— Regulile. Să vorbim despre ele. Mâncarea e un motiv serios de anulare a înţelegerii?

  — Da.

  — Pot să modific ca să scrie că vei mânca cel puţin trei mese pe zi?

  — Nu. N-am nici un chef să cedez aici.

  Nimeni n-o să-mi dicteze ce să mănânc. Cum să mi-o trag, da, dar să mănânc… nu, în nici un caz. Îşi ţuguie buzele.

  — Am nevoie să ştiu că nu îţi este foame.

  Mă încrunt. De ce?

  — Va trebui să ai încredere în mine.

  Se uită fix la mine o clipă şi se relaxează.

  — Touché, domnişoară Steele, spune el calm. Cedez în privinţa mâncării şi a somnului.

  — De ce nu am voie să mă uit la tine?

  — Asta ţine de relaţia Dominator/Supusă. Te vei obişnui cu ea.

  Oare?

  — De ce nu pot să te ating?

  — Pentru că nu poţi.

  Gura i se strânge într-o expresie de încăpăţânare.

  — E din cauza doamnei Robinson?

  Se uită întrebător la mine.

  — De ce crezi aşa ceva?

  Şi imediat înţelege.

  — Crezi că m-a traumatizat? încuviinţez cu o mişcare a capului.

  — Nu, Anastasia. Nu ea e motivul. Şi-apoi, doamna Robinson n-ar accepta niciuna dintre prostiile astea din partea mea.

  Oh… dar eu trebuie. Mă bosumflu.

  — Deci, n-are nici o legătură cu ea.

  — Nu. Şi nu vreau nici să te pipăi singură.

  Ce? A, da, clauza de non-masturbare.

  — Din pură curiozitate… De ce?

  — Pentru că vreau toată plăcerea ta.

  Vocea lui e răguşită, dar hotărâtă.

  Oh… la asta n-am nici un răspuns. Când e senzual, gen „vreau să-ţi muşc buza aia”, când e atât de egoist. Mă încrunt şi iau o bucăţică de cod, încercând să evaluez mental ce concesii am obţinut. Mâncarea, somnul. Nu se grăbeşte deloc şi încă n-am discutat limitele acceptabile. Dar nu sunt sigură că pot să discut aşa ceva în timpul mesei.

  — Ţi-am dat o grămadă de lucruri la care să te gândeşti, nu?

  — Da.

  — Vrei să discutăm acum şi despre limitele acceptabile?

  — Nu în timpul cinei.

  Zâmbeşte.

  — Eşti sensibilă la mâncare?

  — Ceva de genul ăsta.

  — N-ai mâncat prea mult.

  — Mi-a fost de ajuns.

  — Trei stridii, patru bucăţele de cod, un fir de sparanghel, cartofi deloc, nici o alună, nici o măslină şi asta în condiţiile în care n-ai mâncat toată ziua. Ai spus că pot să am încredere în tine.

  Dumnezeule, mi-a ţinut inventarul.

  — Christian, te rog, nu mi se întâmplă zilnic să trec prin astfel de conversaţii.

  — Am nevoie de tine în formă şi sănătoasă, Anastasia.

  — Ştiu.

  — Şi chiar acum vreau să te cojesc ca pe-o banană din rochia aia.

  Înghit în sec. Să mă cojeşti ca pe o banană din rochia lui Kate. Simt atracţia adânc, în pântec. Cuvintele lui mă fac să-mi încleştez muşchii cu care acum sunt mai familiarizată. Dar nu pot să accept asta. Să folosească din nou împotriva mea arma lui cea mai puternică. E atât de bun în materie de sex – până şi eu mi-am dat seama de asta.

  — Nu cred că e o idee bună, murmur liniştită. N-am luat încă desertul.

  — Vrei desert? pufneşte el neîncrezător.

  — Da.

  — Ai putea tu să fii desertul, murmură el sugestiv.

  — Nu sunt sigură că sunt îndeajuns de dulce.

  — Anastasia, eşti delicios de dulce. Ştiu.

  — Christian, tu foloseşti sexul pe post de armă. Zău că nu e corect, şoptesc, privindu-mi fix mâinile, după care mă uit direct la el.

  Ridică din sprâncene surprins şi văd că vorbele mele l-au pus pe gânduri. Îşi mângâie bărbia meditativ.

  — Ai dreptate. Asta fac. În viaţă, te foloseşti de ceea ce cunoşti, Anastasia. Asta nu schimbă cât de mult te doresc. Aici. Acum.

  Cum de reuşeşte să mă seducă doar cu vocea? Deja gâfâi – sângele înfierbântat îmi dă năvală prin vene, terminaţiile nervoase mă furnică.

  — Aş vrea să încerc ceva, spune el cu glas aspru.

  Mă încrunt. Abia mi-a servit o grămadă de idei de procesat şi acum, asta.

  — Dacă ai fi supusa mea, n-ar mai trebui să te gândeşti la asta. Ar fi mai simplu.

  Are o voce blândă, seducătoare.

  — Toate acele decizii – toate procesele mentale istovitoare din spatele lor; întrebări precum „E corect să fac asta?”, „Trebuie să se întâmple asta aici?”, „Se poate întâmpla acum?” – n-ar mai trebui să-ţi faci griji din cauza lor. Asta e ceea ce aş face eu ca Dominator al tău. Şi chiar în acest moment, Anastasia, ştiu că mă doreşti.

  Mă încrunt şi mai tare. De unde poate să-şi dea seama?

  — Pot să-mi dau seama…

  Incredibil, îmi răspunde la întrebarea nerostită. Mai e şi medium pe deasupra?

  —… te trădează corpul. Îţi ţii coapsele lipite, te-ai înroşit la faţă, iar respiraţia ţi s-a schimbat.

  OK, asta e prea mult.

  — De unde ştii ce fac eu cu coapsele?

  Am vocea scăzută, neîncrezătoare. Doar sunt sub masă, pentru numele lui Dumnezeu.

  — Am simţit că s-a mişcat faţa de masă şi am dedus bazându-mă pe ani de experienţă. Am dreptate, nu?

  Roşesc şi cobor privirea. Iată de ce sunt handicapată în acest joc al seducţiei. El e singurul care cunoaşte şi înţelege regulile. Eu sunt prea naivă şi lipsită de experienţă. Singurul meu punct de referinţă e Kate, iar ea nu acceptă măgării din partea bărbaţilor. Toate celelalte referinţe ale mele sunt ficţionale: Elizabeth Bennet ar fi scandalizată, Jane Eyre, prea înspăimântată, iar Tess ar ceda ispitei, aşa cum am făcut şi