evenimentele petrecute ceva mai târziu), sursa vieţii şi a evoluţiei, misterul morţii, armonia universului (in ciuda teoriilor care se vor suficiente), mecanismele interne ale gândirii, ciudata lume a psihicului ş.a.

  Toate aceste răspunsuri pot fi intuite, uneori revelate, după cum susţin religiile, ca şi alte surse implicate, dar niciodată demonstrate.

  Religiile însele pleacă de la admiterea existenţei a ceva anterior, care nu poate fi explicat, de dimensiune infinită, pe care mintea noastră finită nu poate să-1 cuprindă. Sunt taine, ca să folosim un termen consacrat, la care nu avem acces. O parte dintre acestea au fost descifrate pe căi empirice, altele prin gândirea intuitivă sau cu acces la alte niveluri de cunoaştere şi, în fine, latura lor fenomenologică a fost cunoscută în parte prin ştiinţe. Rezultă de aici că niciuna dintre căi nu poate fi negată în efortul de cunoaştere, fiecare descoperind o parte mai mare sau mai mică din Adevărul despre noi, dar niciuna în totalitate. Exclusivismul oricăreia dintre acestea nu poate să însemne decât lipsă de informare şi închistare dogmatică.

  Cele două surse de cunoaştere. Există două surse esenţiale prin care accedem la Adevărul despre noi: una experimentală, mediată empiric sau ştiinţific şi o alta revelată.

  Există un Adevăr absolut care este inaccesibil omului din două motive: suntem fiinţe finite, expresie a infinitului pe care îl conţinem dar nu îl putem concepe; sunt apoi adevăruri intenţionat ascunse omului pentru că, pe de o parte nu-i sunt utile, iar pe de altă parte pot fi periculoase pentru el. Este inutil să argumentam. Tot ceea ce a descoperit omul ca posibilitate a folosit nu numai pentru, ci şi împotriva semenilor. Una din informaţiile care ne sunt ascunse este momentul morţii naturale care, în mod cert, este înscris în genomul nostru. A-l cunoaşte dinainte, pentru cei mai mulţi dintre noi, care nu cunosc rostul vieţii în Univers, ar echivala cu o condamnare capitală al cărei termen ar fi calculat prin numărătoare inversă. Când în patologia psihiatrică întâlnim oameni care sunt anxioşi doar la ideea că ar putea avea o boală incurabilă, este uşor de înţeles ce ar însemna certitudinea unei astfel de sentinţe.

  În concluzie – sunt adevăruri la care avem acces pe o cale mediată empiric au ştiinţific şi adevăruri la care nu vom accede niciodată. O mică parte este semnalată în condiţii speciale unor "aleşi" sau "iniţiaţi", grupaţi în antichitate în societăţi iniţiatice secrete. Nici religia şi nici ştiinţa nu au acces la Adevărul absolut, fiecare însă din alte motive. Fiecare epocă îşi are adevărurile ei. Ele nu apar întâmplător, ci ca urmare a unei necesităţi.

  Revelaţia nu implică obligatoriu trăiri de ordin mistic. Le-au avut, după cum am văzut şi mulţi oameni de ştiinţă.

  Aşadar, pentru a respecta "regula jocului" nu vom reda deci ceea ce apreciem a nu fi nociv, tulburător pentru spirilul nostru şi aşa bântuit de prea multe angoase în acest sfârşit de mileniu.

  Există două dimensiuni ale realităţii: vizibilă şi invizibilă. Există o singură Realitate, care are structuri vizibile şi invizibile. Limita între "vizibil" şi "invizibil" este dată de raportul de frecvenţe ale câmpului de energie. Frecventele joase aparţin lumii concrete, cele înalte lumii invizibile. Deoarece totul se află în mişcare şi transformare nu percepem niciodată realitatea concretă, ci doar aparenţa unui moment. Din această aparenţă fiecare percepe doar un fragment, pentru că avem un registru de percepţie şi de interpretare diferit de la individ la individ.

  Modul diferit de a percepe şi de a interpreta lumea constituie, alături de interesul individual, sursa tuturor neînţelegerilor dintre oameni. Cum nu se poate acţiona asupra modului de a percepe lumea, fiind condiţionat natural, rămâne de influenţat doar motivarea umană.

  Capacitatea de percepţie nu este expresia evoluţiei biologice, cum s-ar părea, ci a finalităţii speciei. După cum am discutat, sunt specii care în unele privinţe au o capacitate de percepţie mult mai bună decât omul.

  Percepem doar ceea ce am fost programaţi. Am fost programaţi să percepem doar ceea ce ne este util.

  Este util doar ceea ce serveşte funcţionalităţii unei specii, pentru că în natură nimic nu este întâmplător.

  Prin cele cinci simţuri, omul a fost programat să perceapă tridimensional o realitate văzută secvenţial, disparat. De aici derivă lipsa de adaptare adecvată la realitate. Spiritului i-a fost destinată sarcina de a reconstitui realitatea în unitatea sa fundamentală. Cultivarea spiritului a fost însă dependentă de propria sa opţiune, de efortul de a o face, de lupta sa cu comoditatea şi limitările naturii sale.

  Vorbind la figurat, istoria Universului este o istorie a culiselor. Ceea ce se vede este doar efectul. Percepem o lume ca efect al unei cauze care este dincolo de raţiunea noastră.

  Dimensionarea vizibilă a Realităţii este intrinsecă materiei şi devine cognoscibilă prin senzorii biologici sau prin instrumentele ştiinţei. Dimensiunea sa invizibilă este extrinsecă, transcendentă şi o parte a sa devine cognoscibilă doar Spiritului cum spune Platon, unor iniţiaţi sau în împrejurări excepţionale.

  Jung şi Pauli, după cum am văzut, consideră această realitate ca fiind transcendentă experienţei comune, dar contigentă psihismului nostru inconştient. Este o lume unitară, Unus Mundus, acauzală, în afara Timpului şi Spaţiului. Conţine în sine arhetipurile lumii perceptibile şi o cunoaştere absolută – Savoir absolu.

  Există, deci, o ordine arhetipală aflată în conexiune cu ordinea fizică materială redată prin simţuri şi raţiune. In alţi termeni, ordinea psihică arhetipală ar conţine în sine inteligenţa creatoare a ordinii cauzale. Când Jung vorbeşte de o ordine acauzală, involuntar ne vin în minte cuvintele: "Cel ce este fără cauză. "

  Realitatea invizibilă, nerespectând principiul separabilităţii şi al succesiunii care ne apar în condiţionarea sa tridimensională, nu poate fi înţeleasă prin logica formală bazată pe principiul terţiului exclus. Aici funcţionează o gândire bazată pe concepte intuitive. Este aidoma universului subatomic, pentru care compatriotul nostru Stephane Lupasco propune o logică ternară sau polivalentă exprimabilă doar matematic.

  Realitatea concretă a făcut, după cum spuneam mai sus, obiectul cunoaşterii empirice şi ştiinţifice. Realitatea transcendentă a constituit iniţial obiectul unei cunoaşteri ezoterice,