stăpânu meu miroase frumos, a rachiu, dă damfuri! De-aia îmi beau dorobanţul meu. El, cum mă simte, îmi iese înainte, la pompă. Dă din coadă şi se bucură…”

Puşcă în toată mahalaua Cuţaridei n-aveau decât oltenii. A plecat cu fierul încins, plin de cositor, în mână, să-i ucidă. Nu vedea bine înaintea ochilor. Grădina era departe. Ăl mai mic dintre fraţi şedea lângă un pălimar. Dregea o sapă. Chirică a dărâmat poarta de sârmă:

— Ia ascultă, mă!

Precupeţul s-a întors:

— Bă! a mai strigat o dată, suflecându-şi mânecile.

Veni şi celălalt, Victor, cel mare. Era plin de pământ şi se uita la ceferist.

— Ce-i?

— Vă omor!

Şi zvârli fierul spre ei. Noroc că se feriră. Fochistul zbiera cât îl ţinea gura:

— Sărăciilor! Mi-aţi omorât câinele, v-arăt eu vouă!

Victor se apropie să-l împace:

— Ascultă…

— Nimic, vă bag în spital!

— Dar de ce dracu nu-l legi? îndrăznise până la urmă şi cel mic.

Atât i-a trebuit lui Chirică. S-a făcut o dată galben la faţă, de ziceai că moare. Abia şi-a tras sufletul şi s-a pus pe ţipat:

— Să vă luaţi calabalâcul de aici. Ce, aţi început să ne împuşcaţi?

Vecinii alergară să vadă ce-i. Pică tocmai atunci şi sifonarul. Era plin de troscot şi afumat, după munci.

— Ce-i, nene Chirică? Ce s-a întâmplat? îl întrebă apropiindu-se.

— Ce să fie? Mi-au omorât nepricopsiţii ăştia câinele!

— Aoleu!

Şi asta o auziră şi ceilalţi. Ei ţineau la dulăi, îi creşteau din sărăcie, împărţeau bucata de mămăligă, numai să aibă cine lătra în bătătura casei. Au dat buzna în grădină. Oltenii văzură că nu-i de glumă. Degeaba strigară să nu le calce vinetele în picioare, mahalagiii n-auzeau, nu vedeau. Îi cam duşmăneau pe venetici, că se pricopsiseră din grădinărit.

Chirică l-a înşfăcat pe Victor, cât era el de pirpiriu, şi dă-i buşeală. Sifonarul sări să-l ajute. Lovea aspru camionagiul! Îl apucase pe cel mic cu o mână şi-l vârâse între genunchi. Să-l omoare, şi mai multe nu!

În timpul ăsta muierile năvăliră în răsaduri şi cărară toate verzele. Nici roşiile nu le-au lăsat. Ridicau poalele pline şi blestemau pe olteni.

Când plecă şi ceferistul acasă, cu inima uşoară, grădina era toată o paragină. Şi barem să fi murit jigodia! De unde! A scheunat trei zile, Chirică l-a oblojit cu apă de plumb şi javra a rămas şchioapă. Se întorcea cu ceata pe la prânz, din groapă, sătul. Câinii erau leneşi, se opreau pe la cişmele, să lingă băltoacele, şi plecau mai departe. Parcă se mai lungiseră. Se opreau în faţa bisericii şi se întindeau pe lespezile albe, la soare. Pe la două, puteai să-i loveşti cu pietre. Nici nu se mişcau. Se târa câte unul după umbră şi iar cădea pe labe. Din gâtlejurile adânci li se scurgeau bale groase şi adormeau. Blănurile duhneau a gunoaie şi, când soarele cobora spre apus, se urneau.

Întâi se ridica cel brumăriu, al lui Ilie, deschizând un ochi. Hămăia scurt. Al lui Gogu horcăia încă. Avea urechile clăpăuge şi-l ciupeau muştele. Arunca zadarnic din coadă. Se mai canonea pe o parte şi se scula cu dosul la biserică. Ceata se strângea şi câinii se vânzoleau a joacă.

