•

Până dimineaţa au cotrobăit jandarmii groapa. N-au pus mâna pe ei. În zori, hoţii au auzit motoarele maşinilor păcănind pe drumul Cuţaridei.

— Scăparăm! a oftat Sandu uşurat.

Toată primăvara au bătut Grantul şi rampa de mărfuri. Gheorghe înainte, cu mâinile în nădragi, Sandu, pestriţ şi bocciu, trenţăros şi desculţ, scuipând cu râvnă într-o parte, pe urmă ucenicul, golaş şi uşchit, numai într-o cămaşă, ţinându-şi din când în când pantalonii legaţi cu o sfoară şi, la urmă, starostele, şiştirit, abia scăpat din braţele Didinei, ca după o moarte, ostenit, mestecând tutun, parcă nici nu-i mai ajungea pielea pe el. Treceau linia ferată, ocoleau vagoanele negre, pline de ţiţei, săreau scările lor unse şi ajungeau la rampa Reginei, în piaţă.

— Ce ziceţi, nătăfleţilor, spunea Bozoncea, trecem pe la simigii?

— Trecem, făcea codoşul, să-i târguim puţin…

Şi să-i fi văzut pe greci, că le plângeai de milă. Cişmele la ochii lor, nu alta! Ăştia aveau tarabe la capătul pieţei, vindeau covrigi cu susan, corobeţe, halva, peltea şi seminţe. Toamna umpleau prăvăliile cu bostani copţi. Pe toată rampa se scurgea un miros dulce, care aducea lucrătorii de la Regia de tutun în faţa dughenelor.

Pungaşii îşi umpleau buzunarele goale de dimineaţă. Priveau de departe alviţa. Liftele o întindeau pe tarabe după ce-şi legau şorţurile.

Întâi îi vedea Iani.

— Ţineţi-vă, bre, că vin bandiţii! striga el celorlalţi în gura mare.

Hahalerele abia se târau. Le era lene şi căscau. Se întindea Sandu, Gheorghe îşi troznea degetele, Paraschiv fluiera cu voie bună lângă Stăpân.

Simigiii ieşiseră cu lopeţile de copt covrigii la spate.

— Îi rupem! zicea unul. Nu le mai merge!

Hoţii nu se sinchiseau. Ţineau mâinile în buzunare şi cu ochii pe prăvălii!

— Bună dimineaţa la negustori! rostea Bozoncea.

Grecii mormăiau, pe sub mustăţile lor mari, răspunsul.

— Daţi, mă, bună ziua Stăpânului! se înfuria Gheorghe din spate.

— Lasă-i, Treanţă, spunea moale starostele, şi se întorcea iar spre ei: Merge marafetul?

Negustorii, numai ochi. Acu-i acu! Paraschiv se lipea de tarabe. La el nu prea se uitau, că nu-l ştiau. Ceilalţi se opreau alături. Pe urmă începea cearta. Ăl bătrân era cu muştarul sărit de cu noaptea. Se băga sub burţile lor.

— Zi, faceţi pe-ai dracului, nu ne blagosloviţi c-o vorbă bună? Acum vă caftesc!

Simigiii se trăgeau mai spre uşi. Cel tânăr şi cu Sandu, în timpul ăsta, gata cu laba-n coş. Cât te-ai şterge la ochi, seminţele erau tocmai în fundul nădragilor.

Bozoncea tăcea oţărât. Tot Gheorghe spunea:

— Lasă-i, nu-i bate! şi-l trăgea de mânecă. Apoi grecilor: Zi, tot nu l-aţi învăţat de frică pe Stăpânul? O să vă taie el cu mânuşiţa lui într-o zi pe toţi…

Şi umfla o mână de covrigi. Plecau apoi liniştiţi, petrecuţi de huiduielile negustorilor. Mână-mică se mai întorcea către ei şi zicea:

— Măăă!

Simigiii arătau lopeţile late de lemn, plini de curaj.

— Pungaşilor! Bandiţii… striga Iani.

