biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Violonista de la Auschwitz descarcă cărți gratis PDf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Violonista de la Auschwitz descarcă cărți gratis PDf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 75 76 77 ... 98
Mergi la pagina:
Stă în ger și așteaptă la gardul de sârmă ghimpată, îmbrăcată doar într-un halat jerpelit. L-au închis și pe el, pentru că n-a vrut să divorțeze de nevasta evreică și a preferat s-o urmeze în lagăr. Iar acum, din cauza ta, femeia așteaptă degeaba. Când vine vorba de mâncare, fiecare zi e crucială aici. La fel cum fiecare răsuflare e crucială, când te îneci cu propria vomă. Mai echitabil de-atât nu se poate, zise el și-l apăsă mai tare pe gât. Ea n-o să mănânce astă-seară, dar Weidel o să-i povestească despre moartea ta și, chiar dacă nu se va culca cu burta plină, va avea sufletul plin de speranță că, într-o zi, ne vom răzbuna. Și să vă feriți din calea noastră atunci, căci nu vom avea pic de milă.

Kapoul lăsă ușor capul într-o parte. Părea un copil care strivește un gândac, doar că nu se citea nici un pic de curiozitate copilărească pe chipul lui. Se uita la gardianul SS cu o ură absolut rațională.

Alma își plimbă privirea de jur împrejur și descoperi aceeași emoție pe toate fețele. Se întrebă ce se citește pe chipul ei.

Într-un final, după alte câteva zvârcoliri zadarnice, trupul ofițerului rămase nemișcat sub piciorul Kapoului. Bărbatul luă gheata de pe pieptul gardianului și se uită la ea dezgustat. Fusese împroșcată cu o materie scârboasă. Se șterse repede cu mâneca vestonului militarului.

– Urâtă treabă, mormăi el.

Alma bănuia că nu se referă la voma de pe gheată.

– N-avem ce face, spuse bărbatul pe care îl prezen­tase drept Weidel și ridică din umeri. De la ei a înce­put totul.

– Oare să chemăm sanitarul? întrebă Urschel și se lăsă pe vine lângă cadavru, ca să-l vadă mai bine. Sau fumăm o țigară mai întâi?

– Hai să fumăm, spuse Kapoul, pipăindu-și buzunarele în căutarea țigărilor. Fac moarte de om dacă nu trag un fum, iar ăsta oricum nu pleacă nicăieri.

Pufni într-un râs amar și răgușit.

– Moarte de om pentru un fum! Ce zici de asta? Comediant ajungi dacă stai mai mult aici.

Pe neașteptate, îi trase cadavrului un picior.

– Nu-l lovi, zise unul dintre chelneri, un bărbat cu ochelari și o expresie inteligentă. Rămân urme pe corp și intră la bănuieli Herr Doktor, când îi face autopsia.

Kapoul se îndepărtă de cadavru, cu brațele ridicate, în semn de capitulare.

– Dumnealui este doctorul Tellman, șopti Miklós la urechea Almei, arătând spre bărbatul cu ochelari. A fost condamnat la muncă silnică pentru că a refuzat să eutanasieze pacienții cu boli mintale. Sunt numai nemți aici. Jurnaliști, doctori, până și avocați. Unii sunt comuniști. Alții sunt doar oameni cu conștiință. Oameni deosebiți cu toții.

Cu toate că se uitau amândoi la cadavrul bărbatului ucis cu sânge-rece de acei oameni deosebiți, remarca lui Miklós părea foarte întemeiată.

Un chelner îi aduse Almei vioara și partitura.

– Vă sfătuiesc să vă luați tălpășița. În curând, o să se încingă lucrurile. Sunt sigur că o să scăpăm basma curată și din necazul ăsta, dacă-i convingem că a fost un accident nefericit. Dar ar fi mai bine să le spunem că voi plecaserăți deja, ca să nu ajungeți la interogatoriu.

Afară ningea ușor. Vântul spulbera fulgii de zăpadă. Unii se topiră imediat ce căzură pe obrajii celor doi muzicieni, alții poposiră strălucitori pe genele lor ude. Umbrele pândeau pretutindeni, dar, în seara aceea, nu păreau amenințătoare. Aerul era proaspăt și rece, iar inimile le fremătau de speranță și de o bucurie stranie și sălbatică. Merseră împreună un timp. Miklós ducea vioara Almei. Deși asistaseră la o crimă, Alma se simțea curios de senină. Era imoral și revoltător, dar, în acea seară, nu avea de ales. Oricât ar fi vrut, nu găsea nici o fărâmă de remușcare în sufletul ei.

– Crăciun fericit, Alma, zise Miklós deodată.

Nici nu observase că ajunseseră la gardul care despărțea lagărul de bărbați de cel de femei. Încă o baracă, și ajungeau la ghereta santinelei.

– Sărbătorești Crăciunul, nu-i așa?

– Da. Ți-am zis că am fost botezată în religia protestantă și, mai târziu, în cea catolică. Așa că sărbătoresc de două ori. Iar azi de trei ori.

– În acest caz, Crăciun fericit, repetă el. În seara asta, am devenit și eu credincios. Dacă Dumnezeul creștin a decis că nu mai suportă, o să cred în El de-acum înainte. A săvârșit o minune de Crăciun. În seara asta, mi-a dovedit că există. Între noi fie vorba, mi-e chiar simpatic tipul.

– Vrei să auzi o glumă? întrebă Alma, cu un zâmbet ștrengăresc.

– Ăsta-i cel mai nimerit moment.

– Mama lui Iisus era evreică. Dacă ne luăm după Legile de la Nürnberg, el a fost cel dintâi mischling21.

Miklós pufni, îi aruncă Almei o privire mirată și duse mâna la gură ca să-și înăbușe râsul. Și Alma se zguduia din tot corpul, dar nu era sigură dacă de râs ori de plâns. În cele din urmă, lacrimile, mari și grele, ieșiră la suprafață. Le șterse enervată cu dosul palmei și își îngropă fața în umărul lui Miklós.

Termen folosit în Germania nazistă pentru a denumi per­soane considerate a avea atât sânge arian, cât și evreiesc

25

Ianuarie 1944

Noul an aduse cu sine o relativă stabilitate. Nu cine știe ce după standardele lumii normale, dar crucială în infernul de la Auschwitz. Concertele comune de duminică, ținute de cele două Blocuri Muzicale, se bucurau de tot mai multă popularitate printre ofițerii SS. Nici măcar comandantul Liebehenschel nu rata vreunul. Era foarte bine dispus în acea perioadă; din informațiile aduse de Zippy de la administrație, superiorii săi din Berlin îi acceptau noua abordare „binevoitoare“ și chiar autorizaseră sistemul de recompense pentru deținuți, propus de proaspătul comandant. Sofia pufnise disprețuitor la auzul veștii, clătinând dezgustată din cap. În sfârșit,

1 ... 75 76 77 ... 98
Mergi la pagina:


Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