potolesc nervii, decid să îmbrac în seara asta rochiţa mulată de culoarea prunei. E modestă şi vag „business” – în definitiv, mă duc să negociez un contract.

  Fac un duş, mă rad pe picioare şi la subsuoară, mă spăl pe cap şi apoi petrec o jumătate de oră ca să usuc părul, astfel încât să cadă în valuri line până în dreptul sânilor şi pe spate. Înfig un pieptene în el ca să-l ţin într-o parte şi să aplic rimei şi nişte luciu de buze. Rareori ne întâmplă să mă fardez – mă intimidează. Niciuna dintre eroinele mele literare n-a trebuit să se fardeze – poate că aş fi ştiut şi eu mai multe. Îmi pun şi pantofii cu toc înalt de culoarea prunei, asortaţi cu rochia, şi pe la şase şi jumătate sunt gata.

  — Ei? o întreb pe Kate.

  Ea zâmbeşte cu gura până la urechi.

  — Mamă, te-ai gătit ca lumea, Ana.

  Încuviinţează printr-un gest al capului.

  — Arăţi foarte sexy.

  — Sexy! Păi, eu încerc să par modestă şi cu alură de femeie de afaceri.

  — Şi asta, dar eşti mai ales sexy. Rochia ţi se potriveşte şi îţi vine bine şi culoarea. Mamă, cum se mulează pe tine.

  Pufneşte afectată.

  — Kate! o dojenesc eu.

  — Nu făceam decât să-ţi înfăţişez realitatea, Ana. Tot pachetul – arată bine. Păstrează rochia. O să vezi cum o să-ţi mănânce din palmă.

  Îmi strâng buzele într-o linie dură. Oh, şi tu ai înţeles greşit cum stau lucrurile.

  — Urează-mi noroc.

  — Ai nevoie de noroc la o întâlnire? întreabă ea, nedumerită.

  — Da, Kate.

  — Ei, păi atunci, noroc.

  Mă îmbrăţişează şi ies pe uşa apartamentului.

  Sunt nevoită să conduc desculţă, pentru că Wanda, broscuţa mea bleumarin, ri-a fost construită pentru a fi condusă de femei purtătoare de pantofi cu toc înalt. Parchez în faţa hotelului Heathman la şase şi cincizeci şi opt de minute fix şi îi dau valetului cheile pentru parcare. Se uită chiorâş la broscuţa mea, dar nu-l bag în seamă. Trăgând aer în piept, pornesc spre hotel, dreaptă ca o lumânare.

  Christian stă rezemat de bar şi bea un pahar de vin alb. E îmbrăcat în obişnuita lui cămaşă din olandă albă, jeanşi negri, cravată neagră şi sacou negru. Părul e la fel de ciufulit ca întotdeauna. Oftez. Rămân câteva secunde la intrarea în bar, uitându-mă la el, admirând priveliştea. El aruncă o privire, neliniştită, mi se pare, spre intrare şi rămâne nemişcat când mă vede. Clipind de câteva ori, mă fericeşte apoi cu zâmbetul lui leneş şi sexy, care mă lasă fără grai şi mă topeşte pe de-a-ntregul. Fac un efort suprem să nu-mi muşc buza şi o iau înainte, conştientă că eu, Anastasia Steele din Clumsyville7 port pantofi cu toc înalt. El iese în întâmpinarea mea mişcându-se cu eleganţă.

  — Arăţi uluitor, murmură, aplecându-se să mă sărute uşor pe obraz. O rochie, domnişoară Steele. Aprob asta.

  Mă ia de braţ şi mă conduce într-un separeu şi face semn chelnerului.

  — Ce-ai vrea să bei?

  Buzele mi se curbează rapid într-un zâmbet tainic în timp ce mă aşez pe bancheta separeului – ei bine, cel puţin mă întreabă.

  — Beau ce bei tu, mulţumesc.

  Vezi? Pot să fiu şi drăguţă şi să mă port frumos. Amuzat, el comandă încă un pahar de Sancerre şi se aşază vizavi de mine.

  — Rezerva de vinuri a hotelului e excelentă, spune.

  Punând coatele pe masă, îşi împreunează degetele în dreptul gurii, cu ochii animaţi de cine ştie ce emoţie despre care numai el ştie. Şi iată… acea atracţie familiară venită dinspre el se conectează undeva adânc în mine. Mă foiesc jenată sub privirea lui iscoditoare şi simt că-mi palpită inima. Trebuie să-mi păstrez cumpătul.

  — Eşti agitată? întreabă încet.

  — Da.

  Se apleacă înainte.

  — Şi eu, şopteşte el conspirativ.

  Ridic brusc ochii şi dau peste ai lui. El? Agitat? Niciodată. Clipesc, iar el zâmbeşte cu zâmbetul acela adorabil al lui, cu capul înclinat tntr-o parte. Chelnerul îmi aduce vinul, un bol cu alune şi altul cu măsline.

  — Deci, cum facem treaba asta? întreb. Discutăm obiecţiile mele pe rând?

  — Nerăbdătoare ca întotdeauna, domnişoară Steele.

  — Păi, aş putea să te întreb ce părere ai despre cum a fost vremea astăzi.

  Zâmbeşte şi ia cu degetele lui lungi o măslină din bol. O aruncă în gură, iar ochii mei zăbovesc pe gura lui, acea gură care a fost lipită de a mea… de toate părţile mele. Roşesc.

  — Mi s-a părut că astăzi vremea a fost cu deosebire neexcepţională.

  Zâmbeşte afectat.

  — Faci mişto de mine, domnule Grey?

  — Da, domnişoară Steele.

  — Ştii că, din punct de vedere legal, acest contract nu poate avea forţă executorie.

  — Sunt pe deplin conştient de acest aspect, domnişoară Steele.

  — Aveai de gând să-mi spui asta la un moment dat?

  El se încruntă.

  — Te-ai gândit că aş putea să te forţez să faci ceva ce nu vrei să faci şi să pretind apoi că am puterea legală pentru a te constrânge?

  — Păi… da.

  — Nu prea ai o părere bună despre mine, nu?

  — Nu mi-ai răspuns la întrebare.

  — Anastasia, nu contează dacă e legal sau nu. Reprezintă un aranjament pe care vreau să-l fac cu tine – ce mi-ar plăcea din partea ta şi la ce te poţi aştepta din partea mea. Dacă nu-ţi place, nu-l semna. Dacă îl semnezi totuşi şi apoi decizi că nu-ţi place, sunt destule clauze de ieşire de sub obligaţia respectării lui. Chiar dacă ar fi avut putere executorie, crezi că te-aş fi târât prin tribunale dacă ai fi decis să fugi?

  Iau o înghiţitură mare de vin. Vocea interioară mă bate tare pe umăr. Trebuie să-ţi păstrezi