Înţeleg acum, după douăzeci de ani, că această fascinaţie era, atunci, fascinaţia unei lumi organice. Chiar structuralismul cărţii de la „Univers”, şi cu atât mai mult cel din cartea publicată la Paris, era un tribut plătit acestei organicităţi. Dar am înţeles, între timp, şi altceva: organicitatea lumii Sudului Statelor Unite era, într-un fel, organicitatea lumii româneşti tradiţionale, admiraţia literară pentru prima era iubirea din sângele şi carnea mea pentru a doua. Şi ce curios se înşiră coincidenţele din 1974: publicarea cărţii la Paris; moartea bunicii mele, o făptură descinsă, pentru mine, din Yoknapatawpha Sartorilor şi Compsonilor; căsătoria; „încoronarea” lui Ceauşescu şi opinia prietenilor mei de la Bucureşti că „totul” se terminase, acel „tot” care, pentru mine, era legat şi de prima carte despre Faulkner, apărută în 1969 dar scrisă în 1968, anul „marilor speranţe” pentru generaţia mea; ultima venire la Bucureşti, hotărârea de-a „rămâne” la Amsterdam. Despărţirea de Yoknapatawpha şi de România…

Revizitând Yoknapatawpha am retrăit fiorul sublimului şi am simţit din nou, adânc, ce au însemnat douăzeci de ani de viaţă în afara Yoknapatawphei şi a României. Dar am mai înţeles ceva în aceşti ani, ultimul lucru cu care-l mai plictisesc pe cititor: organicitatea culturii unora se clădeşte pe excluderea altora de la cultură, admiraţia pentru primii înseamnă uitarea celorlalţi, sublimul are un preţ, şi acesta este plătit de cei care nu intră în reflectoarele rampei, de Nancy şi Temple, de mama şi, poate, de bunica mea reală şi de mine neştiută, şi de toţi cei excluşi din istoria „sublimă” a României, şi de toţi cei care au părăsit „sublimul ceauşist”, şi mai ales de cei care n-au făcut-o. Sublimul are un preţ şi orice sacrificiu este un preţ întotdeauna prea mare pentru un sublim întotdeauna prea mic. O societate dreaptă nu se clădeşte pe impunerea sublimului, ci pe excluderea sacrificiului, nu pe „călugăriţe”, ci pe împiedicarea faptului ca femei şi bărbaţi în carne şi oase să poată fi transformaţi în călugăriţe şi călugări. Chiar dacă, prin aceasta, vom pierde recviemurile.

SORIN ALEXANDRESCU

{1} Harta a fost desenată de Faulkner însuşi în două variante, diferite doar prin unele detalii, în romanul Absalom, Absalom!, New York, Random House, 1951 şi în ediţia The Portable Faulkner a lui Malcolm Cowley, New York, The Viking Press, 1946, 1963.

{2} Monografia William Faulkner, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1969, a primit în anul următor premiul de critică al Uniunii Scriitorilor din România. Cartea Logique du personnage. Refléxions sur l’univers faulknérien, a apărut la Paris, Mame, 1974 (368 p.).

{3} The Portable Faulkner, p. 755–756.