timpul necesar să pătrundem şi în detaliile acestei realităţi "aperceptive", care nu devine "perceptibilă" decât unui număr extrem de redus de oameni şi numai în împrejurări bine motivate. Orice forţare din curiozitate a unor "por (i închise" se poate plăti cu grave consecinţe. Nu facem teorie. Am întâlnit astfel de consecinţe în practica noastră medicală.

  Conştiinţa universală – forma supremă a nemanifestului. Karl Pribram foloseşte modelul hologramei pentru înţelegerea funcţionalităţii creierului. Conştiinţa universală a omenirii ar fi forma supremă a lumii implicate şi ar constitui singura cale de ieşire din criza psihologică actuală.

  În concepţia holologică, Conştiinţa cosmică ne apare ca un aspect al holomişcării pe care nu o putem vedea din afara sa, deoarece noi suntem implicaţi în ea. Este un punct de vedere pe care îl întâlnim şi în Gnoza de la Princeton. După K. Pribram, creierul nu este decât un complex analizor de frecvenţe. Se ştie de altfel că toate informaţiile recepţionate de creier sunt codificate la nivelul sistemului nervos în frecvenţă. Fiecare neuron ar avea capacitatea de a prelucra un anumit spectru de frecvenţă, cuprinzând o octavă. Câmpurile de frecvenţă ale neuronilor adiacenţi se întrepătrund. Transformarea Fourier presupune posibilitatea de a analiza în factori de frecvenţă orice model şi, invers, de a reconstitui un model la care se cunosc factorii de frecvenţă şi amplitudine. În acelaşi mod ne putem 'imagina lumea ca o codificare şi decodificare de modele în frecvenţe spaţiale.

  Fizica modernă desfiinţează hazardul? In virtutea concepţiei holografice asupra lumii, evenimentele întâmplătoare, ca şi coincidenţele semnificative de care vorbeşte Jung devin comprehensibile, obţin un sens, pierzând statutul de "întâmplător", deoarece se petrec într-un univers holologic în care orice parte exprimă întregul şi este dependentă de acesta. In spatele apariţiilor întâmplătoare se află "simetrii fundamentale", legităţi fizice ineluctabile. Hazardul, ridicat în evoluţie la rang de Demiurg de către Monod şi neodarwinişti, îşi pierde prin fizica modernă vechea învestitură. Vom observa că bunul simt a anticipat de asemenea aceste argumente ale fizicii moderne în modul de a explica evoluţia biologică.

  Din datele de mai sus observăm că fizica modernă aduce în câmpul cunoaşterii elemente complet noi, total diferite de cele ale fizicii clasice. S-ar putea spune însă că întreaga "suprastructură" gândirea ştiinţifică actuală aplicată la celelalte domenii ale cunoaşterii – biologie, artă, filosofie, religie etc. Are ca fundament fizica clasică a secolului XIX şi nu pe cea cuantică dezvoltată în secolul XX. Din acest motiv atitudinea noastră faţă de biologie, de medicină, de religie, gândirea noastră politică, cu consecinţe în planul trăirii imediate sunt motivate de o concepţie depăşită de un secol în ştiinţă. Este ciudat cum de aceste adevăruri extrem de simple, strigător de simple, nu îşi dau seama decât puţini purtători de cuvânt ai domeniilor menţionate. Să ne aşteptăm ca abia în secolul XXI să facem un fundament ştiinţei din fizica secolului XX?

  Să recapitulăm noţiunile impuse de fizica modernă: existenţa a două universuri paralele dar cu legităţi diferite – universul atomic condiţionat tridimensional şi cel subatomic condiţionat pluridimensional; accesibilitatea simţurilor noastre şi deci a raţiunii numai la lumea tridimensională, impunând concluzia unei cunoaşteri incomplete a realităţii; relativitatea Timpului şi Spaţiului; existenţa principiului incertitudinii la nivelul subatomic; existenta principiului holografic şi al autoconsistenţei care acţionează la nivelul ultim, fundamental al materiei şi în virtutea cărora orice parte din univers, neexistând decât în interacţiune cu celelalte, va suferi influenţa tuturor evenimentelor ce se petrec în întreg. Oare câte dezastre se vor mai produce până când politicienii lumii, ca şi ultimul om, vor înţelege consecinţele implacabile ale acestor legi? Este aşa de greu de priceput de noi azi ceea ce cu multe mii de ani în urmă deja se ştia?

  În fine, teoreticieni ai fizicii moderne şi cercetători din domeniul neurofiziologiei emit ipoteza unei conştiinţe cosmice, văzută ca un vast câmp informaţional în care suntem cu toţii cuprinşi.

  Acesta este drumul parcurs prin ştiinţă de cunoaşterea umană în ultimul secol, pe care îi considerăm a fi o încununare a raţiunii, un summum al inteligenţei noastre.

  Să abordăm acum o cunoaştere ce pare să vină de dincolo de raţiune, din vremuri imemoriale, când omul nu avea la dispoziţie instrumentele ştiinţei moderne, ci numai mintea sa.

  RELIGIE ŞI CUNOAŞTERE.

  Am analizat până acum posibilităţile de cunoaştere a naturii şi îndeosebi a omului folosindu-ne de instrumentele ştiinţei. Mai rămâne încă un domeniu ce nu poate fi neglijat, dacă avem pretenţia unei abordări cât mai complete a posibilităţilor de cunoaştere, şi anume acela al religiilor.

  Definiţie. Conexiunea dintre om şi divinitate, dintre întrebările şi răspunsurile prin care se atribuie o origine revelată, calea jalonată de un întreg sistem de concepte, dogme şi ritualuri este realizată de religie (rădăcina latină religio, religare = a lega). Stabileşte deci o legătură între oameni care nutresc aceleaşi sentimente şi concepţii despre divinitate şi se supun aceloraşi ritualuri.

  Obiect. Religia reprezintă nu numai o soluţie ci şi o concepţie despre lume, un instrument de cunoaştere, indiferent dacă o privim ca "revelaţie" sau doar ca o explicaţie de sorginte umană. Şi această explicaţie a lumii, a raporturilor dintre om şi univers este obligatoriu s-o luăm în discuţie alături de conceptele filosofice, argumentele şi ipotezele ştiinţei dacă vrem să fim obiectivi şi deci imparţiali în stabilirea adevărului despre noi.

  Istoria doctrinelor revelate. Orice religie are la bază un nucleu doctrinar pe care îl consideră a fi revelat, de origine transcendentă, obţinut pe o altă cale decât aceea a experienţei comune.

  Toate religiile au un personaj central, prin care sunt primite aceste revelaţii, intermediar între sursa supremă şi adepţi. Istoria tuturor acestor personaje este prezentată ca desfăşurându-se dincolo e contingenţele comune, fiind plină de miracole. Baza lor o constituie ideea existenţei unei forţe spirituale supreme ca sursă a întregii lumi. Prin respectarea moralei religioase şi a ritualului specific, omul ar trebui să obţină protecţia divină şi accesul în orizonturile eterate ale spiritului pur şi etern.

  Sunt fundamentele religiei credibile pentru omul care are astăzi ca sursă de cunoaştere ştiinţa? Să analizăm câteva dintre acestea.