— Nu mi-am terminat codul.

  — Ai prefera nişte cod rece în locul meu?

  Ridic brusc capul ca să mă uit urât la el, iar ochii lui ard – văd în ei argint topit combinat cu o nevoie copleşitoare.

  — Credeam că vrei să nu las nimic în farfurie.

  — În clipa asta, domnişoară Steele, mi se rupe-n paiş'pe de mâncarea ta.

  — Christian. Nu lupţi cinstit.

  — Ştiu. Niciodată n-am făcut-o.

  Zeiţa mea intimă se încruntă la mine. Poţi să faci asta, mă convinge ea – să joci cu acest zeu al sexului propriul său joc. Pot? OK. Ce am de făcut? Lipsa mea de experienţă îmi atârnă de gât ca o piatră de moară. Iau un fir de sparanghel, mă uit la el şi-mi muşc buza. Apoi, foarte încet, îmi pun vârful rece al sparanghelului în gură şi încep să-l sug.

  Ochii lui Christian se măresc infinitezimal, dar eu observ.

  — Anastasia. Ce faci?

  Muşc vârful.

  — Îmi mănânc sparanghelul.

  Christian se foieşte în scaun.

  — Am impresia că te joci cu mine, domnişoară Steele.

  Eu mimez inocenţa.

  — Nu fac decât să-mi termin mâncarea, domnule Grey.

  Chelnerul alege tocmai acest moment să bată şi, fără să fie poftit, intră. Priveşte scurt la Christian, care se încruntă la el, dar apoi încuviinţează din cap, aşa că omul ne ia farfuriile de pe masă. Sosirea chelnerului a rupt vraja. Iar eu reuşesc să surprind acest moment de claritate. Dacă rămân, întâlnirea noastră se va termina într-un singur fel şi am nevoie de nişte limite după o conversaţie atât de intensă. Oricât de mult tânjeşte trupul meu după atingerea lui, mintea mea se revoltă. Am nevoie să mă distanţez puţin ca să mă pot gândi la tot ce a spus. Încă nu am luat o decizie, iar atracţia şi priceperea lui în materie de sex nu-mi fac viaţa mai uşoară.

  — Vrei ceva la desert? întreabă Christian, ca un gentleman desăvârşit, dar ochii lui continuă să ardă.

  — Nu, mulţumesc. Cred că ar trebui să plec.

  Mă uit în podea.

  — Să pleci?

  Nu-şi poate ascunde surprinderea.

  Chelnerul iese în grabă.

  — Da.

  Este decizia corectă. Dacă rămân aici, în camera asta cu el, o să mi-o tragă. Mă ridic, hotărâtă.

  — Mâine amândoi avem ceremonia de absolvire.

  Christian se ridică automat – rezultatul anilor de educaţie impregnată în fibra fiinţei lui.

  — Nu vreau să pleci.

  — Te rog… trebuie.

  — De ce?

  — Pentru că mi-ai dat foarte multe lucruri la care să mă gândesc… şi am nevoie să mă distanţez.

  — Aş putea să te forţez să rămâi, mă ameninţă.

  — Da, ai putea s-o faci cu uşurinţă, dar nu vreau să faci asta.

  Îşi trece mâna prin păr, privindu-mă cu atenţie.

  — Ştii, când ai intrat în biroul meu ca să-mi iei interviul, îmi vorbeai numai cu „da, sir”, „nu, sir” Am crezut că eşti o supusă înnăscută. Dar, cu toată sinceritatea, Anastasia, cred că n-ai nici măcar un oscior de supusă în trupul ăla încântător.

  Se apropie încet de mine în timp ce vorbeşte, cu vocea încordată.

  — S-ar putea să ai dreptate, zic eu cu glas aspru.

  — Vreau să am şansa de a explora posibilitatea ca tu să ai aşa ceva, murmură, uitându-se de sus la mine.

  Întinde mâna şi-mi mângâie faţa, plimbându-şi degetul mare pe buza mea de jos.

  — Nu ştiu nici o altă cale, Anastasia. Aşa sunt eu.

  — Ştiu.

  Se apleacă să mă sărute, dar se opreşte înainte ca buzele noastre să se atingă, ochii lui căutându-i pe ai mei, dorind, cerând permisiunea. Îmi ridic buzele spre buzele lui, iar el mă sărută şi, pentru că nu ştiu dacă am să-l mai sărut vreodată, mă las în voia lui – mâinile mişcându-mi-se de capul lor şi răsucindu-se în părul lui, trăgându-l spre mine, gura mea deschizându-se, iar limba mea mângâind-o pe a lui. Mă apucă de ceafa şi îşi adânceşte sărutul, răspunzând dorinţei mele. Degetele lui îmi alunecă în jos pe spate şi se opresc la baza coloanei vertebrale, lipindu-mă de corpul său.

  — Nu te pot convinge să rămâi? îmi şopteşte, printre săruturi.

  — Nu.

  — Rămâi peste noapte cu mine.

  — Şi să nu te ating? Nu.

  Geme exasperat.

  — Eşti imposibilă, fetiţo. Se trage înapoi, privind în jos spre mine. De ce am impresia că îmi spui adio?

  — Pentru că plec acum.

  — Nu la asta m-am referit şi o ştii prea bine.

  — Christian, trebuie să mă gândesc la asta. Nu ştiu dacă pot să am genul de relaţie pe care îl doreşti tu.

  Închide ochii şi-şi lipeşte fruntea de a mea, dându-ne amândurora posibilitatea să ne domolim respiraţia. După o clipă, mă sărută pe frunte, trage adânc aer în piept, cu nasul în părul meu, după care mă eliberează, păşind înapoi.

  — Cum doreşti, domnişoară Steele, spune el cu o faţă impasibilă. Te conduc până în foaier. Ţine mâna întinsă. Mă aplec să-mi Iau poşeta şi-mi pun mâna într-a lui. Fir-ar să fie, aici s-ar putea să se termine totul. Îl urmez cu sfială pe scara principală şi în foaier; simt că mă furnică pielea capului, iar inima-mi bate cu putere. Dacă decid să spun nu, ar putea fi ultimul rămas-bun. Inima mi se strânge dureros în piept. Ce întorsătură de situaţie! Cât de mult poate să Însemne pentru o fată un moment de claritate!

  — Ai tichetul de la valet?

  Caut în poşetă şi scot tichetul, i-l dau, iar el i-l întinde portarului. Ridic privirea spre el în timp ce aşteptăm.

  — Mulţumesc pentru cină, murmur.

  — A fost o plăcere, ca întotdeauna, domnişoară Steele, spune el politicos, deşi pare pierdut în gânduri, complet