Asta până au băgat spaima în ei, că pe urmă ieşeau singuri cu darurile, unul o jumătate de dovleac, altul o alviţă, numai să-i lase în pace. Până la prânz aveau burţile pline.

Aşa au dus-o, mai cu găinării, mai cu ciordeală, ba un joc de cărţi, se ţineau la adăpost, că-i căutau gaborii.

De paşte, i-a pornit starostele la tiribombe, în Mandravela. O luase şi pe Didina, s-o plimbe, să mai ia aer. Au trecut Cuţarida târându-şi caroasele. În grădini înfloriseră corcoduşii şi merii. Un miros greu, dulce, stăruia peste câmpul verde. Spre Tarapana, tăia primăria nişte străzi noi şi lucrătorii abia ridicau maiele grele cu care băteau pietrele. În grămezile de nisip dormeau femeile venite cu ei. Soarele ardea.

— Ce bună ar fi o baie! spuse Paraschiv.

— De, c-o să mergem acu-acu, făcu Gheorghe.

Ibovnica trecu pe lângă gardurile văruite şi culese un braţ de liliac. Floarea lui mică, bătută, albastră cum era cerul în dimineaţa aceea, se mişca uşor în vânt. Mână-mică sugea o creangă de măr şi sucul bun îi rămânea în gură. Închisese ochii şi umbla în neştire.

— Bine mai e! oftă şi Stăpânul.

Prin iarba grasă a maidanului mişunau gâze albastre, cu aripi străvezii. Câte un bâzoi de muscan se arunca în aer şi cădea ameţit. Din cartiere se ridicau zmeie portocalii, cu cozi lungi, şi se auzeau cum le trosnesc spetezele.

Au ajuns pe la patru. Moşii se întindeau într-un colţ al Mandravelei şi auziră de departe tromboanele şi lăutarii. Zarvă mare şi lume, grenie. Numai fuste în altiţe şi floricele. Gheorghe puse ochii pe cizmele ardelencelor. Astea aveau figuri sănătoase şi huiduma se dădea în vânt după ele. Le apuca pe la spate de cozi. Fetele ţipau speriate şi-l băgau în neamul mă-si. Paraschiv căsca ochii la bărci, cu privirile sub fustele ălor de se legănau.

Întâi i-a dus Bozoncea la o cârciumă şi-au cerut pui fripţi, au băut câteva kilograme de vin şi mai cu inima plină au ieşit şi ei să petreacă. S-au suit în lanţuri. Acolo cânta o fanfară pe nişte bănci, şi vreo şase neisprăviţi împingeau sus spiţele de lemn ale roţii uriaşe. Ţipa Didina de plăcere când o învârtea Stăpânul deasupra capetelor celor de jos. Sub ei, mulţimea pestriţă se înghesuia la jocurile de noroc. Ţiganca simţea cum se învârteşte tot pământul acela, cum se apropie şi se depărtează şi vântul, dezvelind-o. În salturile mari ale scaunelor care se smuceau, îl vedea când deasupra, când dedesubt pe Paraschiv, privind-o cu ochii lui verzi ca veninul. Pungaşul şedea aplecat peste lanţul scurt de la mijloc, şi ei i se păru o clipă că o să cadă de acolo, lunecând de pe lemnul lustruit. Roata se învârtea tot mai repede. În urechi avea un vâjâit surd, ca la gârlă, când se scufunda în apă, şi auzea răsuflarea scurtă a ibovnicului, care-i ţinea cu palmele leagănul îngust. Ucenicul desfăcuse braţele şi se arunca dintr-o parte, valvârtej. Scaunul lui trecu pe lângă al starostelui, fierul îndoit de dedesubt se încordă şi scârţâi.

— Ţi-e frică? îi strigă el de sus.

— Nu, răspunse ţiganca, râzând cu toată gura.

Cerul era acum aprins şi norii lui greoi se apropiau. Câteva păsări negre zburau sus de tot, cu mişcări încete, leneşe. Ibovnica nu mai auzi nimic. Îşi încordă mâna pe lemnul fierbinte şi avu spaima că alunecă…

Când coborâră, era palidă şi tremura. Nu