gândul că eram logodit, că urma să mă dau de gol dacă aveam reacţii excesive şi-mi dădeam seama imediat că femeia respectivă nu era, de fapt, Füsun. Expun  aceste imagini surprinse pe plajele din Kilyos şi Şile 1, pentru că acolo o vedeam cel mai adesea spre prânz când mintea şi atenţia mi se înmuiau simțitor din pricina căldurii şi a oboselii, printre tinere sfioase şi femei îmbrăcate în costume de baie întregi ori in bikini. Simțeam atunci că între sfiiciunea turcilor care, deşi trecuseră patruzeci-cincizeci de ani de la intemeierea Republicii şi de la reformele lui Atatürk, nu reuşiserã încă să se deprinda, în sensul deplin al cuvântului, să apară pe plajă îmbrăcaţi în costume de baie şi bikini fără a se ruşina unul de altul, şi fragilítatea lui Füsun exista o asemănătoare care mă induioşa.

         În asemenea clipe de dor insuportabil, mă îndepãrtam de Sibel şi de Zaim, care se jucau cu mingea în mare, mă întindeam pe nisip, undeva, intr-un loc mai retras, şi, în timp ce-mi abandonam trupul sterp, pe care absenţa dragostei făcea insensibil, sub razele soarelui, lăsându-l să se prăjească, priveam cu coada ochiului plajele, debarcaderele şi credeam că fata care se apropia de mine în fugă era ea. De cu nu făcuserăm ceea ce-şi dorise atât de mult şi nu ne duseserăm măcar o dată, la plaja din Kilyos?! De ce nu ştiusem să preţuiesc acel mare dar de la Dumnezeu?! Când aveam s-o pot vedea ? Imi doream să plâng acolo, pe plajă, unde zăceam la soare, dar pentru că mă ştiam vinovat nu puteam să fac nici măcar acest lucru, aşa încât îmi îngropam capul în nisip şi sufeream intens.

 

 

 

33

 

 

Exaltări vulgare

 

 

         Viaţa părea că se-ndepãrtase de mine, că-şi pierduse vigoarea şi culoarea pe care i le cunoșteam până atunci, iar obiectele erau lipsite de forţa şi autenticitatea pe care le

 

    1. Kilyos sau Kumköy este un sat situat în districtul istanbulez Sariyer, pe coasta Mării Negre, fiind renumit pentru plajele sale. La fel şi Şile, mic orăşel de vacanţă, aflat la circa 70 de kilometri de Istanbul.

 

percepeam cândva (si pe care nu izbutisem să observ, din păcate, că le percepeam). Peste ani, când aveam să mă dedic lecturii urma să descopăr într-o carte a poetului francez Gerard

de Nerval câteva rânduri care exprimau admirabil senzația debanalitate şi vulgaritate pe care o încercăm în acele zile. Intr-una dintre paginile scrierii sale intitulate Aurelia, poetul, care a sfârşit prin a se spânzura din dragoste, afirma, după ce-şi dădea seama că o pierduse pentru totdeauna pe cea care era iubirea vieţii sale, că din acel moment existența nu-i mai oferea decât „exaltări vulgare“. Şi eu simţeam la fel, căci nu mă puteam elibera de sentimentul că tot ceea ce făceam în zilele petrecute fără Füsun era ordinar, banal şi lipsit de sens şi mă înfuriam pe lucrurile şi oamenii care se aflau la originea vulgarităţii. Nu-mi pierdusem însă deloc convingerea că, în cele din urmă, aveam s-o revăd pe Füsun și să vorbesc cu ea, ba chiar s-o îmbrăţişez, iar faptul acesta, pe de o parte, mă ataşa de viaţă, cu bunele şi relele ei, iar pe de altă parte îmi prelungea suferinţa, aşa cum avea sa chibzuiesc mai târziu cu părere de rău.

         Într-una dintre zilele cele mai rele, mai precis într-o dimineață nespus de caldă din luna iulie, mi-a telefonat fratele meu ca să-mi spună, cu îndreptăţită mânie, că Turgay Bey cu care făcuserăm foarte multe afaceri încununate de succes, se supărase pe noi pentru că nu fusese invitat la logodnă (Osman aflase de la mama că eu îi ştersesem numele de pe lista invitaţilor), ba chiar că voia să renunţe la o afacere de proporţii, care implica export de cearşafuri şi a cărei licitație o câştigaserăm împreună. L-am liniştit, asigurându-l că aveam să aplanez îndată povestea respectivă, dându-i satisfacţie lui Turgay Bey.

         I-am telefon îndată lui Turgay Bey şi am fixat o întâlnire. A doua zi către prânz, în timp ce contemplam, din maşina care mă ducea la uriaşa fabrică a lui Turgay Bey de la Bahçelievler, cartierele acelea respingătoare, înţesate cu blocuri noi care se făceau din zi în zi mai urâte, cu depozite, cu mici fabrici şi gropi de gunoi, aveam sentimentul că suferința mea din dragoste atinsese dimensiuni insuportabile. Lucrul acesta se datora faptului că mă duceam să mă văd cu un om de la care aş fi putut afla ceva despre Füsun sau care ar fi putut aduce vorba de ea. Dar, la fel ca şi în alte împrejurări similare (când vorbeam cu Kenan sau când mă

intalneam cu Şenay Hamm in Taksim), îmi tăinuiam mie ĭnsumi pricina plăcutei emoţii care-mi stăpânea inima și încercam să mă conving că mă duceam la el doar pentru ,,afaceri“. Dacã nu m-aş amagit cu atâta stăruinţă, poate că întâlnirea mea de „afaceri“ cu Turgay Bey s-ar fi bucurat de mai mult succes.

         Faptul că venisem tocmai din Istanbul ca să-mi cer scuze i-a gâdilat, de fapt, orgoliul lui Turgay Bey şi i-a fost suficient, s-a comportat bine cu mine. Mi-a arătat, nu atât cu trufie, cât cu un aer amical, menit să-mi sugereze că avea să fie bine şi pentru noi să facem afaceri cu el, atelierele de ţesut, în care trudeau sute de angajate, tinere care lucrau la mașini textile (la una dintre ele, nãluca lui Füsun, întoarsă cu spatele spre mine, mi-a iuţit o clipă bătăile inimii, pregătindu-mă pentru adevăratul subiect al discuţiei), clădirea nouă, „modernă“ a direcţiei şi cantinele ,,igíenice“, cu autoservire. Turgay Bey voia să luăm prânzul la cantina cu autoservire, alãturi de muncitori, aşa cum obişnuia el, însă eu eram convins că faptul acesta n-ar fi fost suficient pentru a-mi cere scuze, aşa încât i-am spus că se cuvenea, poate, să bem puţin pentru a aborda „subiectele profunde“ pe care le aveam de discutat. N-am văzut, pe chipul lui banal, completat cu mustăți, nici o expresie care să indice că pricepuse aluzia la Füsun şi, cum nu abordasem încă subiectul logodnei, mi-a spus, mândru:

         - Intotdeauna apar scăpări, aşa că să uităm de