Îmi muşc buza şi expresia lui se schimbă instantaneu. Se uită la mine cu severitate. Întind mâna şi iau prima stridie din viaţa mea. Bun… ia să vedem cum nu se întâmplă nimic. Storc niţică lămâie pe ea şi o înclin. Îmi alunecă pe gât şi simt gustul de apă de mare, de sare, gustul acrişor de citrice, senzaţia de carne… ooh. Îmi ling buzele, iar el mă priveşte cu atenţie pe sub gene.

  — Ei?

  — Mai iau una, răspund sec.

  — Bravo, spune Christian cu mândrie.

  — Ai ales astea intenţionat? Nu sunt cunoscute pentru calităţile afrodiziace?

  — Nu, sunt doar primul fel din meniu. În preajma ta, nu am nevoie de afrodiziace. Cred că ştii asta şi mai cred că şi tu reacţionezi la fel în preajma mea, spune el simplu. Deci, unde rămăseserăm?

  Se uită la e-mailul meu în timp ce eu mai iau o stridie.

  Reacţionează la fel îl tulbur… uau.

  — Să mi te supui în toate privinţele. Da, vreau să faci asta. Am nevoie să faci asta. Gândeşte-te la asta ca la un rol de interpretat, Anastasia.

  — Dar mi-e teamă că o să mă răneşti.

  — Cum să te rănesc?

  — Fizic.

  Şi emoţional.

  — Chiar crezi că aş face aşa ceva? Să trec de orice limită pe care ai putea s-o suporţi?

  — Ai spus că ai rănit pe cineva înainte.

  — Da, am rănit. A fost cu mult timp în urmă.

  — Cum ai rănit-o?

  — Am suspendat-o de tavanul camerei de jocuri. De fapt, asta e şi una din întrebările tale. Suspendarea – pentru asta sunt carabinele din tavanul camerei de jocuri. Jocul cu frânghia. Una dintre frânghii a fost legată prea strâns.

  Ridic mâna, implorându-l să se oprească.

  — Nu vreau să ştiu mai mult. Deci, în cazul ăsta, nu mă vei suspenda?

  — Nu, dacă într-adevăr nu vrei. Poţi să o treci la limite dure.

  — OK.

  — În legătură cu supunerea – crezi că poţi accepta asta?

  Se uită fix la mine, cu intensitate. Secundele trec.

  — Aş putea încerca, şoptesc.

  — Bun. Zâmbeşte. Acum termenul. O lună în loc de trei nu înseamnă mai nimic, mai ales dacă vrei să petreci un weekend departe de mine în fiecare lună. Nu cred că voi fi în stare să stau departe de tine atâta timp. Abia reuşesc acum.

  Se opreşte.

  Nu poate sta departe de mine? Ce?

  — Ce zici să păstrezi pentru tine o zi dintr-un weekend pe lună – dar în acea săptămână primesc în schimb o noapte la mijlocul săptămânii?

  — OK.

  — Şi, te rog, hai să încercăm pe o perioadă de trei luni. Dacă n-o să-ţi convină, atunci poţi să pleci în orice moment.

  — Trei luni?

  Simt că mi se forţează mâna. Mai iau o gură de vin şi încă o stridie. Ar putea ajunge să-mi placă astea.

  — Chestia cu proprietatea e doar un element de terminologie şi are legătură cu principiul supunerii. E ca să-ţi inducă mentalitatea adecvată, ca să înţelegi de unde vin. Şi să ştii că, de îndată ce îmi treci pragul ca supusă a mea, voi face cu tine ceea ce voi vrea. Va trebui să accepţi asta de bunăvoie. Iată de ce trebuie să ai încredere în mine. Am să te fut oricând, în orice fel vreau – şi oriunde vreau. Te voi disciplina pentru că vei greşi. Te voi antrena să mă satisfaci. Dar ţin cont de faptul că n-ai mai făcut asta înainte. La început, o vom lua încet şi te voi ajuta. Vom progresa către diferite scenarii. Vreau să ai încredere în mine, dar ştiu că trebuie să-ţi câştig încrederea, şi o voi face. Iar „pentru orice alt motiv” – e tot ca să te ajute să adopţi mentalitatea potrivită; înseamnă că orice este permis.

  E atât de pasional, de fascinant. E evident că asta e obsesia lui, felul lui de a fi… Nu pot să-mi dezlipesc ochii de la el. Chiar îşi doreşte nespus asta. Se opreşte din vorbit şi se uită lung la mine.

  — Mă mai urmăreşti? şopteşte cu o voce joasă, caldă şi seducătoare.

  Ia o gură de vin, privirea lui pătrunzătoare susţinând-o pe a mea.

  Chelnerul vine la uşă, iar Christian încuviinţează cu un gest subtil, permiţându-i acestuia să debaraseze masa.

  — Mai vrei nişte vin?

  — Sunt cu maşina.

  — Atunci, nişte apă?

  Aprob cu o mişcare a capului.

  — Plată sau carbogazoasă?

  — Carbogazoasă, te rog.

  Chelnerul pleacă.

  — Eşti foarte tăcută, şopteşte Christian.

  — Eşti foarte vorbăreţ.

  Zâmbeşte.

  — Disciplina. Există o linie de demarcaţie foarte fină între plăcere şi durere, Anastasia. Sunt două feţe ale aceleiaşi monede, una neexistând fără cealaltă. Îţi pot arăta cât de multă plăcere îţi poate aduce durerea. Acum nu mă crezi, dar asta înţeleg prin încredere. Va fi durere, dar nimic ce să nu poţi suporta. Încă o dată, e vorba despre încredere. Ai încredere în mine, Ana?

  Ana!

  — Da, am, răspund spontan, fără să mă gândesc… pentru că e adevărat – chiar am încredere în el.

  — Păi, bine atunci, zice el, părând uşurat. Restul sunt detalii.

  — Detalii importante.

  — Bine, hai să discutăm despre ele.

  Toate cuvintele lui îmi fac capul să-mi vâjâie. Trebuia să vin cu reportofonul lui Kate, ca să pot asculta mai târziu din nou. Prea multă informaţie, prea multe lucruri de prelucrat. Chelnerul reapare cu antreurile: cod negru, sparanghel şi cartofi natur cu sos olandez. Niciodată n-am avut mai puţin chef de mâncare.

  — Sper că-ţi place peştele, spune Christian cu blândeţe.

  Înfig fără chef furculiţa în mâncare şi iau o gură zdravănă din apa minerală.