Privindu-l, îmi întipăresc în memorie profilul lui minunat. Ideea că s-ar putea să nu-l mai văd niciodată nu-mi dă pace. Se întoarce brusc, uitându-se la mine cu o expresie intensă.

  — În weekendul ăsta te muţi la Seattle. Dacă iei decizia corectă, pot să te văd duminică?

  Pare încurcat.

  — O să vedem. Poate, zic eu în şoaptă.

  Momentan, pare uşurat, dar pe urmă se încruntă.

  — E mai răcoare acum, n-ai nici o haină, ceva?

  — Nu.

  Clatină din cap iritat şi-şi scoate sacoul.

  — Uite. Nu vreau să răceşti.

  Îi arunc o ocheadă în timp ce-mi ţine haina desfăcută şi, îmbrăcându-mă, îmi aduc aminte de momentul de la el din birou când mi-am pus haina pe umeri – prima oară când l-am întâlnit – şi efectul pe care l-a avut asupra mea atunci. Nimic nu s-a schimbat; de fapt, e mai intens. Sacoul lui e cald, mult prea mare pentru mine, şi miroase a el… delicios.

  Maşina mea apare afară. Christian rămâne cu gura căscată.

  — Asta conduci tu?

  E oripilat. Îmi ia mâna şi mă scoate din hotel. Valetul coboară din maşină şi-mi întinde cheile, iar Christian îi dă un bacşiş cu un gest elegant.

  — Şi chestia asta poate fi condusă pe drumurile publice? mă întreabă, aruncându-mi o căutătură cruntă.

  — Da.

  — Crezi că ajunge până la Seattle?

  — Da. O să ajungă.

  — În siguranţă?

  — Da, îi răspund exasperată. Bine, bine, e veche. Dar e a mea şi poate fi condusă pe drumurile publice. Tatăl meu vitreg mi-a cumpărat-o.

  — Oh, Anastasia, cred că ne putem descurca mai bine de-atât.

  — Ce vrei să spui?

  Deodată, înţeleg.

  — Doar n-ai să-mi cumperi acum o maşină.

  Se uită cu asprime la mine, cu maxilarele încleştate.

  — Mai vedem, spune el printre dinţi.

  Se strâmbă când deschide portiera pentru a mă ajuta să mă urc la volan. Mă descalţ şi cobor geamul. Se uită fix la mine, cu o expresie de nepătruns şi ochii întunecaţi.

  — Ai grijă la drum, spune el liniştit.

  — Rămâi cu bine, Christian.

  Am vocea gâtuită de emoţie – Dumnezeule, doar n-o să plâng acum. Îi adresez un mic zâmbet.

  Plec cu maşina şi simt cum o gheară îmi strânge pieptul – lacrimile încep să curgă şi îmi înghit un suspin. Curând lacrimile îmi curg şiroaie pe faţă şi chiar că nu pricep de ce plâng. Mi-am susţinut punctul de vedere. El mi-a explicat totul. A fost clar. Mă vrea, dar adevărul e că am nevoie de mai mult. Am nevoie ca el să mă vrea aşa cum îl vreau şi cum am eu nevoie de el şi, în adâncul sufletului, ştiu că nu e posibil. Sunt pur şi simplu copleşită.

  Nu ştiu ce să cred despre el cu adevărat. Dacă fac lucrul ăsta… o să fie iubitul meu? O să pot să-l prezint prietenilor mei? Să ieşim Împreună în oraş, la un bar, la un cinematograf sau chiar la bowling? Adevărul e că nu cred că se va putea. N-o să mă lase să-l ating şi nici să dorm cu el. Ştiu că n-am avut parte de aceste lucruri în trecut, dar le vreau în viitor. Iar ăsta nu e viitorul pe care-l are în vedere.

  Şi ce se întâmplă dacă spun da, iar peste trei luni el zice că nu, că s-a săturat să tot încerce să mă transforme în ceva ce nu sunt? Cum m-aş simţi? Voi fi investit emoţional trei luni, făcând lucruri pe care nu sunt sigură că vreau să le fac. Şi dacă după aceea el spune nu, contractul s-a încheiat, cum aş putea să suport respingerea? Poate că cel mai bine e să mă retrag acum, cu puţina stimă de sine care mi-a rămas intactă.

  Dar ideea de a nu-l mai vedea deloc e chinuitoare. Cum de mi-a intrat pe sub piele atât de repede? Nu poate fi vorba doar despre sex… nu? îmi şterg lacrimile. Nu vreau să-mi examinez sentimentele pe care le am pentru el. Sunt înspăimântată de ce-aş putea descoperi. Ce mă fac?

  Parchez în faţa duplexului nostru. Nici o lumină aprinsă. Kate a ieşit probabil în oraş. Mă simt uşurată. Nu vreau să mă prindă c-am plâns iar. În timp ce mă dezbrac, trezesc din somn maşinăria malefică şi iată că în căsuţa poştală mă aşteaptă un mesaj de la Christian.

  De la: Christian Grey

  Subiect: Seara asta

  Data: 25 mai 2011, 22.01

  Către: Anastasia Steele

  Nu înţeleg de ce-ai fugit în seara asta. Sper sincer că am răspuns mulţumitor la toate întrebările tale. Ştiu că ţi-am dat multe lucruri la care să te gândeşti şi sper din toată inima că te vei gândi cu seriozitate la propunerea mea. Chiar vreau să facem asta să funcţioneze. O vom lua cu binişorul.

  Ai încredere în mine.

  Christian Grey

  CEO, Grey Enterprises Holdings, Inc.

  E-mailul lui mă face să plâng şi mai tare. Nu sunt o achiziţie. Citind ce scrie acolo, aş putea foarte bine să-mi închipui că asta sunt. Nu-i răspund. Pur şi simplu, nu ştiu ce să-i spun. Mă bag repede în pijamale şi mă înfăşor cu sacoul lui, după care mă culc în pat. Cum stau şi mă uit la întuneric, mă gândesc la toate ocaziile în care m-a avertizat să mă ţin departe.

  Anastasia, trebuie să te ţii departe de mine. Nu sunt bărbatul potrivit pentru tine.

  Eu nu servesc chestia cu prietenele.

  Nu sunt genul de bărbat cu inimioare şi floricele.

  Eu nu fac dragoste.

  Asta e tot ce ştiu.

  Şi, cum stau şi plâng pe înfundate în pernă, mă agăţ de această ultimă idee. Asta e tot ce ştiu, şi pentru mine. Poate că împreună vom putea să schiţăm un nou curs.

  Capitolul 14