— Unchiule, interveni din nou Feyd-Rautha, ai spus să vin ca să aflu ceva important pentru mine şi…

  — Grozav nepot am, se văită Baronul. Aspiră la stăpânirea baroniei mele, dar nu-i în stare să se stăpânească nici măcar pe sine. (Se agită în spatele globului, umbră printre, umbre.) Află, Feyd-Rautha Harkonnen, că te-am chemat aici cu speranţa de a-ţi oferi un dram de înţelepciune. L-ai urmărit pe bunul nostru mentat? Ai fi avut câte ceva de învăţat din această discuţie.

  — Dar, unchiule…

  — Piter e un mentat deosebit de eficient, nu eşti de-aceeaşi părere, Feyd?

  — Ba da, dar…

  — Ah! Întocmai: dar! Dar consumă prea multă mirodenie; o savurează ca pe o dulceaţă. Ia uite ce ochi are! Parc-ar fi un salahor arrakian. Daaa… E eficient Piter, dar în acelaşi timp este emotiv şi predispus la ieşiri pătimaşe. Eficient, dar supus greşelii.

  Mentatul vorbi cu voce joasă, ursuză:

  — M-ai chemat ca să-mi subminezi eficienţa prin critici, Baroane?

  — Să-ţi subminez eficienţa? Fii serios, Piter, doar mă cunoşti. Nu doresc decât ca nepotul meu să constate limitele unui mentat.

  — Ai hotărât deja să mă înlocuieşti?

  — Să te înlocuiesc? Cu cine să te înlocuiesc? Unde-aş putea găsi un alt mentat cu viclenia şi veninul tău?

  — Acolo unde m-ai găsit şi pe mine, Baroane.

  — Poate că n-ar strica s-o fac, spuse Baronul cu un aer meditativ. Pari cam instabil în ultima vreme. Şi consumi o grămadă de mirodenie.

  — Consideri că plăcerile mele sunt prea costisitoare, Baroane? Ai ceva de obiectat în privinţa asta?

  — Dragă Piter, plăcerile astea te ţin legat de mine. Cum aş putea să obiectez? Nu vreau decât ca nepotul meu să te observe şi să tragă unele concluzii.

  — Aşadar, e vorba de o demonstraţie, mârâi Piter. Ce trebuie să fac? Să dansez? Să-mi etalez diferitele funcţii spre edificarea eminentului Feyd-Rau…

  — Exact. E vorba de o demonstraţie. Şi-acum, ţine-ţi gura.

  Baronul se întoarse spre Feyd-Rautha. Îi observă buzele groase, răsfrânte – caracteristica genetică a Harkonnenilor —, arborând un zâmbet uşor amuzat.

  — Acesta-i un mentat, Feyd, reluă Baronul. A fost instruit şi condiţionat pentru a îndeplini anumite funcţii. A nu se omite însă faptul că mentatul este ambalat într-un corp uman. O carenţă cât se poate de gravă! Uneori chiar cred că strămoşii noştri aveau dreptate cu maşinile lor gânditoare…

  — Nişte jucării, pe lângă mine, bombăni Piter. Chiar şi tu, Baroane, ai putea să întreci maşinile alea.

  — Poate, făcu Baronul. În sfârşit… (Inspiră adânc, râgâi. Apoi:) Piter, expune-i acum nepotului meu liniile generale ale campaniei noastre împotriva Casei Atreides. Îndeplineşte-ţi, deci, te rog, rolul de mentat.

  — Baroane, te-am avertizat că nu e bine să împărtăşeşti asemenea informaţii unei persoane de vârsta lui. Observaţiile mele…

  — Dă-mi voie să hotărăsc eu. Ţi-am dat un ordin, mentatule! Îndeplineşte una dintre diversele tale funcţii.

  — Prea bine.

  Piter îşi îndreptă spatele şi înţepeni într-o stranie atitudine de demnitate – ca şi cum şi-ar fi pus altă mască, dar care de această dată îi acoperea tot corpul.

  — Peste câteva zile standard, începu el, întreaga casă a Ducelui Leto se va îmbarca la bordul unui transspaţial al Ghildei cu destinaţia Arrakis; mai exact, oraşul Arrakeen, cu siguranţă considerat preferabil reşedinţei noastre de la Carthag. Mentatul Ducelui, Thufir Hawat, va fi ajuns pe bună dreptate la concluzia că Arrakeenul e mai uşor de apărat.

  — Ciuleşte bine urechile, Feyd, interveni Baronul. Fii atent la toate planurile care sunt în interiorul planurilor.

  Feyd-Rautha dădu din cap, gândind: Aşa mai merge. Bătrânul monstru îşi dă, în sfârşit, în vileag, secretele. Ceea ce-nseamnă că vrea într-adevăr, să-i fiu moştenitor.

  — Există mai multe posibilităţi tangenţiale, reluă Piter. Am indicat faptul că întreaga Casă Atreides se va muta pe Arrakis. Cu toate astea, nu trebuie scăpată din vedere nici posibilitatea ca Ducele să se fi înţeles cu Ghilda să-l transporte într-un loc sigur, în afara Sistemului. Există precedente. În împrejurări asemănătoare, unele Case s-au exilat, cu armamentul atomic al familiei şi cu scuturile, dincolo de limitele Imperiului.

  — Ducele e prea mândru ca să facă aşa ceva, comentă Baronul.

  — E o posibilitate, insistă Piter. Oricum, pentru noi rezultatul final ar fi acelaşi.

  — Nu-i adevărat! Mugi Baronul. Vreau să moară şi să-i piară tot neamul!

  — Asta-i şi eventualitatea cea mai probabilă. Există unele activităţi după care se poate recunoaşte dacă o Casă intenţionează să ia calea exilului. Ducele nu pare să acţioneze în acest sens.

  — Aşa! Oftă Baronul. Continuă, Piter.

  — La Arrakeen, Ducele şi familia lui vor ocupa Reşedinţa, fosta locuinţă a Contelui Fenring şi a doamnei sale.

  — Ambasadorul pe lângă contrabandişti, râse Baronul.

  — Poftim? Făcu Feyd-Rautha.

  — Unchiul tău a glumit, îi explică Piter. L-a numit pe Contele Fenring „ambasadorul pe lângă contrabandişti”, făcând aluzie la interesul Împăratului pentru operaţiile de contrabandă de pe Arrakis.

  Feyd-Rautha îşi privi nedumerit unchiul.

  — De ce?

  — Nu fi obtuz, Feyd! Se răsti Baronul. Cum ar putea fi altfel, atâta vreme cât Ghilda Spaţială rămâne efectiv în afara controlului imperial? Cum crezi c-ar mai putea să mişune spionii şi asasinii?

  Gura lui Feyd-Rautha schiţă un „Aha!” nerostit.

  — La Reşedinţă, continuă Piter, am pus la cale câteva diversiuni. Va avea loc şi un atentat la viaţa moştenitorului Atreides… E posibil ca atentatul să reuşească.

  — Piter, mârâi Baronul, ai spus…

  — Am spus că se pot produce accidente, zise Piter. Tentativa de asasinat trebuie să pară autentică.

  — Ah şi băiatul are un trup atât de tânăr, atât de fraged! Rosti Baronul. Fireşte, virtual e şi mai periculos decât tatăl… mai ales după tot ce a învăţat de la vrăjitoarea de maică-sa.