celor care s-au lăsat influențați de anxietatea lui. Tuturora le-a fost teamă că succesul tratamentului ar putea provoca o recrudescență a obscurantismului religios…

— Nu prea înțeleg, șopti Zalomit.

— Într-un raport adresat cadrelor, profesorul Nedelcu scria că Aurelian Tătaru făcea glume, dar și aluzii de natură religioasă. Cita chiar exemple. Bunăoară, doctorul Tătaru ar fi spus o dată, într-un grup de medici, că în Paradis Adam și Eva erau regenerați periodic, așadar întineriți, prin neoplasm; că numai după ce-a intervenit păcatul originar, corpul omenesc a pierdut secretul regenerării periodice și deci al tinereții fără de bătrînețe; iar de-atunci încoace, de cîte ori, printr-o bruscă și stranie anamneză, corpul încercă să repete procesul, proliferarea oarbă a neoplasmului produce tumoare malignă…

— Dar asta era numai o glumă sau poate o metaforă! exclamă Zalomit.

— Poate că nu era numai o glumă dar ce importanță puteau avea metaforele sau comentariile teologice ale doctorului Tătaru, atîta timp cît ele nu încurajau o acțiune contrarevoluționară? Dacă profesorul Nedelcu și cei de la cadre ar fi avut imaginație, ar fi înțeles că singurul lucru care conta era rezultatul științific al serului. Dar oamenii fără imaginație se lasă hipnotizați de clișee și lozinci. Obscurantism religios! exclamă Albini înveselindu-se deodată, ca și cum și-ar fi amintit de un calambur reușit. Bineînțeles că superstițiile magice și religioase sînt cît se poate de primejdioase. Chiar savanții ruși n-au șovăit să studieze practicile yogice și șamanice, iar cele mai importante progrese în cercetările de psihometrie și parapsihologic au fost realizate în laboratoarele sovietice…

Se întrerupse și-i căută cu înțeles privirile.

— Noi am pierdut zece ani, reluă tîrziu. Și șansele de a recupera formula serului sînt minime. Căci după mutarea doctorului Tătaru la Giulești, o parte din laboratorul pe care-l instalase la facultate a trecut la altă secție, rezervele de ser au fost distruse și, culmea ghinionului, doctorul Huțan, crezîndu-și cariera compromisă din cauza colaborării cu Aurelian Tătaru, și-a ars toate notele personale și și-a schimbat specialitatea. De zece ani se ocupă exclusiv de pediatrie…

Albini își lăsă din nou privirile să alunece alene dincolo de fereastră, spre gardul de lemn de curînd vopsit, și mai departe, spre vișinii sfrijiți cu frunza rară, păstrînd încă, parcă de milă, cîteva vișine pipernicite. Începu să-și caute, absent, bricheta.

— Totuși, îndrăzni Zalomit să rupă tăcerea care se prelungea nefirească, totuși, e absurd ca, pentru cîteva glume, un savant excepțional să fie suspectat de obscurantism religios…

— Nu e vorba de cîteva glume. Din rapoartele pe care le-am citit săptămîna trecută, se poate înțelege că doctorul Tătaru era într-adevăr interesat de problemele teologice. Sau, poate, de o anumită problemă teologică, și anume…

Se întrerupse și-și aprinse brusc țigara.

— Asta mi se pare greu de crezut, interveni Zalomit. Nu ne întîlneam prea des, dar nu l-am auzit niciodată făcînd cea mai mică aluzie la vreo problemă teologică.

— Așa au declarat și doctorul Nicoleanu, și inginerul Hagi Pavel, și alți cunoscuți. Dar, în 1960, cînd punea la punct tratamentul, îi plăcea să facă referințe teologice, mai ales la teologia Vechiului Testament, deși unele din ele erau atît de enigmatice, încît te întrebi ce-ar fi vrut să spună. Deschise dosarul și începu să caute.

— Bunăoară, raportează un medic radiolog, Tătaru i-a spus odată, citez: „Mă întreb cum de n-a discutat nimeni pîna acum cel mai convingător argument în favoarea tezei că păcatul originar a viciat întreaga Fire; anume, că și animalele pot avea cancer…”

— E curios, totuși, că niciodată…

— Probabil că după întreruperea experiențelor, nu-l mai interesau problemele teologice. Așa cum nu ne interesează nici pe noi. De altfel, ca să fiu sincer, acest incident ar fi fost complet uitat dacă n-ar fi intervenit, de foarte curînd, cîteva elemente noi. Întîi, informații care par sigure, pentru că se repetă de vreo doi ani încoace, că în Rusia și America au loc în mare secret experiențe similare.

[1] Euphorbia de la „euphoria” (ev + phoros = purtătoarea binelui); plantelor din această specie (euphoribacee) li se mai spune: Alior, Laptele Cîinelui, Coroana de Spini, Steaua Crăciunului (n. r.)

[2] Practic, bătrîne, sîntem suspecți (fr.) (n. r.)

Doriți versiunea completă? Dați un click pe butonul PayPal

Menționați TITLUL și FORMATUL dorit (pdf / epub / mobi / azw3) și îl veți primi la adresa dvs. de email. Acesta va avea inserat în metadata un cod unic de identificare.

MĂ AJUTAȚI ASTFEL SĂ CONTINUI SĂ SCANEZ, SĂ REDACTEZ, SĂ RESTAUREZ COPERȚI SAU ILUSTRAȚII ORIGINALE, TOATĂ ACEASTĂ MUNCĂ METICULOASĂ DIN PURĂ DRAGOSTE DE CĂRȚI.

VĂ MULȚUMESC!

TINEREȚE FĂRĂ DE TINEREȚE

Pentru Sybille

Capitolul I

De-abia cînd auzi clopotul Mitropoliei își aminti că e noaptea de înviere. Și deodată i se păru nefirească ploaia care îl întîmpinase de cum ieșise din gară și care amenința să devină torențială. Înainta grăbit, sub umbrelă, adus din umeri, cu privirile plecate, căutînd să evite șuvoaiele. Fără să-și dea seama, începu să alerge, apropiindu-și umbrela de piept, ca o pavăză. Dar după vreo douăzeci de metri zări aprinzîndu-se semnalul roșu și trebui să se oprească. Aștepta nervos, săltînd, înălțîndu-se în vîrful pantofilor, schimbîndu-și mereu locul, privind consternat băltoacele care, la cîțiva pași în fața lui, acopereau în bună parte bulevardul. Ochiul roșu se stinse, și în clipa următoare îl orbi, zguduindu-l, explozia luminii albe, incandescente. Parcă ar fi fost aspirat de un ciclon fierbinte izbucnit, în chip neînțeles, chiar în creștetul capului. „A trăsnit pe aproape”, își spuse clipind cu greu ca să-și dezlipească pleoapele. Nu înțelegea de ce strînge cu atîta putere mînerul umbrelei. Ploaia îl lovea sălbătecită, din toate părțile deodată, și totuși nu simțea nimic. Atunci auzi din nou clopotul Mitropoliei, și toate celelalte clopote,