-un punct, este o lume continuă şi nu discontinuă. Fiecare parte este în relaţie cu întregul şi invers. Orice acţiune asupra uneia se reflectă asupra celeilalte. Şi D. Bohm şi F. Capra subliniază consecinţele nefaste reflectate în spirit ale unei viziuni fragmentare a lumii. De aici toată sciziunea în religie, politică, morală, societate etc.

  Înţelegerea interdependenţei, a unităţii lumii, a sensului pentru individ exprimat numai prin totalitate, ar avea cu totul alte consecinţe pentru viaţa oamenilor, după cum vom detalia mai târziu.

  Sigur, s-ar putea naşte o îndoială. Să ne impunem o altă conduită faţă de semeni numai în baza unor ipoteze, fie ele şi ştiinţifice? Ei bine, mărturii care confirmă aceeaşi realitate a lumii, văzută în altă dimensiune a sa, ne vin din mai multe direcţii: trăirile extatice, despre care ne vorbeşte şi mistica orientală şi cea creştină, extazul provocat farmaco-chimic în scop de cercetare, despre care am amintit în capitolul anterior, misterele lumii antice şi îndeosebi cele aparţinând Egiptului. Toate aceste surse ne spun că se percepe o lume continuă, care nu mai apare formată din obiecte şi fiinţe, ci doar dintr-o energie neîntreruptă care conectează toate acestea. Timpul pare concentrat pe prezent, simţul polarităţii dispare, iar spiritul ia spontan act de totalitate, fără ca logica, raţiunea, să fie implicate. Cel ce n-a avut astfel de trăiri nu are "instrumentele" necesare înţelegerii. Admite sau refuză. Este ceea ce s-a întâmplat de când e lumea. Astfel de experienţe ne sunt însă comunicate de toţi marii iniţiaţi ai lumii. La noi vorbeşte pe larg despre aceste trăiri Lucian Blaga. Poate că vom găsi vreodată