întâi faptul că n-am avut nici măcar domino şi a trebuit să îmbrac o jerpelitură de costum de conspirator de la operă mi-a stricat de la început cheful… Pe urmă, înghesuiala aceea stupidă de la intrare. Să aştepţi o oră până se mişcă gloata dinaintea ta… Nu mai spun că eu n-am înţeles nimic din tot balul, pentru că toată seara te-am căutat pe tine… Degeaba spuneai că să nu ne pierdem unul de altul, căci era zadarnic… N-am făcut decât să urc şi să cobor scările Eforiei, înghesuindu-mă într-un bâlci de costume de tot soiul, căutându-te de la balcon până pe scenă. Era într-adevăr o striveală şi o căldură înăbuşitoare… Abia se găsea câte un colţ retras… Aş vrea să-ţi spun un lucru… De ce te-ai supărat aseară când ţi-am spus că nu e frumos să vorbeşti cu tinerii aceia, de la altă masă? Tu erai nemascată, Emy, eu de asemeni din cauza căldurii mi-o scosesem… În asemenea cazuri nu mai eşti în necunoscut. O femeie bine, nemascată, chiar la un bal mascat, nu trebuie să îngăduie familiarităţi… Bărbaţii aceştia sunt de o necuviinţă neruşinată… Aseară am avut tot timpul impresia că ne-a urmărit un automobil cu farurile stinse… Când am coborât, ne-a luminat însă de două ori cu farurile brusc aprinse… Cred că au vrut să-ţi fixeze casa…

  G.

  — Vai, ce am mai păţit la balul acela. Dacă l-ai fi văzut în costum. Ce mutră nenorocită avea… Să râzi să te prăpădeşti… Nu puteam să mă mişc din cauza lui… Aproape că mă ţinea de mână… Şi vorba aia, nu pentru el venisem la bal… Cum ajungeam la înghesuială, şi dispăream… Multă vreme nu i-a trăsnit prin cap să mă caute pe culoare, sus la balcon… Acolo am stat de vorbă cu un tip foarte bine, căruia i-am spus să ne despărţim şi să ne urmărească până acasă la plecare… Că vom pleca la 3 fix… Să aştepte să plece cumnatul meu… (i-am spus că Ladima mi-e cumnat) şi pe urmă am să apar la fereastră… Am vrut să nu creadă că sunt singură, că unor bărbaţi le face proastă impresie asta… Pe urmă am mai căutat să mai fac alte cunoştinţe… Dar nu puteam scăpa de el… Nemascat, că spunea că-l înăbuşă masca, era şi mai oribil… Când i-am spus lui Miţi să-l ţie puţin de vorbă… Nici n-a vrut să audă… Fugi, dragă, de aici… Ce vrei, să rămân de pomină!… Nu vezi, parcă-i Donchişote. Naiba să-i ia pe bărbaţii de la Operă… Au adus mai multe costume pentru noi, fetele, şi pentru bărbaţi… Dar eu m-am dus prea târziu şi n-am găsit decât costumul ăla de cavaler, pentru el.

  O privesc atât de mirat şi de străin, că o clipă am impresia că a înţeles totul. Lumina lămpii de pe noptieră vine însă din spatele meu, încât fata îmi e într-o umbră uşoară, pe când ea e luminată în plină fată, iar umerii i-au căpătat luciri de sidef.

  Emy dragă, am venit prea târziu, am fost după-masă cu un prieten aviator, la aerodrom la Pipera. Îmi pare rău că nu te găsesc. Diseară eşti acasă? Vreau să-ţi vorbesc.

  G.

  Treceam cu maşina de la restaurant spre aerodrom şi l-am întâlnit pe Academiei. L-am întrebat dacă vrea să meargă cu mine şi am fost bucuros că a primit. Zoream acum antrenamentul, căci vream să plec, cât timpul era favorabil, spre Capetown. Toate încercările din vară eşuaseră şi a trebuit să aduc noi transformări Breguet-ului, schimbând rezervorul, care nu putea lua decât 4.000 de kilograme de benzină – când eu aveam nevoie, ca să încerc şi un record mondial de distantă, de peste 8.000 de kilograme – şi aducând unele modificări terenului de aterizare, zborurile de antrenament erau foarte obositoare mai ales din cauza discuţiilor şi a intrigilor de la aerodromul militar, unde îmi aveam adăpostit avionul… Sunt o seamă de aviatori tineri, foarte curajoşi şi foarte dornici să se distingă cu orice riscprin biruinţe răsunătoare… Din păcate, nu sunt încercaţi decât arareori, căci, şi pentru ca să concurezi la moarte, trebuie, pare-se, protecţie. În concursuri internaţionale, în raiduri de mare importantă, sunt folosite mai totdeauna cam aceleaşi elemente, aşa cum rolurile se dau la teatru oficial aceloraşi actori favoriţi ai direcţiei. Din pricina asta mocnesc mari nemulţumiri, iar printre cei mai urâţi, în lumea aviatorilor, simt că sunt şi eu. Faptul că dispun de un avion al meu, faptul că am utilajul aerodromului la dispoziţie, faptul că am libertatea oricărei iniţiative îndurerează, ca un memento social, pe cei oropsiţi, care nu-şi pot oferi, la preţ bun de glorie, nici măcar viaţa.

  Plecarea mea spre Capetown a fost anunţată în toate ziarele, fără dezvoltare prea mare gazetărească, dar repetată cu destulă stăruinţă… Fixasem întâia dată această plecare la 20 februarie, la 1 noaptea, nădăjduind să ajung în zorii zilei deasupra Mediteranei, să petrec a doua noapte peste Africa şi să pot zbura cea de a treia noapte, peste ţinuturile necunoscute ale Transvaalului… Cum se obişnuieşte, din snobism mai ales, foarte multă lume mondenă şi sportivă a ţinut să asiste la plecare… O telegramă de la Constantinopol, anunţând vremea rea, m-a făcut să amân raidul cu două zile. Deşi anunţată la aceeaşi oră, lumea n-a mai venit în număr mare, având aerul că „s-a păcălit o dată”. Exasperat însă, a trebuit să amân din nou, din cauza unui incident stupid. Indicatorul de turaj, deşi din vreme controlat, acum era gripat. Am crezut că am să leşin, aşa, de exasperare. Prea era mare ghinionul, prea se amesteca parcă un geniu al răului.

  Fireşte că am început să fiu ironizat de către toţi cei care, deşi nu plătiseră intrarea, pretindeau spectacolul după program. Furios, am decis că a doua zi voi pleca fără să anunţ pe nimeni, la 4 dimineaţa, ca să nu mă mai plictisească nepoftiţii pretenţioşi. Am dormit toată ziua în ajun (provocându-mi o insomnie cu o noapte înainte) şi am venit cu două ore mai devreme să văd