class="p1">  Religiile susţin existenţa unei cunoaşteri revelate prin care s-a ajuns la întreaga lor structură doctrinară. Mai concret, întregul obiect al religiei îl constituie o dimensiune invizibilă pe care o consideră ca fiind primordială şi deci cauzală pentru realitatea concretă. Orice materialist convins, format exclusiv la şcoala ştiinţelor pozitive, tributară fizicii clasice elaborată în secolele precedente, respinge ideea existenţei unei alte lumi în afara celei atestate prin experienţa concretă şi cu mijloace ştiinţifice. Nimic nu există în spirit dacă n-a fost mai întâi în simţuri, s-a spus cândva. Cu alte cuvinte, ar exista doar ceea ce simţurile noastre percep. Să pătrundem în spiritul acestor experimente uzând de informaţiile de care dispunem la ora actuală.

  Psihologia modernă admite existenţa a cel puţin două tipuri de cunoaştere. Una este cunoaşterea intelectuală, prin care culegem date, informaţii despre lume, formulăm modele şi emitem în funcţie de acestea judecăţi. Este cunoaşterea ştiinţifică aplicabilă realităţii contingente. Deşi diferită, prin absenţa unei metodologii care să-i confere un gir al rigorii, în aceeaşi categorie se include şi cunoaşterea empirică. Există, în fine, o cunoaştere care ţine de stări superioare ale conştiinţei -experimentate după cum am văzut din cele mai vechi timpuri şi care au purtat denumiri diverse: extaz, extaz mistic, iluminare, revelaţie, experienţă transpersonală, etc.

  De studiul acestor stări se ocupă astăzi o ramură nouă a ştiinţelor – psihologia transpersonală. In viziunea sa revelaţia, intuiţia, extazul sunt surse informaţionale neconvenţionale.

  După cum vom vedea m continuare prin ilustrarea câtorva exemple, aceste experienţe le-au avut persoane din epoci diferite şi de tradiţii religioase şi culturale diferite: oameni de ştiinţă – fizicieni, medici, filosofi – practicanţi ai tuturor cultelor – creştin, mozaic, islamic, brahmanic – oameni de alte profesii. Aşadar, aşa zisele "experienţe mistice" nu constituie doar apanajul unor creatori de doctrine şi culte ca Buddha, Moise, Isus, Mahomed etc. Este deci o stare transculturală şi transpersonală – transcede şi cultura şi oamenii.

  Am mai sesizat deja că este absolut frapantă asemănarea dintre viziunea holistică a realităţii în profunzimea sa descrisă de fizica cuantică şi de către toţi aceia care au avut experienţe transpersonale. Şi aceasta pentru că în ambele ipostaze se transgresează realitatea explicată prin concepte raţionale, logice. Transcend, după cum spuneam, percepţia, proiectând cunoaşterea într-o altă dimensiune a realităţii. De aici a venit şi apropierea multor cercetători îndeosebi din fizica modernă de viziunea religiei şi a misticii orientale. S-au ţinut chiar şi colocvii ale oamenilor de ştiinţă, cu această tematică, aşa cum a fost cel de la Cordoba (1986). În cadrul unei acţiuni UNESCO, mai mulţi laureaţi ai premiului Nobel au semnat la Veneţia în 7 martie 1986 o Declaraţie în care se spune: "Cunoaşterea ştiinţifică prin propria sa mişcare a ajuns la momentul în care poate începe un dialog cu alte forme de cunoaştere. În acest sens, recunoscându-se diferenţele fundamentale dintre ştiinţă şi tradiţie, noi constatăm nu opoziţia ci complementaritatea lor".

  Iată în sinteză conţinutul experienţelor transpersonale vizavi de conceptele religiei: sentimentul de unitate a fiinţei cu Universul; impresia de a se afla în faţa unei prezenţe divine de o excepţională afabilitate cu care se stabileşte un dialog fără să existe o comunicare verbală; trăirea unei imense iubiri care unifică întreaga existenţă; întâlnirea cu entităţi cunoscute sau necunoscute.

  "Antologia extazului" Pierre Weil, cercetător în domeniul psihologiei, ne oferă o "Antologie a extazului" (Question de/Albin Michel, Paris, 1989) în care mărturiseşte că dacă el însuşi nu ar fi avut o astfel de experienţă n-ar fi avut "nici convingerea, nici înţelegerea, nici curajul de a-şi risca reputaţia ştiinţifică (este cadru universitar – n.n.) publicând această antologie.". Comentând conţinutul experienţelor transconştiente, spune: "Este vorba (în aceste stări – n.n.) de o excepţională bogăţie, atât ca sursă de cunoaştere şi de înţelepciune cât şi ca sursă a unei imense iubim, îngropată şi refulată în fiecare din noi fără nici o excepţie. Aceste experienţe constituie "probe ale existenţei în noi înşine a unui potenţial de trăire directă a realului fără să treacă prin funcţiile mentale propriu-zise, dincolo de gândire, memorie sau intelect", ne spune mai departe Pierre Weil.

  Din mulţimea de experienţe transconştiente culese de P. Weil ne vom opri doar asupra câtorva, ilustrative pentru subiectul discutat.

  La începutul secolului nostru, psihiatrul canadian Richard Maurice Bucke publică o monografie în care descrie ceea ce el a numit experienţe de "Conştiinţă cosmică". O vom reda pe aceea trăită de el însuşi: ". Între alte lucruri. Am văzut că Universul nu era compus din materie moartă, ci din contra, este o vie prezenţă; am devenit conştient de existenţa vieţii eterne. Nu era o conştiinţă a propriei eternităţi ci conştiinţa de a poseda în acel moment viaţa eternă. Am văzut că toţi oamenii sunt nemuritori, că ordinea cosmică există într-o asemenea manieră încât, neîndoielnic, toate lucrurile acţionează împreună pentru binele fiecăruia şi al tuturor, că principiul fundamental al lumii, al tuturor lumilor este ceea ce noi numim iubire şi că în final fericirea fiecăruia şi a tuturor este absolut certă. "

  Din această experienţă rezultă câteva din conceptele de bază ale religiei creştine, dar nu numai creştine, şi anume ideea de eternitate a fiinţării, ideea de necesitate a înscrierii conduitei umane exclusiv pe linia pozitivă a Binelui, a fraternităţii şi altruismului şi ideea că iubirea este liantul universal al lumii.

  Albert Einstein însuşi făcea aprecieri asupra experienţei mistice: "Emoţia cea mai puternică pe care o putem experimenta este cea mistică. Să ştii că există realmente ceea ce ne este impenetrabil, se manifestă în tine însuţi ca înţelepciunea cea mai înaltă şi frumuseţea cea mai strălucită, că facultăţile noastre limitate nu le pot înţelege decât în formele lor cele mai primitive. Această cunoaştere, acest sentiment se află în centrul adevăratei religiozităţi. În acest sens şi numai în acest sens, eu aparţin acelor fiinţe umane profund religioase".

  Redăm acum o mărturie a pastorului Jose Ignacio Farah care, prin conţinutul său, ne reaminteşte de cazurile studiate de R. Moody. Aceeaşi informaţie că viaţa pe Terra înseamnă îndeplinirea unei misiuni şi că nimeni nu poate "pleca" înainte