Căţelele o luau înainte şi dulăii după ele, târându-şi limbile prin praf. O apucau spre şina Constanţei, unde erau dughenile cu zarzavat. Drumul îl ştiau. Se lăsa amurgul şi se întorceau sacalele primăriei. Sacagiii, nişte haidamaci soioşi, aruncau după ei cu coceni de porumb.

Piaţa mirosea a resturi. Deasupra, plutea o duhoare stătută de ceapă stricată. Negustorii udau salata şi pepenii cu căldări mari de apă. Javrele dădeau roata pe la grămezile de roşii terciuite, scormoneau baliga limpede, din care se scurgeau seminţe albe, îşi vârau boturile sub vinetele putrede, apoi adulmecau spre prăvăliile măcelarilor.

Prin magherniţe se aprindeau lămpile. Era ceasul când soseau camioanele pline cu viţei tăiaţi de la abator. Pe pietre, se scurgea sângele cald al boilor. Câinii se repezeau în cizmele parlagiilor. Ăştia nu se speriau cu una, cu două. Loveau cu topoarele şi cu ţintele.

Câte unul din ceată trăgea o piele după el, dar n-apuca să fugă. Precupeţii dădeau chiot şi ieşeau cu ciomegele. Turma se întărâta de mirosul sângelui.

Al lui Gogu tot nu se lăsa până nu fura un bojog roşu, năclăit, de pe buturugile negustorilor, ori vreo bucată de zgârci cu copită cu tot.

Pe urmă, o luau înapoi spre groapă, domoliţi. Se opreau în capul mahalalei, la un gard înalt de piatră, unde şedeau nişte câini boiereşti, o puzderie de căţele scurte-n picioare, cu părul ca sârma, des şi încâlcit, şi cu ochi mari, rotunzi, trişti şi plini de ape.

Le-ar fi dat inima dulăilor! Se opreau în faţa vergelelor de fier, miroseau mârâind, săreau cu labele pe gard, se încingea sângele în ei. Potăile erau gătite cu funde şi cojocele de postav. Nici nu se uitau. Nu erau de nasul lor asemenea căţele lăţoase! Privirile animalelor sătule treceau peste capul mândru al câinelui lui Gogu, care pândea ceasuri întregi în faţa grilajului cenuşiu. Ce le-ar mai fi scărmănat jigodia! Ieşeau servitoarele stăpânilor şi îi alungau cu pietroaie. Ceata fugea schelălăind.

Asta era vara.

Când începeau ploile, se îmblânzeau şi îşi găseau loc prin magazii. Iarna tremurau sub porţi şi se jigăreau de nemâncare. Mai înfuleca vreunul câte o halcă de carne pusă la afumat, dar nu scăpa zdravăn. Grigore îl omorâse pe al lui cu prăjina într-un ajun de Crăciun. Uitase magazia descuiată şi câinele a dat peste o jumătate de porc spânzurat într-un cui. A sărit de două ori şi a apucat hartanul. A mâncat ce-a mâncat, până l-a găsit Aglaia.

— Vin’, că am rămas fără porc! a strigat cocoşata.

Potaia fugise lăsând resturile.

Vreo trei zile a stat ascuns. Şeful, de necaz, s-a îmbătat. L-a pândit nemâncat. Ce să-i mai tihnească dumicatul? Degeaba trăgea nevasta de el:

— Haide, omule, lasă, că n-oi muri dintr-atât!

El, de loc, că numai Dumnezeu ştiuse cum strânsese banii să cumpere porcul. A patra dimineaţă, hop şi câinele! Se gudura, târându-se cu burta pe zăpadă. Omul îl aştepta. Nu se mişca de loc. Vinovatul s-a apropiat tremurând.

Grigore era făcut drojdie. Când i-a venit sub bocanci, l-a lovit o dată cu sete:

— Na!

Javra a icnit, dar omul nu s-a îndurat decât după ce-a rupt prăjina pe el. Aglaia ieşise din bordei